Aterizare pe iarbă

Una dintre cele mai frumoase poveşti despre Mărţişor este cea despre voinicul care s-a luptat cu zmeul pentru a elibera Soarele. Stop. Firul poveştii este întrerupt de doamna Iordache, care sună la uşă: "I-a prins!", "Pe cine doamnă?", "Pe ăia care furau apa blocului".

Doamne, ce deziluzie! Abia când mă obişnuisem cu faptul că, de opt ani, din când în când, pe ţeava de apă rece vine apă caldă şi viceversa, apare sâmbătă dimineaţa doamna Iordache şi îmi destramă visul că România e pierdută. Sună telefonul. E mama: "Ai văzut ce se întâmplă cu avionul la Timişoara?". La televizor tocmai se fac comparaţii cu incidente "asemănătoare" de prin Olanda, SUA sau Australia. "Nu puteam să ne naştem şi noi în altă parte?", oftează mama la telefon. Dom’le, nu puteaţi să vă ţineţi gura, de ce trebuie mereu să ne raportăm la ţările civilizate, că, uite, acum iar regretă mama că nu suntem de prin Vanuatu. Suntem în ţara veşnicelor probleme şi ne suportăm unii pe alţii aşa cum putem. "Încă se discută dacă să aterizeze pe iarbă sau pe pistă. Totuşi, parcă ne întrebăm de ce s-a întâmplat acest lucru", se spune la televizor. S-a întâmplat pentru că s-a întâmplat. Cineva zice: "E normal. Absolut orice obiect se poate strica". Doar că acesta e avion. Deodată: "Totul s-a terminat cu bine". Ne dezlipim de televizor. Afară, în faţa blocului de alături, trei maşini ale poliţiei. I-or fi prins pe ăia care au jefuit acum cinci zile, în plin soare, două apartamente? Ar fi o destrămare a însăşi ierbii anemice pe care aterizează în fiecare zi România. Stop. Mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un pom înflorit, ca să ne aducă no-roc, "Luci, Soare, luci/ Că ţi-oi da un pumn de nuci".