Duminică a apărut ştirea. Mai multe ziare îşi făcuseră datoria. Luni dimineaţă, toate emisiunile informative ale televiziunilor şi radiourilor şi-au tras sosul de rigoare din marea tranzacţie a sezonului: stelistul Nicolae Dică a fost transferat la Benfica Lisabona.
Duminică a apărut ştirea. Mai multe ziare îşi făcuseră datoria. Luni dimineaţă, toate emisiunile informative ale televiziunilor şi radiourilor şi-au tras sosul de rigoare din marea tranzacţie a sezonului: stelistul Nicolae Dică a fost transferat la Benfica Lisabona. Nici un semn de întrebare, nici o îndoială, nici o mirare. Doar certitudine. Mai mult, încercând să păcălească ideea de exclusivitate, cărăuşii zvonului, invocând surse bine informate, au lucrat la amănunte cum ar fi suma de transfer, salariul jucătorului, durata contractului, numărul de la pantoful impresarului şi aşa mai departe. Peste zi, jurnaliştii care însoţesc Steaua în cantonamentul din Spania, în loc să observe dacă Dică se mai antrenează sub comanda lui Lăcătuş, au realizat scurte interviuri cu cei care îi deveniseră deja foşti coechipieri. Aceştia, derutaţi şi ei de marea tevatură, se bucurau pentru reuşita fostului coleg şi îi urau succes la noua echipă.
Pe tot parcursul zilei de luni mi-a fost dat să înfrunt reproşuri, nenumărate reproşuri formulate prieteneşte sau cu o îngăduinţă pe care o acorzi doar căzutului la pământ. Mi s-a reproşat ceea ce scrisesem în editorialul care urma să apară marţi. Adică: “În timp ce Dică era transferatul presei la Benfica Lisabona, Laszlo Sepsi spărgea nuci la Bistriţa. La ora actuală Dică se află în cantonament tot cu Steaua, iar Sepsi a semnat cu Benfica”. Acelaşi lucru l-am susţinut şi în emisiunea pe care o realizez la Sport Total FM. Ascultătorii care au intervenit telefonic m-au contrazis: “Sunt în faţa televizorului. Chiar acum s-a dat ştirea. Dică a semnat. Crainicul spune că ştirea a fost confirmată şi de postul de televiziune In direto (transcriere fonetică – n.n.) din Portugalia”. Umor involuntar. Postul de televiziune din Portugalia transmitea de fapt în direct dezminţirea informaţiei apărute în România de oficiali ai clubului Benfica. Mai afirmau ei acuzator că astfel de informaţii false apar doar pentru a creşte artificial preţul jucătorului.
Nu deţin cheia de la fişetul cu secrete ale fotbalului. Am făcut doar gestul de a telefona managerului stelist, Adrian Ilie. El mi-a spus că nu este exclus un transfer al stelistului Dică în acest sezon. Dar, deocamdată, acest transfer nu s-a materializat. Adrian Ilie nu a minţit şi nu am minţit nici eu. Iar dacă Adrian Ilie ar fi minţit sau nu ar fi fost bine informat, aş fi scris acum despre el şi nu despre zvoneri. Reţeta este simplă, este una de manual.