Anti-capsunarii in strada

Trebuia sa se ajunga si la asta: sindicatele au ajuns sa protesteze impotriva muncii. Codului Muncii, pardon. Probabil ca stiti controversa: vechiul Cod ii lega de mani, de picioare si de portofele pe angajatori. Si exprima de fapt esenta intelegerii dintre PSD si sindicate: "Voi va tineti oamenii linistiti, noi va facem eroi ai luptei cu patronatul". Numai ca, ce sa vezi, patronatul a venit la putere. Si s-a apucat sa schimbe Codul prin partile esentiale, alea care il transformau pe proprietar, absolut bizar, in iobag pe mosia sindicatelor. Au urmat proteste de strada, cu sindicalisti surprinzator de agili si odihniti, dupa doi ani de munca pe stil vechi. Ciudat, intr-o tara din care oamenii pleaca sa munceasca la negru in Spania, sa-i vezi pe altii cum protesteaza fata de orele suplimentare... Dar n-are a face. In sprijinul lor (ei, da, am si eu un suflet, chiar daca de dreapta) am decis sa dau o mana de ajutor la confectionarea de pancarte. Iata cateva modele de texte avantate si mobilizatoare, cu argumentatia de rigoare, in caz ca-i intreaba presa.

1. Sa inceteze orice legatura intre bani si munca! Suma negociata e sfanta, cantitatea de munca depusa e la latitudinea angajatului. Prinzi o pauza, o executi. Tragi un chiul neprins, hai noroc si la mai mare!

2. Deciziile manageriale sa treaca la oamenii muncii. Trebuie sa se termine cu practica paguboasa prin care patronul sau managerii de varf pot lua hotarari care ii afecteaza de fapt pe toti angajatii. Cei multi trebuie sa decida ce produs trebuie fabricat cu precadere (de exemplu cel mai usor de facut) si ce salarii se dau. Pot ramane in seama patronilor hotararile care sunt legate de finantarea planului de prime de Pasti si a locurilor de munca infiintate de sindicate.

3. Compania e acolo pentru angajati, nu pentru piata. Aceasta abordare ne fereste de cereri stupide ale patronatului: schimbarea calificarii ("dupa 35 de ani de munca, ati innebunit?") orele suplimentare ("las’ ca nu moare francezu’ daca ii trimitem piesa maine!") sau treaba de calitate. La ce ne foloseste sa-l tina marfa noastra o viata? Mai bine sa se strice intr-o luna, ca mai cumpara alta!

In aceeasi saptamana cu protestele acestea ale muncitorilor, s-a intamplat sa petrec doua zile la un targ privat de vile. Ei bine, cateva ore cu constructorii de case m-au lamurit in chestiune: cresterea pietei nu mai depinde de puterea de cumparare a romanilor, ci de forta de creditare a bancilor. Mai bine zis, de increderea acestora ca romanii se vor apuca de munca. Multa munca, o data ce o casa a ajuns la vreo 200.000 de euro. Nu e singura piata in situatia asta: mai toti strainii care vin cu bani aici fac de fapt pariu ca noi suntem la fel de muncitori ca si coreenii. Cu deosebirea estetica a ochilor oblici, mai rari prin partile astea.

Dar nu-i nimic, bine ca se gaseste cineva sa-i contrazica pe investitorii astia nemilosi, tocmai acum cand s-au hotarat sa scoata banii pentru Romania SA. Bine ca avem sindicate care sa se bata pentru dreptul fiecaruia de-a o arde aiurea! Si ce bine ca, dupa trei presedinti si nu mai stiu cati premieri, sefii de la sindicat sunt aceiasi din 1990 incoace! Merita o petrecere dupa miting: in fond, sunt 15 ani de grija ca nu cumva piata muncii sa se adapteze vremurilor...