Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost sambata la o lansare de carte: 'Sa nu ne razbunati – Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia', adunate de monahul Moise. Acest preot, Moise, s-a straduit sa stranga marturii cutremuratoare despre 'crucificarea moldovenilor' in Siberia. Dan Puric, prezent la acest eveniment, spunea ca, citind cartea parintelui, vedea cata suferinta i se arata ochilor, se gandea ca mai rau nu se poate, apoi citea inainte si fetele raului isi aratau fete mai hidoase. De indata ce am ajuns acasa, am inceput si eu sa citesc si, pe masura ce parcurgeam paginile, parea ca intru in lacrimile celor deportati in Siberia, parea ca sed chiar acolo, in toata nedreptatea, in toata starea de dezumanizare, care pedepsea nevinovatii, in rautatea, in mocirla, dar si-n lumina fantastica a lui Dumnezeu, caci vedeam si simteam cum calaii ii slefuisera pe sfinti. Acei oameni simpli si-au intors fetele catre Dumnezeu si au simtit chemarea si ajutorul divin prin vise si viziuni, printr-o putere extraordinara de acceptare a suferintei, ajungand – in cele din urma – la puterea de a ierta si a iubi, inclusiv la puterea de a-si ierta calaii.
Iata cata putere are sufletul omenesc, cata putere de iubire si de iertare. Cartea parintelui Moise m-a ajutat sa gandesc comparativ si sa vad lumea noastra, timpurile, vremurile, oamenii, intamplarile si toate cele ce se petrec azi cu recunostinta. Mi s-au trezit niste ochi frumosi in minte, care vedeau brusc ca suferintele noastre de azi si ceea ce credem a fi traumatizant nu-i altceva decat o amagire a mintii, o biata perceptie abstracta, care n-are habar ce-i Iadul pe Pamant. Ca te-a parasit un iubit sau o iubita, ca cineva te-a insultat, ca cineva ti-a luat banii sau te-a ignorat, ca a venit o biata furtuna si ti-a smuls acoperisul, ca ai un salariu mai mic sunt azi motive de mare suferinta, cum lucruri cu mult mai marunte decat acestea incarca mintea si sufletul omenesc cu amar, dar – prin comparatie – toate astea par ca niste dulci alinturi ale vietii. Crucile trecutului au greutati fantastice si, poate, tocmai greutatile lor au trezit in oamenii care le-au dus sfintenia si stralucirea sufletului. Crucile noastre au dimensiuni ceva mai reduse, crucile noastre par mai dulci, mai firave si mai marunte, iar lumea in care traim pare una ce se indreapta direct catre Rai daca privim prin comparatie cu Iadul in care au trait oamenii in trecut.
De aceea ar trebui sa ne fie mai usor sa iertam, mai usor sa iubim, mai simplu si mai usor sa devenim mai frumosi si mai lesene sa vedem ca, totusi, vremurile noastre sunt vremuri pline de lumina, caci omul lor este unul transformat. si daca-i asa, este pentru ca crucile altora au cantarit greu, dar ne-au facut poteca spre viata. Doar citind despre acest trecut dureros am simtit cat suntem de binecuvantati; avem libertate, avem si paine, avem parte de dreptate si de adevar, chiar daca ne pare ca suntem mintiti si daca uneori suntem mintiti. Minciuna de ieri, inchisoarea de ieri, nedreptatea de ieri aveau fete monstruoase, dezumanizate, barbare. Daca oamenii au putut iubi si ierta aceste fete, atunci noi putem ierta si iubi, pur si simplu, caci ceea ce avem noi de iertat e cu mult, mult mai putin, e aproape nimic! Iertarea este izbavire si izbanda, e mana lui Dumnezeu ce ne atinge sufletele pentru a le vindeca, e mana ce ne elibereaza din inchisorile pe care ni le facem azi mai mult cu mintea si mai mult... singuri!
