Adam Smith, Între ureche şi portofel

Acum câteva zile, Cătălin Tolontan se întreba pe blog dacă Adam Smith va vota pro sau contra Băsescu. Adam Smith e în prezent decedat, însă teoria lui economică trăieşte bine, cu toate c-a mai fost amendată de un alt domn, pe nume Keynes. Între altele, Keynes îl contrazice pe Smith într-un punct esenţial. Acolo unde Smith crede că piaţa va rezolva problemele economice, Keynes spune că o să fim morţi până ce treaba asta se va întâmpla. Tot el a propus (şi, fiindcă era băiat deştept), a influenţat politici economice de stat care să crească cererea şi, ca urmare, să tureze mai bine motoarele economiei.

Dar ce-au Smith şi Keynes cu Băsescu, că nici unul nu e consilier la Cotroceni, blond sau cu afaceri în domeniul asfaltului? Din păcate, au şi, din păcate, n-ar trebui să aibă.

Economia României e o căruţă cu doi cai, amândoi tatuaţi pe crupă cu sigla Crescătoria Piaţa Victoriei. Cu noi în el, atelajul ăsta se mişcă exact cu viteza funcţionarului cel mai încet. şi asta pentru că economia e încă dependentă de stat, în două privinţe semnificative: investiţiile private trebuie să treacă de birocraţie. Iar banii de la UE, şi ei importanţi, trebuie cumva aduşi, cu un efort, din partea aceluiaşi stat. Care uite câtă treabă are acum: Băsescu în sus, în jos şi lateral. şi iar Băsescu, de la prima oră şi până seara, la cafeaua de dimineaţă. Domnul de la General Electric să se ia de mână cu ăla de la General Motors şi să mai stea puţin la protocol, la Otopeni, până terminăm. Găsesc ei ceva de vorbit, că sunt generali amândoi!

De ieri de dimineaţă, lumea se întreabă dacă suspendarea va avea efect asupra business-ului.

Unii zic că economia e tare, alţii se plâng că e ca fularul. Îl ştiţi, ăla al lui Moş Gerilă. Iar a treia categorie dă de exemplu alte ţări şi alte suspendări.

În Statele Unite n-a urmat vreo recesiune ca urmare a suspendării lui Nixon. Nici încercarea de suspendare a lui Clinton n-a speriat bursele, care se aflau aproape de un maxim istoric (ok, s-au spart în anul următor, însă nu din cauza asta). Însă America are marele avantaj că a terminat tranziţia la capitalism încă din vremea domnului Smith.

Pentru business-ul nostru, cel mai bun lucru nu e liniştea (pe care comentatorii văd c-o ataca pe blog-uri, din cauză că PSD-ul o foloseşte din nou ca slogan), ci zgomotul pe care îl aşteptai. Adică previzibilitatea. Pentru business, e important să ştii cu cine stai de vorbă mâine. Sau că poţi să stai de vorbă mâine cu cineva. E important ca lumea prin ministere să se ducă la slujbă să muncească, nu să facă pariuri pe numele ministrului care vine.

În privinţa asta, concursul abia a început. şi nimeni nu pare să-şi aducă aminte vorba aia cu "cel mai deştept cedează". Nu, nu să cedeze lupta, ci să dea controlul birocratic al statului asupra economiei. Că el atrage scandalul, îi face cu mâna şi-l convinge să intre la o cafea... Dar cine să stea să se bată pentru şefia unui stat complet nelucrativ? Zău că din această dilemă nu putem ieşi. Nici măcar în stradă.