Aiurea, complet aiurea

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Sînt un călător profesionist cu tramvaiul şi autobuzul. Asta înseamnă că am soluţii la tot ce i se poate întîmpla unui om care n-are maşină. Improvizez uneori, dar de regulă am soluţii verificate în timp, iar de unele sînt mîndru, ca orice profesionist, fiindcă sînt numai ale mele. Le-aş putea patenta.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Sînt un călător profesionist cu tramvaiul şi autobuzul. Asta înseamnă că am soluţii la tot ce i se poate întîmpla unui om care n-are maşină. Improvizez uneori, dar de regulă am soluţii verificate în timp, iar de unele sînt mîndru, ca orice profesionist, fiindcă sînt numai ale mele. Le-aş putea patenta.

Cînd sînt abordat de un necunoscut, de exemplu, şi n-am chef de vorbă, îl rog să mă scuze că trebuie să cobor la prima. Au fost şi zile cînd a trebuit să schimb autobuzul de zece ori, tot coborînd şi lepădîndu-mă politicos de nişte inşi insistenţi. Mai greu e cînd mă nimeresc lîngă alţi profesionişti ai mersului cu autobuzul din presă, deoarece şi aceştia cunosc trucul. Într-o zi, n-am avut încotro şi am conversat, preţ de mai multe staţii, cu un reporter de la alt ziar, care tocmai îi luase un interviu lui Caramzulea. Am conversat aiurea, complet aiurea, dar ne-am înţeles la perfecţie. Cînd mi-am dat seama că ne-am înţeles la perfecţie vorbind de doi Caramzulea, unul mort şi altul viu, era prea tîrziu.

Interesant tip, a spus colegul, referindu-se la Caramzulea al lui. Ia te uită, am zis eu, cu gîndul la Caramzulea al meu, ştiam că a murit acum zece ani. Da’ de unde, a zis colegul, despre Caramzulea al lui. Cînd ne-am despărţit acum o jumătate de ceas era vesel şi la uşă îl aşteptau claie peste grămadă pacienţii. La vîrsta lui e de mirare cît munceşte!

Despre Caramzulea al meu ştiam că fusese tenor. Dar putea să fi fost şi medic. În orchestra simfonică a medicilor cîntă chirurgi, stomatologi şi internişti. Probabil că omul meu fusese – cum se spune despre cei cu două vieţi paralele într-una – cel mai bun tenor dintre doctori şi cel mai bun doctor dintre tenori. Ce mă intriga era faptul că trebuise să mă duc la înmormîntarea tenorului, dar pentru că nu-mi plac funeraliile nu mă dusesem. Se întîmplă tot felul de minuni. Poate că tenorul meu se ridicase pe drumul spre cimitir din sicriu cerîndu-şi scuze pentru deranj: Pardon, dar am să mor mai tîrziu. Invitaţia rămîne valabilă peste douăzeci de ani!

În timp ce colegul îşi lăuda intervievatul, mi-am dat seama că unele lucruri se potriveau, iar altele nu. Potrivirea de nume însă era prea mare, ca să-l fi corectat la nepotrivirea de obiceiuri. Doctorul Caramzulea, cel viu, profitase de prezenţa reporterului ca să radă jumătate de sticlă de whisky. Caramzulea al meu era abstinent. Sau poate că fusese abstinent, dar de bucurie că nu murise, că revenise între vii, se apucase de băut. După ce trece doamna cu coasa prin apropiere, începi să preţuieşti cum trebuie bucuriile simple ale vieţii. Un Chivas Regal cu gheaţă e o astfel de bucurie simplă a vieţii, care te poate consola de ideea c-ai fost cîteva zile mort.

Cred că am conversat aiurea, complet aiurea pe durata cîtorva staţii de autobuz şi totuşi ne-am despărţit în bună pace, încîntaţi de virtuţiile ascunse ale celor doi Caramzulea, deoarece e mai uşor să faci din doi oameni unul, decît din unul doi. Dacă doctorii ar pune la punct o metodă să facă din doi Caramzulea unul mai bun, care să opereze, dar să şi cînte, omenirea ar putea fi salvată. Omul, se spune, e plin de calităţi, numai că le găseşti întotdeauna la alţii, nu unde tocmai le cauţi.