Arestul struţilor

Plângem după transparenţă, dar nu facem nimic pentru a o încuraja. Avem o atitudine provincială legată de lobby şi lăsăm prea uşor lucrurile să fie confundate ori să derapeze în zona traficului de influenţă. Alternativ ne putem preface, băgând capul în nisip ca un struţ mioritic, că acest fenomen nu există. Acum, fără nicio jenă, să ne fie clar: deciziile, directivele, recomandările care vin dinspre Parlamentul UE sau dinspre Comisia Europeană sunt în mare parte rezultatul unor intervenţii ale lobbyştilor. După D.C.-ul american, capitala Belgiei este al doilea centru de lobby de pe glob. Interese de sute de miliarde de Euro sunt reprezentate şi se concretizează legislativ ca urmare a intervenţiei a peste 20.000 de lobbyşti cu patalama şi acte în regulă. Cât timp procesul e transparent şi corect, e natural să fie aşa. Nu de alta, dar e normal  ca cei de la care se colectează taxe, ca cei care ştiu cel mai bine de ce e nevoie în branşa în care activează, să fie reprezentaţi şi ascultaţi. Desigur, trebuie să fie o relaţie echidistantă, una contrabalansată de funcţionari şi demnitari responsabili şi informaţi şi nu de nişte birocraţi prăfuiţi, coruptibili. Interesant e că topul celor mai puternice şi mai bine reprezentate industrii de lobby este deschis de cei din farma şi sănătate, pe locul 2 regăsindu-se asigratorii, apoi asociaţiile de business, iar pe 4 sunt petroliştii şi cei din energie, urmaţi de IT. În mod surprinzător industria tabacului nu se mai regăseşte în top 5. Dar lobby-ul nu se face doar faţă de legiuitor, motiv pentru care e şi mai important să-l reglementăm. Dacă ne uităm la industria farma, în baza unor date din 2014 referitoare la piaţa SUA, vedem un lucru surprinzător: dintr-un total anual de 28 de miliarde USD, cheltuieli de marketing per total branşă, 4 miliarde au fost investite în marketingul destinat consumatorilor, iar  24 de miliarde USD a fost direcţionate  către medici. La fel de ciudat e şi faptul că 9 dintre primii 10 jucători ai pieţei farma investesc semnificativ mai mult în marketing şi lobby decât în cercetare şi dezvoltare. În ceea ce priveşte datele de mai sus, acestea sunt publice şi sunt înscrise într-un registru oficial, uşor de consultat  - aşa cum ar fi normal să fie în orice procedură de interes public. Chiar dacă sumele sunt altele, sunt convins că e la fel şi la noi. Atât doar că se petrece pe întuneric, nereglementat, dând undă verde abuzurilor şi exceselor, uneori criminale prin rezultat. Cert e că România nu există pe această piaţa a lobby-ului. Ba, mai mult, se şi comportă ca un mic copil, complexat şi needucat, crescut la coada vacii, de parcă nu am fi a 7-a ţară din UE.  Şi să nu lăsăm la o parte un lucru absolut vital: lobby-ul nu se face doar în folosul unei companii sau branşe, se face şi în slujba unei ţări. Iar la acest ultim capitol suntem, dincolo de orice dubiu, corigenţi. Riscăm să rămânem o piaţă mare, dar cu o putere de cumpărare redusă, o piaţă cu potenţial, dar în care capitalul autohton pierde tot mai mult teren. Atâta timp cât nu rezolvăm şi problema aceasta a lobbyului şi nu definim corect unde e linia între permis şi nepermis şi, mai ales, ce se află în stânga şi în dreapta acesteia, permitem să se comită abuzuri şi derapaje. Şi de o parte, şi de cealaltă a liniei. Legiferarea rapidă şi coerentă a lobby-ului ar trebui trecută pe lista marilor priorităţi legislative, alături de legea PPP, cea a achiziţiilor publice şi a salarizării unitare.