Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În Maramureșul tradițional, în satele în care, așa cum bine spunea poetul, “miroase-a om, a lemn și-a veșnicie”, în prima zi a anului localnicii se spală pe față cu apă neîncepută, ca să aibă noroc și prosperitate, ca să le fie mai bine sau, măcar, ca să nu le mai fie așa de rău. Apa neîncepută se ascunde în pârâiașele din jur, în râurile pe jumătate înghețate sau în fântânile care nu știu să sece. Iar pumnii țăranilor se strâng cald în jurul ei, căutând adevărurile pe care, de obicei, numai stelele joase știu să le arate. Lumina de Maramureș viscolește tandru prin fiecare colț de simțământ. În prima zi a anului. Când încă mai există șansă și tradiție, când încă se mai fabrică, în locuri aproape nepământene, omenie și respect. Maramureșenii își izbesc pleoapele în zâmbet, poftind oaspeții necunoscuți în casă, la o horincă sau la o ceșcuță cu cafea, deschizând poarta mare de lemn și amintindu-și de ziua nunții sau de copiii care sunt demult plecați departe. Și apoi se face seară. Coboară cerul în case, picătură cu picătură, din aleile pietruite până în tocurile ușilor vechi, din calendarele uitate până în lada de zestre plină de amintiri. Și apoi vine noaptea. Cu liniște cu tot, cu lacrimă cu tot, cu Maramureș cu tot. Și dimineața, în a doua zi a anului, apa neîncepută izvorește iarăși calm din fiecare colț de sat, așteptând palme curioase, înghețând de dor de veacuri și amețind pietrele din drum. Ca într-o promisiune. Ca într-un basm. Ca într-un legământ. Iar noi toți întoarcem capul și o luăm de la început. 2015.
Citește pe Antena3.ro
