Anticariatul cu oameni

Acum cateva zile, un om s-a rastit la mine la coada la cinema: "De ce nu face presa reportaje despre jaful care s-a intamplat in fabricile din Bucuresti? Sunt strungar si nu mai am unde sa mai muncesc - toate sunt depozite de mobila acum. Ce sa fac, unde sa ma duc?" Omul era de-a dreptul furios si n-a avut nici un chef sa astepte sa incep barem un raspuns. Ne-am despartit inamici: el e acum sigur ca-s vandut hotilor de proprietari de depozite (foste fabrici), eu sunt absolut convins ca maine-poimaine, el si altii ca el vor reinventa un partid de stanga care sa ne puna latul de gat astora cu profesiuni liberale si pantofi asortati la curea.

Mi-am adus aminte de incidentul asta citind cateva statistici privitoare la vanzarile de PDA-uri, adica acele mici calculatoare-agenda-editor-de-texte-etc, foarte la moda acum vreo 2-3 ani. Ei bine, se pare ca piata acestor aparate se prabuseste. Telefoanele inteligente le-au luat deja o mare parte din functii, iar producatori altadata celebri precum Palm - un fel de IMGB al industriei IT americane- au ajuns depozite pentru mobila (citeste software-ul) celor de la Microsoft. Pe site-urile de specialitate, utilizatori nostalgici plang acum aceasta ultima umilire...

E, daca vreti, aceeasi drama cu cea a strungarului: o industrie se prabuseste dupa ce clientii au ales altceva. Fabricile din jurul Bucurestiului lucrau fara indoiala pentru o industrie ramasa, ca structura, in anii ’60. Complicat sa explici asta insa strungarului meu. Mai ales ca problema lui cea mai mare nu e lipsa inteligentei sau a chefului de munca, ci incapacitatea de a crede ca schimbarea e un lucru firesc.

Mai grav e ca alte generatii de muncitori care vin dupa el, inclusiv cele care termina scoli astazi pleaca cu acelasi bagaj al imobilismului: omul e zidar, lacatus sau fochist. Ideea de a te adapta pietei muncii e socotita mai degraba o umilire, cu atat mai grava cu cat calificarea e mai redusa. Ia incercati sa-i explicati minerului ca-i depasit de vremuri!

De departe, cel mai prost raspuns in fata schimbarii e organizarea rezistentei. Sau miscarea sindicala de tip reactionar, cea care apara industrii pe care nimeni nu le mai vrea. Ea loveste tocmai in elasticitatea unei economii, in sansele sale de a gasi noi resurse de crestere. Cel mai bun exemplu de la noi e Semanatoarea, distrusa la inceputul anilor ’90 de obsesia sindicatelor de a pastra toti bagatorii de seama in slujbe...

Ce-i de facut? Poate cateva ore pe an in scoala generala, in care copiilor sa li se insufle cateva idei despre capitalism foarte simple: lumea se schimba in cursul vietii tale. Nu vei putea face acelasi lucru toata viata. Nimeni nu-ti garanteaza o batranete linistita. Si, mai ales, nu cere presei sa schimbe lumea - nu doar ca n-o sa poata, dar se mai si enerveaza pe tine si te da la ziar...