Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”De ce există atei”, m-a întrebat un tanăr, evident convins deja că Dumnezeu există? El s-a arătat uluit pentru că găsise un site pe Internet, un site al ateilor, care numără peste cincinzeci de mii de membri și așa o mulțime de atei i s-a părut ceva înfricoșător. Dar asta-i ca și cum te-ai întreba ” de ce există lei, tigri, broaște țestoase și alte ființe stranii pe langă oameni, căprioare, porumbei și flori și, dacă te-ai apuca să numeri lighioanele, ai pica într-o stare de deziluzie, căci existența lor te-ar trimite în propria ta îndoială cu privire la existența lui Dumnezeu. Acum aș putea să spun că nu există atei, ci peste cincizeci de mii de îndrăgostiți de Dumnezeu. De ce? Osho explică strălucit, amuzant chiar, că ateii sunt îndrăgostiți de Dumnezeu, fără să știe asta. ”Inamicii se iubesc, altfel de ce le-ar păsa unul de celălalt? Ateul e obsedat, fascinat de Dumnezeu, el își petrece întreaga viață în încercarea de a dovedi că Dumnezeu nu există. Efortul lui arată o teamă profundă că Dumnezeu îl cheamă. Și că, dacă există Dumnezeu, el nu poate rămane același. Este ca un călugăr care merge pe stradă cu ochii întredeschiși ca nu cumva să vadă vreo femeie. El își spune în permanență; nu există femei. Totul este maya, o iluzie, este doar un vis. Dar, de ce această disperare de a dovedi că nu există un obiect al iubirii”?
Interesantă explicație, iată; ateismul, ca o manifestare a fricii de Dumnezeu, a fricii de schimbare și asta-i tot o formă de iubire sau, mai bine spus, o formă în care mintea este atrasă către iubire cu ajutorul propriei frici. E un fel în care îți iubești dușmanul, dar nu știi asta. E un fel în care ești obsedat de femei tocmai pentru că le negi existența. E un fel în care sfarșești prin a te gandi permanent la ceea ce nu vrei, încercand cu disperare să dovedești că nu există. Aici e o problemă a minții omenești, greu de înțeles tocmai pentru că-i prea aproape, prea prezentă, un fel în care voința care se opune unui lucru sfarșește prin a fi obsedată de el. Ateismul e un fenomen mental, e strict în minte, dar mintea e învinsă chiar prin mijloacele proprii; iată ce frumos spune Osho că libertatea minții e o iluzie, de fapt. Ceea ce negi, ceea ce vrei să refuzi, ceea ce te străduiești să nu existe, ajunge obsesia ta, te stăpanește, te supune și te îngenunchiază, căci devine parte a minții tale, locuiește în ea și așa te comporți cu obsesia ta ca și în dragoste. Fie că iubești sau urăști pe cineva, te gandești la el. Dacă îți să în gand, cu dragoste sau cu ură, nu contează; e îndeajuns doar să te preocupe femeia, sexul, Dumnezeu, politica, economia, criza, televizorul, Facebookul, silueta și mancarea sau orice altceva pentru a le face vii în tine, în mintea ta, pentru ca ele să te locuiască, fie că vrei, fie să nu vrei. Capcana libertății și a lipsei de libertate e chiar în mintea noastră, iar aici avem o explicație strălucită a lui Osho, care sugerează că nimeni nu poate fi ateu, căci carligul prin care Dumnezeu îl desființează e însăși obsesia minții ateului de a dovedi că Dumnezeu nu există.
Aș privi azi către acest ascuns (dar evident, în același timp) fenomen al minții omenești ca spre o manifestare teribilă a inteligenței divine, a cărei putere de atracție se dezvăluie în cele pe care le iubim și-n cele pe care nu le iubim deloc. Mintea se umple cu tot ce-o preocupă; cu ura, cu iubirea, cu respingerea, cu bucuria, cu îndrăzneala, cu lupta, cu neliniștea și, mai ales, cu ceea ce neagă și nu suportă deloc. Inamicul e un iubit de care ești obsedat invers, dar e clar că el e-n mintea ta. E clar că și Dumnezeu e-n mintea ateului și, pe măsură ce mintea se străduiește să-l alunge, se apropie de el, îl face prezent. Noi trăim acest paradox cu tot ce respingem, cu tot ce uram, negăm sau ne displace. În orice e negare, e o frică de schimbare, cum spune extarodinar Osho, în orice obsesie e aceeași frică a minții de a înțelege că drumul ei e scris și-i unul singur; iubirea. Mintea nu poate face altceva decat să iubească, să aducă la viață toto ce afirmă și tot ce neagă, ce iubește și ce urăște. Mintea-i condificată să iubească chiar și negand existența iubirii, mintea-i condificată să-l țină pe Dumnezeu în ea, fie și negandu-i existența și asta-i o dovadă vie a existenței lui Dumnezeu, care nu permite în mod real ateismul, ci existența unor feluri diferite de a iubi!
Citește pe Antena3.ro
