Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CHESTIUNEA ZILEI
Căt de repede se trec minunile! Teribilul vin de Potelu, care inundase Piaţa Universităţii, in semn de omagiu adus Revoluţiei, dar şi botezului ca boier de Galicea Mare al poetului, devine şi el amintire. Ia urma poeziei şi a pamfletelor dinesciene, care i-au dat atăta bătaie de cap lui nea Nelu. Politicianul mirosise la timp moşieria din capul fostului geniu sărac al Sloboziei. In treacăt fie zis, Ion Iliescu a inţeles atunci cu amărăciune că, lăsată de capul ei, fosta clasă muncitoare tănjeşte ca dracuâ s-ajungă ba burgheză, ba moşierească.
CHESTIUNEA ZILEI
Căt de repede se trec minunile! Teribilul vin de Potelu, care inundase Piaţa Universităţii, in semn de omagiu adus Revoluţiei, dar şi botezului ca boier de Galicea Mare al poetului, devine şi el amintire. Ia urma poeziei şi a pamfletelor dinesciene, care i-au dat atăta bătaie de cap lui nea Nelu. Politicianul mirosise la timp moşieria din capul fostului geniu sărac al Sloboziei. In treacăt fie zis, Ion Iliescu a inţeles atunci cu amărăciune că, lăsată de capul ei, fosta clasă muncitoare tănjeşte ca dracuâ s-ajungă ba burgheză, ba moşierească.
Istoria dramaticii evacuări a lui Dinescu din crama de la Galicea Mare e deja cunoscută. Moştenitorii boierului doljean Durlănescu l-au făcut muci. Capitalismul abia incropit a intrat in conflict cu propriile aspiraţii. Invingător strălucit in războaiele de la CNSAS şi pe frontul conflictului aviar condus de Flutur, apărăndu-şi eroic găştele, curcile şi bibilicile, părintele gălbioarei de Potelu s-a văzut umilit de executori. In liniştea nefirească a cramelor de la Galicea se auzeau melcii cum ii scoteau limba.
Dar "vinul boierului" mai avea o şansă. Pamfletarului ii mai rămăseseră butoaiele, "⦠butoaie mari butoaie scurte/ cu viaţa scursă in paharâ¦". Moştenitorii boierului doljean, insă, nimic, fiare. Nici de prăsilă nu vor să-i lase vreo doagă. Logica lor e impecabilă: ce cramă e aia fără butoaie? Raţionamentul poetului e şi el ţeapăn. Butoaiele lui Durlănescu au putrezit, din păcate, o dată cu clasa din care făcea parte boierul. Nici o doagă n-a supravieţuit comunismului. Nu că n-ar fi vrut. Dar atăta rezistă un butoi, indiferent de regimul politic. 50 de ani. Şi s-a iscat scandalul. Dinescu şi-a tras ultimele vedre din vinul care a dat strălucire locului, păstrăndu-şi butoaiele ce i se cuveneau. "Retrocedaţii", furioşi, la gătul lui: ne-a umflat butoaie istorice "din lemn lăcuit şi cercuri de metal scump, ne-a lăsat şi pe-ntuneric, că a scos fireleâ¦".
"Mambo Siria!", le dă cu tifla Rimbauld. Măndru că a contribuit la renaşterea poeziei, dar şi a boieriei la poalele Carpaţilor, Dinescu este astăzi măhnit nu fiindcă urmaşii Durlăneştilor, pentru care a luptat impotriva dictaturii, habar n-au de versurile lui, ci fiindcă ăia nu-i mai lasă nici măcar cepurile.
Prin retrocedarea de la Galicea Mare democraţia a cucerit incă o victorie, insă a sucombat gălbioara de Potelu. Exilat pe celebra boabă de piper, poetul-fermier a rămas doar cu păsăretul.
Tristeţea poveştii butoaielor lui Mircea Dinescu s-a născut din tristeţea capitalismului romănesc. E marfă să fii capitalist, dar depinde de care parte.
Căt de repede se trec minunile! Teribilul vin de Potelu, care inundase Piaţa Universităţii, in semn de omagiu adus Revoluţiei, dar şi botezului ca boier de Galicea Mare al poetului, devine şi el amintire. Ia urma poeziei şi a pamfletelor dinesciene, care i-au dat atăta bătaie de cap lui nea Nelu. Politicianul mirosise la timp moşieria din capul fostului geniu sărac al Sloboziei. In treacăt fie zis, Ion Iliescu a inţeles atunci cu amărăciune că, lăsată de capul ei, fosta clasă muncitoare tănjeşte ca dracuâ s-ajungă ba burgheză, ba moşierească.
Istoria dramaticii evacuări a lui Dinescu din crama de la Galicea Mare e deja cunoscută. Moştenitorii boierului doljean Durlănescu l-au făcut muci. Capitalismul abia incropit a intrat in conflict cu propriile aspiraţii. Invingător strălucit in războaiele de la CNSAS şi pe frontul conflictului aviar condus de Flutur, apărăndu-şi eroic găştele, curcile şi bibilicile, părintele gălbioarei de Potelu s-a văzut umilit de executori. In liniştea nefirească a cramelor de la Galicea se auzeau melcii cum ii scoteau limba.
Dar "vinul boierului" mai avea o şansă. Pamfletarului ii mai rămăseseră butoaiele, "⦠butoaie mari butoaie scurte/ cu viaţa scursă in paharâ¦". Moştenitorii boierului doljean, insă, nimic, fiare. Nici de prăsilă nu vor să-i lase vreo doagă. Logica lor e impecabilă: ce cramă e aia fără butoaie? Raţionamentul poetului e şi el ţeapăn. Butoaiele lui Durlănescu au putrezit, din păcate, o dată cu clasa din care făcea parte boierul. Nici o doagă n-a supravieţuit comunismului. Nu că n-ar fi vrut. Dar atăta rezistă un butoi, indiferent de regimul politic. 50 de ani. Şi s-a iscat scandalul. Dinescu şi-a tras ultimele vedre din vinul care a dat strălucire locului, păstrăndu-şi butoaiele ce i se cuveneau. "Retrocedaţii", furioşi, la gătul lui: ne-a umflat butoaie istorice "din lemn lăcuit şi cercuri de metal scump, ne-a lăsat şi pe-ntuneric, că a scos fireleâ¦".
"Mambo Siria!", le dă cu tifla Rimbauld. Măndru că a contribuit la renaşterea poeziei, dar şi a boieriei la poalele Carpaţilor, Dinescu este astăzi măhnit nu fiindcă urmaşii Durlăneştilor, pentru care a luptat impotriva dictaturii, habar n-au de versurile lui, ci fiindcă ăia nu-i mai lasă nici măcar cepurile.
Prin retrocedarea de la Galicea Mare democraţia a cucerit incă o victorie, insă a sucombat gălbioara de Potelu. Exilat pe celebra boabă de piper, poetul-fermier a rămas doar cu păsăretul.
Tristeţea poveştii butoaielor lui Mircea Dinescu s-a născut din tristeţea capitalismului romănesc. E marfă să fii capitalist, dar depinde de care parte.
Citește pe Antena3.ro
