Alegerile nu s-au încheiat!

Întâia oară după 1990, nu s-au mai prezentat la scrutin două blocuri în confruntare. Astfel că, spre deosebire de ceilalţi ani electorali, scrutinul e doar o etapă pe traseul către un nou guvern.

Din 1990 şi până acum, ziua scrutinului parlamentar aducea cu sine un răspuns la întrebarea: Ce guvern va conduce ţara în următorii patru ani?

În 2008, rezultatul alegerilor nu răspunde la această întrebare nici măcar parţial. Abia după derularea negocierilor pentru formarea noului guvern îl vom afla cu siguranţă.

Explicaţia acestui paradox trimite la patru dintre notele specifice ale scrutinului din 2008:

1) Întâia oară după 1990, preşedintele ţării beneficiază de un mandat de cinci ani. Alegerile parlamentare de până acum coincideau cu cele prezidenţiale. Desemnat şi sprijinit de o formaţiune angajată în cursa pentru Parlament, candidatul la preşedinţie avea, într-un fel, şi şansele partidului din care provenea. Era de la sine înţeles că, o dată ajuns preşedinte, un candidat chema la guvernare formaţiunea din care provenea. Era un gest înlesnit nu atât de Constituţie, cât mai ales de realitate. Electoratul dădea un vot unitar, atât pentru preşedinţie, cât şi pentru Parlament. În 2008, beneficiar al Constituţiei revizuite în 2003, preşedintele mai are un an de mandat. Drept urmare, desemnarea candidatului la postul de premier e mult mai dificilă decât în anii electorali anteriori. Chiar dacă Traian Băsescu are un partid, partid deja prezidenţial, desemnarea premierului de la PDL nu mai trece în ochii electoratului ca fiind de la sine înţeles.

2) Votul uninominal a simplificat drastic scena partidelor parlamentare. Şi-au împărţit voturile trei mari partide: PSD, PDL şi PNL. Noul guvern nu rezultă decât din puţine combinaţii: PSD+PDL, PSD+PNL, PDL+PNL. Fiind vorba de două partide mari şi unul mai mic, cel mai mic, PNL, poate intra în alianţă cu fiecare dintre cele două partide. În anii anteriori, un astfel de partid era la cheremul partidului care câştigase alegerile. Aceasta deoarece, deşi nu obţinuse 50%+1, partidul biruitor avea toate atuurile pentru a-şi impune voinţa asupra celui de-al treilea partid. Fie făcând alianţele cu formaţiunile clasate pe locul 4 şi 5, fie şantajându-l cu ameninţarea guvernului minoritar. Aşa s-a întâmplat în 1992 şi 2000. În 1996, chiar dacă între CDR şi PDSR n-a fost o diferenţă prea mare, campania electorală, cea pentru turul al II-lea al prezidenţialelor îndeosebi, a conturat o alianţă între CDR şi PD, clasat pe locul al III-lea. 2008 aduce însă o răsturnare de proporţii. Mai întâi, prin faptul că în campanie nu s-a conturat deja o alianţă a vreunui partid mare cu PNL. Apoi, pentru că rezultatul dă posibilitatea ca fiecare dintre cele două partide mari să facă majoritatea absolută aliindu-se cu PNL. UDMR nu intră în calcul. Uniunea pare a fi o formaţiune fixată pentru eternitate la guvernare, absenţa culorii dându-i posibilitatea să intre în combinaţie cu orice altă formaţiune. Se vede astfel destul de limpede că în condiţiile lui 2008, adevăratul câştigător al alegerilor e PNL. Indiferent cine va purcede la formarea majorităţii, va fi constrâns să apeleze la PNL. Care PNL îşi va vinde scump pielea. O situaţie de excepţie, care nu se va mai repeta. Dacă nu rămâne în Opoziţie, PNL nu mai are nici o şansă peste patru ani.

3) Întâia oară după 1990, nu s-au mai prezentat la scrutin două blocuri în confruntare. Astfel că, spre deosebire de ceilalţi ani electorali, scrutinul e doar o etapă pe traseul către un nou guvern. Apropierea partidelor prin excesul de măsuri vizând protecţia socială (PSD şi PNL, pensiile, PDL, mărirea salariilor), dă posibilitatea oricăror combinaţii.

4) Întâia oară după 1990, preşedintele mai are un an de mandat la Cotroceni. După momentele electorale anterioare, şeful statului, ieşit câştigător din amalgamul prezidenţiale parlamentare, avea la dispoziţie patru ani. Formarea noului guvern, perioada de început a guvernării puteau fi tratate cu o oarecare lejeritate, abia peste patru ani preşedintele intrând la examen. Situaţia acum net deosebită.

O dată cu încheierea parlamentarelor, pentru Traian Băsescu începe campania electorală. Constituţia îi dă dreptul de a desemna orice candidat la funcţia de premier. Viaţa îi limitează însă acest drept. Pentru că în opţiunea sa Traian Băsescu va fi obligat să ţină mai mult cont de viaţă decât de Constituţie.

Astfel:
a) Orice act ce ar putea trece drept arbitrar  poate avea efecte catastrofale pentru prezidenţialele de la anul. Preşedintele s-ar dezvălui din nou ca un generator de crize naţionale inutile.

b) În opţiunea pentru un guvern PDL-PNL sau PSD-PNL Traian Băsescu trebuie să ia în calcul şi nevoia de a nu-şi asuma prea explicit dificultăţile guvernării.

Sunt toate datele să credem că alegerile nu s-au încheiat.

Pentru că încep negocierile pentru formarea noului guvern.