Băsescu de România

Îmi vine în minte un fel de imagine-text: şi Szoby Cseh, iarăşi cădea, iarăşi se ridica, iarăşi semna, România el slujea. Pe toţi îi spunea. Pre când doar binele voia. Uite aici cascadoria! Bravo pseudonomia!!!

Szoby Cseh... un personaj al copilăriei mele, pe cât de entuziastă, pe atât de prostească. Szoby Cseh l-a parazitat de fapt pe Florin Piersic. Mă rog, o fi sărit cu calul printr-un geam şi asta o fi vreo cascadorie grea. (În cazul în care geamul nu este făcut din zahăr ars.) Da’ eu nu-mi aduc aminte de Szoby Cseh din vreun film al lui Andrei Blaier, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Liviu Ciulei sau Mircea Mureşan. În fine, nu ştiu ce m-a apucat cu Szoby Cseh, aşa, un fel de nostalgie, de tristeţe în faţa neputinţei umane. A înşelătoriei. A felului în care oamenii se mint pe ei înşişi şi asta le devine scuză pentru mizeria existenţială pe care la început abia o gustă şi după aia  încep să o înfulece pe nedigerate, cu polonicul. Pentru ca în final să ajungă dependenţi de promiscuitate. Absenţa urâtului să le provoace o stare de sevraj. Nu-i vorba de Szoby Cseh. Nu ştiu. Poate că omul ăsta este desăvâşit, plenar, inocent. Se poate, dacă stai să te uiţi mai bine la el şi să-i urmăreşti, din perspectiva asta, câteva evoluţii ci­nematografice.

Da’ mă gândesc la Băsescu, repet, nu ştiu, am o stare de spirit specială, pe care n-o pot defini foarte bine, o melancolie blegoasă, poate că ar fi expresia cea mai sugestivă. Nu-mi place să scriu despre politică pe pa­gina asta. Mă inhibă compania. Deci nu o să mă refer la Traian Băsescu decât privindu-l, în primul rând ca om, şi abia după aceea ca politician, şi nici atunci n-o să mă gândesc la politică decât ca la o meserie care te pune faţă-n faţă cu generaţiile viitoare. 

*

Şi totuşi Traian Băsescu nu mai are nici o şansă. A ratat îngrozitor ocazia pe care i-a dat-o istoria. Un unşpe metri decisiv, în care nu nimereşti poarta, la finala unui campionat modial de fotbal? Nu. N-are termen de comparaţie. Traian Băsescu nu se mai poate baza, de fapt, pe nimeni. Decât pe Rodica Culcer şi pe Radu Moraru.  Mai sunt şi vreo câţiva alţii, cu siguranţă. Dar atât. Îmi cer scuze faţă de Traian Băsescu, dacă el sau veunul dintre apropiaţii lui vor citi aceste rânduri, dar asta este părerea mea: Traian Băsescu este un clovn înspăimântător. Sperie omu’ de poate să-l bage în spital, numai când apare. L-aţi văzut pe Jack Nicholson în Batman 1? Cam aşa. La fel de trist, în ciuda rânjetului spoit, hidos pe faţă. Traian Băsescu, să ştiţi, eu aşa cred, că în sufletul lui e foarte trist. Nu poţi, n-ai cum să nu-ţi dai seama că ai ratat istoria. Sunt sigur că asta e ceva care se simte la fel cum se simte frigul. Nu trebuie să-ţi explice nimeni, nimic, în legătură cu asta. Traian Băsescu este la al doilea mandat din care n-au trecut nici doi ani. Perspectiva următorilor este dezolantă. Dar în primul rând pentru el. Poate că o să stea până în 2014 în Palatul Cotroceni. Trist. Foarte trist. Îngrozitor de trist. Asediat de ostilitate, în cel mai bun caz, dacă nu de ură. La ce bun? Încercuit de forţele de ordine. Mă întreb însă dacă ar mai putea fi sigur de loialitatea acestora.

Da’ nu-i vorba neapărat despre asta, pentru că politica are de multe ori pe fundal ghilotina. Mă gândesc la sentimentul pe care trebuie să-l aibă un rege atunci când abdică. Nu. Atunci când îşi dă seama că e inevitabilă abdicarea. Cred că e groaznic să simţi, treptat, cum istoria începe să te apese, greu, tot mai greu. Cât despre Szoby Cseh: parcă abia ieri s-a născut.