Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum spuneam la începutul acestui articol, taurul moare într-adevăr în condiţii bestiale în arenele unde se desfăşoară coridele. Amatorii de coride şi iubitorii acestei tradiţii consideră însă că sufletele plăpânde afectate de uciderea taurului nu observă altceva: şi anume că milioane de alte vite sunt ucise cu şi mai multă barbarie în abatoarele planetei.
Taurii destinaţi coridei, până la momentul înfruntării cu toreadorii, au o viaţă infinit mai bună decât cea a altor vite, întrucât trăiesc în totală libertate. Să nu-i plângem inutil de milă taurului, mai spun aceşti apărători ai tradiţiei taurine. Mai degrabă ar trebui să denunţăm barbaria acelor uriaşe crescătorii industriale de animale, unde milioane de pui, de curci sau de porci nu văd niciodată lumina soarelui şi îşi petrec toată viaţa într-un fel de închisori strâmte.
Şi mai nuanţate sunt însă argumentele celor care spun că interzicerea coridelor, pe motivul că ar fi barbare, nu este în nici un caz o urgenţă pe planetă. Mai degrabă ar trebui interzisă barbaria razboaielor civile, masacrarea oamenilor, înrolarea copiilor în diferite războaie şi mai ales exploatarea nemiloasă a muncii copiilor în sutele de mii de ateliere mai mult sau mai puţin clandestine din multe ţări sărace sau în curs de dezvoltare. Multe alte lucruri sunt deci infinit mai barbare pe planetă, începând cu sărăcia şi continuând cu traficul de persoane, de organe şi de droguri... În plus, mai spune tabăra procorida, această tradiţie creează numai în Spania cam 40 de mii de locuri de muncă şi atrage un număr imens de turişti.
Oraşul Pampeluna, de exemplu, a devenit celebru în lumea întreagă prin "fiesta" pe care o organizează în fiecare an în luna iulie. Momentele cele mai excitante ale sărbătorii sunt legate de "slobozirea" taurilor pe străzile oraşului, când sute de "aficionados" aleargă împreună cu ei într-un fel de joc al curajului nu lipsit de riscuri. Marele romancier american Ernest Hemingway, mare amator de coride, a scris de altfel un roman inspirat din această sărbătoare, iar oraşul i-a rămas veşnic recunoscător. Cine vizitează astăzi oraşul Pampeluna şi intră în diverse baruri pentru a bea o bere şi a gusta un "tapas" descoperă uneori câte o fotografie a lui Hemingway agăţată de pereţi, cu nelipsita explicaţie "pe aici a trecut Hemingway". Cum celebrului scriitor îi plăcea destul de mult să bea un pahar şi să discute cu toreadorii, ne putem imagina că şi-a petrecut multe ore în bodegile de la Pampeluna.
Specialiştii în fenomenul tauromahiei mai spun că astăzi coridele oricum nu mai sunt, nici în Spania şi nici în alte ţări, la fel de populare ca altădată. Alte forme de spectacol atrag atenţia publicului, diverse alte festivaluri s-au multiplicat, iar noile generaţii nu mai au acelaşi apetit în materie de mitologie taurină. În sud-vestul Franţei proliferează "cursele de vaci" sau "cursele camargheze", unde animalul este prezent, dar nu mai este ucis în arenă. "Toreadorii" au devenit altceva, un fel de atleţi-dansatori care execută salturi pe deasupra animalului sau încearcă să-i smulgă o cocardă agăţată între coarne. Avantajul acestor spectacole este că pot fi văzute fără nici o problemă în familie, iar copiii sunt chiar invitaţi la sfârşit în arenă să se joace împreună cu un viţeluş.
În ciuda interdicţiei coridelor în Catalonia, tauromahia nu va dispărea însă în deceniile următoare. Există încă un public fascinat de această tradiţie (unii o numesc artă) atât în Spania şi Portugalia, cât şi în Franţa şi în câteva ţări latino-americane. Omul este fascinat de taur încă din Antichitate. Vechii egipteni venerau acest animal şi uneori îl mumificau. În mitologia greacă, taurul este extrem de prezent: despre Zeus se spune că ar fi luat forma unui taur când a răpit-o pe Europa şi a dus-o în Creta, pe vasele greceşti apare des desenat Hercules în luptă cu un taur, taurul este semn zodiacal etc.
În ce mă priveşte, ca un om care a călătorit în Catalonia, mai mult decât sacrificarea taurilor mă crispează obiceiul catalanilor de a prepara diverse specialităţi pe bază de melci vii. Pentru o bună "cargoldă", de exemplu, melcii sunt obligaţi întâi să "postească" timp de trei săptămâni într-o pivniţă şi să se hrănească numai cu cimbru, şi numai după aceea sunt aruncaţi pe grătar. Suferinţa melcilor în virtutea acestei "barbare" tradiţii culinare mi se pare mai teribilă decât cea a taurilor în cursul "barbarelor" coride.
