Aurel a luat prin surprindere multa lume declarandu-se, pare-se, evreu sau gata de a trece la iudaism. Cum spusese multora ca eram cel mai apropiat prieten al sau de aici, am fost bombardat cu intrebari dintre cele mai scormonitoare.
Aurel a luat prin surprindere multa lume declarandu-se, pare-se, evreu sau gata de a trece la iudaism. Cum spusese multora ca eram cel mai apropiat prieten al sau de aici, am fost bombardat cu intrebari dintre cele mai scormonitoare. Aproape nimeni nu m-a crezut ca nu discutase cu mine niciodata subiectul respectiv. Iar pentru mine, convertirile religioase constituie un subiect de o intimitate profunda. Nu te poti autoinvita in discutii de asemenea natura. Cat priveste momentul in care alegi sa-ti declari etnicitatea este si el o chestiune absolut intima. Aurel se afla inca la New York cand rabinul-sef al Romaniei, Moses Rosen, sosea in Statele Unite ca membru al primei delegatii ecumenice de dupa Revolutie. Dl Rosen dadea niste declaratii extrem de dure in legatura cu dictatorul Ceausescu si antisemitismul lui. Am zambit. M-am dus in fonoteca Vocii Americii, am ascultat cateva dintre interviurile dlui Rosen in care, pe vremea dictaturii, il apara foarte strasnic pe Ceausescu in fata unor asemenea acuzatii; unele aduse chiar de mine pe cand traiam inca in Romania. Am pus "fata in fata" vocea rabinului din declaratiile atat de diferite si intrebam cand a mintit Eminenta Sa atunci sau acum? Atat. Aurel m-a sunat alarmat, auzise ca si mine de reactia rabinului-sef, de numele celor carora li se plansese de mine. Stiam de la Aurel ca avea o relatie excelenta cu dl Rosen si ca fusese sprijinit de acesta cand se aflase la ananghie. Aurel incerca sa mi-l "explice" pe rabin. Mi-a propus sa luam masa in trei si sa discutam lucrurile, sa le limpezim o data pentru totdeauna. I-am raspuns ca pentru mine dl Rosen ramane o lepra si nu era nimic de limpezit. Aurel a oftat de cateva ori, apoi a zis: "Dorine, Dorine, iar nu vrei sa ma asculti...". Sunt sigur ca documente pana mai ieri inaccesibile vor dovedi ca nu ma inselasem, chiar daca, da, a fi pastorul unei turme napastuite este o treaba complicata. Dupa ce a decis sa ramana definitiv in Statele Unite, viata lui Aurel nu a fost deloc trai pe vatrai. Descoperea ca avusesem dreptate spunandu-i ca multi dintre oficialii americani care aveau intotdeauna usa deschisa pentru el, cand era ambasador, vor deveni din ce in ce mai "ocupati" spre a avea timp sa-l mai vada, dupa ce va "defecta". Curiozitatea lui extraordinara pentru istoria religiilor avea sa-l determine ca, in 1999, sa deschida impreuna cu Joseph K. Griebovski, un mic institut Institute on Religion and Public Policy la parterul cladirii in care se afla si fundatia mea. In urma cu doua luni, spatiul acela a devenit disponibil institutul nu a mai rezistat chiriei foarte ridicate. L-am inchiriat noi. De fiecare data cand ma aflu acolo, in camera 115, ma cuprinde o stare ciudata. Imi trec prin fata ochilor eforturile pe care le-a facut Aurel sa tina piept vietii sale americane, postdiplomatice. Si-a divinizat copiii si a facut totul ca sa-i ajute sa intre in viata cu fruntea sus si lipsiti de griji. Pentru a fi aproape de ei, s-a mutat la New York.Citește pe Antena3.ro