Arme de distracţie în masă

În toate ghidurile turistice legate de capitala Franţei figurează şi informaţii despre Parcul Disney situat la o distanţă de 30 de kilometri de Paris, dar pentru multă lume de fapt Parisul se află si­tuat la 30 de kilometri de Parcul Disney.

Numeroase familii merg întâi la Disney şi abia apoi vizitează Parisul. Din peste 25 de mari oraşe franceze se poate ajunge acum cu trenul de mare viteză direct la Disney, dar şi din Belgia, Elveţia sau Germania... Se spune că Parcul de distracţii Disney este acum prima destinaţie turistică în Europa, ceea ce cred că e adevărat. În lunile de vară, mai ales, Disney devine un adevărat Turn Babel unde poţi auzi toate limbile pământului. Oameni din toată lumea vin la Disney în familie, cu copii mari sau mici sau chiar fără copii, pentru că unii au rămas oricum copii în adâncul lor şi au nevoie ca de apă de lumea lui Mickey Mouse. Ce contează că uneori, la Disney, trebuie să stai la coadă timp de 45 de minute ca să faci o tură în spaţiu cu racheta sau să te plimbi cu bărcuţa zburătoare a lui Peter Pan. Toată lumea aşteaptă cu răbdare, nimeni nu se plânge oricât de cald ar fi afară şi oricât de stupid ar fi raportul între timpul investit în aşteptare (45 de minute) şi timpul distracţiei reale (4 minute de emoţie).

Va deveni, oare, Parisul, o anexă a Parcului de distracţii Disney? Va deveni întreaga planetă o anexă a industriei de "entertainment" americană? În orice caz, o bună bucată de drum a fost deja parcursă în acest sens. Ţara care este cea mai mare putere militară pe pla­netă dispune şi de cea mai redutabilă industrie de amuzament din lume. Pe de o parte, un redutabil arsenal de arme de distrugere în masă, pe de altă parte un redutabil arsenal de arme de distracţie în masă.    

Expresia "arme de distracţie în masă" nu îmi aparţine, am dat peste ea citind un interviu acordat în presa franceză de un artist belgian, Jan Fabre. Când filozofii nu mai produc concepte interesante pentru descifrarea lumii în care trăim, iată, artiştii ne oferă câteodată instrumente de reflecţie redutabile. Pentru că nu altceva decât o armă de dominaţie în masă este această uluitoare maşină de produs vise a Americii şi a Hollywood-ului. Treptat, toată planeta a devenit dependentă de ea...

În prezent creşte o generaţie care se hrăneşte cu stilul narativ ho­llywoodian. Când lipsesc viteza, ritmul altert, suspansul şi decibelii, orice naraţiune devine plictisitoare. Pe toate meridianele lumii, indiferent de religie sau de rasă, miliarde de oameni plâng când se scufundă Titanicul şi se bucură când Bruce Wills salvează planeta. Singurii eroi planetari sunt cei americani, singurii actori planetari sunt cei americani.

Fără să ne dăm seama, suntem cu toţii în situaţia de a râde de glumele pe care ni le spun stăpânii. Când şeful spune un banc, chiar dacă e lipsit de umor şi chiar dacă îl spune prost, subalternul trebuie să râdă. Aproape fiecare dintre noi a trăit această situaţie. Industria de divertisment americană are însă această calitate uluitoare, această forţă hipnotică de a ne face să râdem sau să surâdem fără să ne simţim subalterni. Şi totuşi, adevărul este acesta: în ziua de astăzi, cei care domină lumea nu mai au nevoie de arme pentru a ne supune, e suficient să ne facă să râdem.

Puţine ţări rezistă în faţa acestui tăvălug, care este şi un instrument de dominaţie economică. Cum tăvălugul nu poate fi oprit, multe ţări s-au adaptat prin imitaţie, altfel spus au început să producă filme, spectacole şi produse de divertisment după aceeaşi reţetă. Nimeni nu se mai teme, de exemplu, de filmele făcute de chinezi (ca în anii '70 când substratul lor ideologic era insuportabil): ele seamănă astăzi ca două picături de apă cu ceea ce fac americanii.

Spălarea creierelor cu ajutorul armelor de distracţie în masă este cea mai subtilă invenţie a societăţii de consum ajunsă în faza de paroxism. Comunismul n-a reuşit să creeze omul nou, dar consumatorul perfect există deja şi el se duce cu trenul direct la Disney, după care, la 30 de kilometri distanţă, trece şi prin Paris.