Afrontul noului tătuc

Starea de revoltă a unor minţi luminate în privinţa alianţei stânga-dreapta de azi pare uşor hazlie, dacă ne uităm cu atenţie în istoria post-decembristă. Să rememorăm câteva din elementele principale.

Septembrie 1991. Petre Roman este forţat de o nouă mineriadă şi organizatorii ei politici de la Bucureşti să-şi depună mandatul de prim-ministru. Octombrie 1991, negocieri la Palatul Cotroceni în care preşedintele Iliescu îl impune pe Theodor Stolojan prim-ministru. PNL susţine guvernarea şi dă cabinetului trei miniştrii. A fost prima formă de colaborare parlamentară şi guvernamentală stânga-dreapta după Decembrie 1989.

27-29 Martie 1992, Convenţia Naţionala a FSN. Liderii prezintă rapoartele. Se supun la vot câteva moţiuni ce reprezentau de fapt grupările din interiorul partidului. Câştigă Petre Roman cu moţiunea “Viitorul-Azi” şi odată cu ea, funcţia de lider naţional. Taberele se înfruntă prin intermediul susţinătorilor. Se scandează: “Fără comunişti!”, “21-22, comuniştii au tras în noi!”, “Nu vă fie frică, nu pică Petrică”. Adepţii lui Ion Iliescu părăsesc sala revoltaţi. Şi mai apoi partidul. Fondează rapid FSN-22 Decembrie, după care FDSN, care avea să devină PDSR. După ruptura definitivă dintre aripa Iliescu şi aripa Roman, ce a constituit PD (FSN), a urmat o lungă serie de şicanări reciproce dar şi de colaborări surpriză, la momente cheie.

Formaţiunea condusă de Petre Roman a sprijinit CDR în formarea unei majorităţi şi a unui guvern în Noiembrie 1996. O nouă combinaţie stânga-dreapta. În 1998, când PD a devenit nemulţumit de guvernare, este aruncat Traian Băsescu în joc, pentru atacarea PNŢCD şi deschiderea unor discuţii de colaborare cu PDSR. La Clubul Dacia, se întâlnesc Adrian Năstase şi Traian Băsescu, care fac declaraţii presei, sugerând o apropiere.

Noiembrie 2000. PSD câştigă cele mai multe mandate în alegerile parlamentare şi formează un guvern minoritar, susţinut de UDMR în Parlament. Liderul PNL Valeriu Stoica declară că formaţiunea liberală susţine parlamentar, pentru un an de zile, guvernul PSD. Cu ajutorul voturilor de instalare ale dreptei, guvernul de stânga Adrian Năstase domneşte patru ani.

Noiembrie 2004. Coaliţia de partide stânga-dreapta PD-PNL, prezente la alegeri sub sigla Alianţa Dreptate şi Adevăr, reuşeşte să formeze un guvern denumit de dreapta. Cel mai important joc îl face preşedintele socialist Traian Băsescu, care impune majoritatea printr-un acord cu UDMR şi ruperea unei bucăţi din alianţa de stânga PSD-PUR. Alianţa de guvernare stânga-dreapta PD-PNL se rupe în 2007. PD trece de la stânga la dreapta eşichierului politic, transformându-se din formaţiune socialistă întruna populară. Prin votul altui partid de stânga, PSD, guvernul de dreapta

PNL-UDMR supravieţuieşte până azi.

Decembrie 2008. În urma unor aranjamente agreate de preşedintele de dreapta Traian Băsescu, este atrasă spre guvernare alianţa politică de stânga PSD-PC. Printr-un vot al reprezentanţilor naţionali, formaţiunea de stânga PSD agrează o colaborare cu formaţiunea de dreapta PD-L.

Prim-ministru este desemnat Theodor Stolojan, la fel ca în octombrie 1991.

Atunci a fost ales de un preşedinte de stânga, Ion Iliescu. Azi este opţiunea unuia de dreapta, Traian Băsescu.

Aranjamentul politic de azi ne demonstrează un fapt indubitabil. Că indiferent de evoluţiile sau involuţiile ultimilor 18 ani, singurul rezervor puternic de politicieni a fost şi rămâne Frontul Salvării Naţionale. În apropierea termenului proclamat de Silviu Brucan pentru deşteptarea naţiunii române, politica românească face o buclă completă. Se reîntoarce la FSN, prin alianţa conjuncturală a fraţilor politici despărţiţi în 1992 prin cearta dintre tătuc şi fiul risipitor.

După cum poate fi lesne observat, colaborările politice stânga-dreapta sunt o constantă în România. Cea de azi nu face nici ea excepţie. Ne jucăm un pic prin curte cu ţărăniştii sau liberalii. Dar când vine vorba de hotărâri importante sau momente dificile, cei răspândiţi ca făina Frontului la stânga şi la dreapta îşi redescoperă grupa comună de sânge. Şi au nostalgia aranjamentelor unui tătuc aflat la Cotroceni. Alte vremuri, aceeaşi piesă. 

Din punct de vedere al competenţei profesionale, mai ales pentru vremuri de criză, guvernul PSD-PD-L e indiscutabil mai bun decât alte variante. Mulţi oameni pricepuţi, o majoritate foarte solidă.

Din punct de vedere politic însă, mă întreb şi eu ca fostul candidat socialist, actualul preşedinte popular: cu ce-o fi greşit ţara asta să aleagă după 19 ani tot din oamenii Frontului Salvării Naţionale?

Nu răspunde nimeni. E linişte, la stânga şi la dreapta. Nu mişcă nimeni în front.