Ahmetov cu Lucescu, Becali cu MM

Presa sportivă este sfâşiată în interes de două teme care reclamă cu lă­co­mie egală spaţiul de afişare. Mişcările se­ismice de la Steaua şi succesul Şah­ti­o­rului în returul cu Roma catali­zea­ză reacţii până la impresia unor în­tâm­plări mondiale.

Făcătura este aninată pe înălţimea superlativelor de niş­te săraci ai me­seriei, uşor de cum­pă­rat, uşor de ghidonat. Depăşind însă cu înţelegere derapajele media­tice, putem forţa între cele două eve­nimente o ve­ci­nătate care ne ajută să comparăm şi să înţelegem mai bine apli­caţiile ome­neşti capabile să facă di­ferenţa între îm­plinire şi eşec. Ne ajută să în­ţe­le­gem cum pot fi atât de diferite două lumi care, altfel, aparţin aceleiaşi geo­gra­fii aproximative.

Gigi Becali şi Rinat Ahmetov au făcut un ban grămadă cam în aceeaşi perioadă şi în acelaşi hazard al tran­zi­­ţiei. Îmbelşugarea băftoasă a fost afi­­şa­tă în România arogant şi fără tea­­mă, ameninţările concurenţiale re­zumându-se, de obicei, la o subli­mă cârdăşie. Gigi Becali este victimă exemplară a acestor obişnuinţe pă­gu­boase.

Orfanii imperiului, cum foarte ins­pirat îi numea Paul Lăcătuş, ziarist de bună pricepere, au cheltuit mai multă duritate pentru împlinirea lor economică. Şi, implicit, mult mai mul­­tă minte. Pe ruinele fostei Uni­uni s-a lucrat cu duritate extremă, s-a lucrat cu degetul pe trăgaci. Iar cine nu a avut suficientă minte pentru a se pro­teja în faţa riscurilor a fost înghiţit de concurenţă. Învingătorii au marcat astfel o mai consistentă acumulare de capital şi, foarte important, au probat şi destulă chibzuinţă în gestionarea investiţiilor ulterioare. Din această devenire total diferită rezultă şi marile dieferenţe comportamentale care îi separă pe Gigi Becali şi pe Rinat Ahmetov. Iar prăpastia dintre cei doi se cască şi mai mult atunci când diferenţa este făcută de re­zultatele pe care fiecare dintre ei le-a obţinut în urma întreprinderilor la care s-au angajat.

Gigi Becali s-a jucat de-a patronul la Steaua. Când era mai timid în por­nirile sale şi a mizat pe meseriaşi, a avut prilejul să se mai fălească şi cu ceva performanţe. Când şi-a luat maidanul la purtare, lui Gigi Becali nu i-a mai rămas decât şansa de a se lău­da cu deciziile sale dictatoriale. Băiat bun. Dar paranoia l-a pus pe jar. A schimbat antrenorii mai des de­­cât îşi schimbă şosetele. A vânturat pe la Steaua plutoane de jucători. Mulţi dintre ei recomandaţi dubios, cu mare pompă, şi, apoi, înlăturaţi cu şut în fund şi strigarea de mare for­­ţă a lui fac ce vreau la echipa mea. Altfel spus, Gigi a practicat reţeta per­­fectă a eşecului. Mihai Stoica a ajuns să fie mai bun pentru Gigi Becali decât a fost, de pildă, Victor Pi­ţurcă. Pentru că Victor Piţurcă nu ac­cepta compromisul. Mihai Stoica, în schimb, a rafinat cu mare subtilita­te compromisul în beneficiul propriu. Chiar şi atunci când îşi face talpă din genunchi Mihai Stoica vrea să ne convingă că cerşeşte demn.

Gigi Becali l-a ales pe Mihai Stoi­ca. Pe cel care rămâne fiindcă nu mai gă­seşte el un alt cuier de care să atâr­ne atât de confortabil. Lăcătuş a plecat.

Gigi îl păstrează pe cel despre care declara, fără supărare: „Mihai Stoi­ca spune că are credit total? Are cre­dit să se supună ordinului meu. Eu conduc. La mine nu contează de­cât eu. N-o să răspundă Lăcătuş în fa­ţa lui MM. MM e ceva în faţa căruia Lăcătuş nu răspunde”.

Rinat Ahmetov l-a ales pe Mircea Lucescu. A ales meseriaşul. Diferen­ţă de opţiune. Iar la Şahtior, într-un moment anume, cel care dădea sem­ne că şi-a pierdut răbdarea era an­tre­norul. Era chiar Mircea Lucescu în pe­rioada în care declara că legăturile fră­ţeşti dintre Dinamo şi federaţia de la Kiev îl împiedică să facă performanţă în Ucraina. Atunci, Ahmetov i-a împrumutat lui Lucescu din echilibrul său. Ştia ce face. Nu era un îm­prumut gratuit. I-a pus la dispoziţie timp şi, în plus, foarte mulţi bani. Pentru a construi. Anii n-au trecut degea­ba. Lucescu a construit. Iar acum Şah­tiorul se califică mai departe în Liga Campionilor. În timp ce Steaua agi­tatului Gigi Becali se află în faţa unui nou început. Tot cu MM, dar fără perspective.