Amiralul şi ofiţerul

Tăierea pensiilor militare cu inumana coasă portocalie aduce în atenţia noastră cazuri dramatice. Oameni care au slujit cu pasiune şi credinţă statul român, îmbrăcaţi în uniformă militară, sunt astăzi călcaţi în picioa­re. La propriu şi la figurat. Autor este acelaşi stat, cândva un simbol de preţuire necondiţionată pentru acei care purtau haină militară. Oameni cu sufletele negre ca smoala, care ne conduc azi spre nefericirea noastră, au atras parcă valuri de energie nega­tivă şi de blestem peste ţară.

Dintre sutele de cazuri despre care am aflat personal după ce călăii au tăiat pensiile, unul este cu totul special. Şi merită povestit. Cei care n-au suflet nu pot rezona, drept pentru care comentariul nu este recomandat puterii actuale. Aţi aflat cu siguranţă din Jurnalul Naţional despre un caz absolut cutremurător. Unul dintre cei mai respectaţi amirali ai flotei române, Gheorghe Becheş, se află în faţa unei furtuni pe uscat cum n-a întâlnit, probabil, niciodată pe mare.

Operat recent de cancer, amiralul Becheş a primit, în starea în care se află, două mari lovituri din partea unui stat pe care l-a slujit necon­di­ţi­o­nat: a pierdut casa, într-un proces lung şi dureros care a durat 17 ani. Zilele acestea, pensia i-a fost tăiată la ju­mătate. Banii nu-i ajung nici pentru un tratament absolut necesar, care să-i dea şansa la viaţă în continuare, nici să-şi închirieze o locuinţă.

De­s­pre cumpărat nici nu poate fi vorba. Aceasta în care locuieşte va trebui evacuată în 60 de zile.

Încerc să-mi imaginez ce sentiment a trăit amira­lul Becheş atunci când Traian Bă­se­scu a fost ales de două ori pre­şe­din­te al României. Şi comandant su­prem, preşedinte al CSAT. Sunt convins că s-a bucurat, aşa cum ar fi făcut-o orice om al mării. Când unul de-al tău ajunge sus, ai o sensibilitate în plus. Marinarul Traian Băsescu a reprezentat – poziţia lui în stat, nu modul de conducere – o mândrie pentru majo­ritatea celor care au activat în marina comercială şi cea mili­tară. Excepţiile vin din partea celor care au avut de-a face direct cu el, care i-au cunoscut caracterul...

Persoana care a instigat în toată campania prezidenţială din 2009 la tăierea şi eliminarea pensiilor militarilor a fost Traian Băsescu. Găsiţi pe internet toate revărsările sale de ură împotriva militarilor, incluşi de-a valma la categoria „pensii speciale” alături de nesimţiţi reali, de tipul Geică. Din cele 200.000 de pensii speciale, aproape 160.000 sunt ale militarilor. Grosul deci. Printr-un efort diversionist uriaş, demn de lecţiile Şcolii de Securitate de la Băneasa (’87-’88...), militarii au fost puşi la zid. Au pensii mari. Să-i vadă lumea. Să-i urască cei peste 4 mili­oane de pensionari (din 5,7 milioane) care au pensii sub 1.000 RON. Să fie haos, să ne dorim sărăcirea tuturor întru prostire. Nu evoluţie, nu prosperitate, nu respect. N-avem bani pentru spitale, tăiem pensiile celor bătrâni şi bolnavi, dar alocăm inti­milor prezidenţiali 1,5 miliarde de euro pentru drumuri judeţene şi săli polivalente. Acestea sunt blon­de­le priorităţi ale regimului Băsescu. Plăţile şmechereşti uriaşe, în vederea reale­gerii partidului pustiitor ca hoarda otomană.

Cazul amiralului Becheş implică două aspecte importante. Unul strict profesional, prin care pensia bineme­ri­tată şi haina militară sunt ciunti­te şi bat­jocorite. Greu de suportat aşa ceva da­că mai ai şi alte necazuri care te apasă.

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Cred însă că adevărata mizerie a gestului suportat de amiral ţine de la­tura umană. În regimul politic al unui marinar, el, unul dintre puţinii amirali ai flotei militare româneşti, să fie atât de batjocorit, e o chestiune care te întoarce pur şi simplu pe dos. Astfel de comportamente dau efecte emetice imediate. Îţi vine să vomiţi.

Între aroganţa şi ura ce iese din toţi porii ofiţerului de mare Traian Băsescu (cel care face atât de mult rău pe uscat) şi uriaşa suferinţă dem­nă a amiralului Becheş, sunt solidar cu aceasta din urmă. Vă îndemn pe toţi să faceţi la fel. Să nu creadă lumea că suntem un neam de câini de pripas.