Alocaţia răului

JURNAL DE ROMÂNIA
Dacă tot am vorbit despre bine, n-ar fi rău să vorbim despre rău, despre răul pe care ni-l facem de dimineaţă pînă seara, de parcă am fi programaţi să facem rău, fără să ne ceară neapărat cineva să facem rău, de aici şi starea de a face rău, gîndul de a face rău în fiecare zi fără să ne propunem.

JURNAL DE ROMÂNIA
Dacă tot am vorbit despre bine, n-ar fi rău să vorbim despre rău, despre răul pe care ni-l facem de dimineaţă pînă seara, de parcă am fi programaţi să facem rău, fără să ne ceară neapărat cineva să facem rău, de aici şi starea de a face rău, gîndul de a face rău în fiecare zi fără să ne propunem. Mintea noastră a fost pervertită în a face rău în orice situaţie, cu orice ocazie, fără teama de a greşi, fără teama că el ar putea să doară, ştim asta foarte bine, că şi pe noi ne doare în fiecare zi, şi noi sîntem, la rîndul nostru, victime, de-aici cred că de aici şi pornirea noastră, în oglindă, inconştientă, de a face rău, fără să mai stăm pe gînduri, fără să ne pună cineva, fără să mai calculăm, aşa am ajuns să facem rău, un rău natural, un rău venit de la sine, fără să-i cunoaştem resorturile, cauzele, substraturile, dedesubturile, un rău clasic, un rău aflat la ordinea zilei, un rău necesar, ca o doză pe care trebuie s-o eliminăm ca să supravieţuim, doza de supravieţuire, doza de viaţă şi mulţumire, sinele metamorfozat într-un cip, înregistrînd mecanic impulsuri de rău în mai rău, sinele – odată de sine stătător – a devenit la rîndu-i un corp străin într-un alt corp de atîta rău pe care-l face, şi-l face, răul fiecăruia pentru fiecare n-are nevoie de aprobare, n-are conştiinţă, n-are identitate, e un rău străin, dar în acelaşi timp comun, un rău livrat ca într-o reţea cu milioane de abonaţi, aşa vine răul, frate cu răul prin cablu, prin internet sau prin plic timbrat, poştaşul din noi nu întîrzie niciodată şi nici nu sună întotdeauna de două ori, nu e nevoie, e deschis nonstop la răul din noi, primim de dimineaţa marfă şi livrăm şi noi nonstop, să nu fim prinşi cu ea în galantar, să n-avem plus în gestiune, şi atunci trebuie să legalizăm profitul, profitul răului, trebuie să-l declarăm la fisc, eventual să ni-l trecem în declaraţia de avere, că doar şi răul a început să facă parte din zestrea noastră culturală şi materială, trebuie şi el impozitat ca orice bun, ca orice venit sau, şi mai bine, să-l trecem la deductibile, răul poate fi deductibil ca orice alt produs pînă la urmă, trebuie să ne acoperim de hîrtii cînd avem atîta rău în noi şi atîta răutate, orice chitanţă e binevenită, orice bon de consum, nu aruncaţi hîrtiile, păstraţi toate actele, toate documentele, fie că l-aţi primit, că aţi avut parte de el, fie că l-aţi oferit, impozitele sînt nemiloase aici, nu vă jucaţi cu fiscul pe rău, cu fiscul răului, cu răul fiscului, cu al răului fisc, trebuie să aveţi dosarul complet şi nu uitaţi de alocaţia răului, devenită în vremurile astea tulburi mai importantă decît alocaţia copilului, sau, oricum, indispensabilă pentru a trăi într-o lume a răului, o lume care trăieşte sub zodia răului, o lume a răului pavată cu binele, o lume a răului pur şi simplu...