Băsescu, eterna cacealma electorală

Moartea lui Florin Cioabă a fost şi trebuia să rămână un eveniment tragic al familiei şi comunităţii lui, romii căldărari şi nomazi, dintre care se ridicase ca lider tatăl lui, lăsându-i apoi moştenire o coroană de “rege” inventat, autoproclamat. Era normal ca decesul să fi determinat reacţii de compasiune şi în restul societăţii româneşti, care, dincolo de ostracizarea uneori nedreptă şi nejustificat generalizantă în privnţa ansamblului etniei, îl apreciase pe Florin Cioabă nu după cântarul încărcat de cocoşei, de salbe, colane şi ghiuluri de aur, ori după purceii şi berbecuţii rumeniţi la grătar şi puşi stivă la chiolhanuri, ci după comportamentul său îndeobşte decent şi după strădania cu care voia să-şi integreze social neamul, să-l scoată din deprinderi ancestrale, primitive. Totul a devenit, însă, un penibil, un grotesc spectacol politic, în care defunctul, familia şi apropiaţii săi au servit doar ca decor pentru o dezolantă farsă politică al cărei rol de personaj principal s-a înşurubat a fi, se putea altfel?, Traian Băsescu. Omul care nu scapă nici un prilej de a trage un folos personal, cât de mic, indiferent de împrejurare, de pe urma viilor sau a morţilor, din turta de botez sau coliva de la mormânt. Sau de a-şi lovi adversarii. 

Nu o să cred sub nici un motiv că Băsescu chiar a fost disperat, mai întâi, de starea gravă a celui cu care mai an dănţuia, împreună cu nevestele, pe la Costeşti, cerşind o mână de voturi şi mimâd (ca şi în situaţia lui Bercea Mondial) o neţărmurită dragoste pentru electoratul ţigănesc, mândru că “dom’ preşedinte e fratele nostru”. Ori, mă rog, cuscrul. Ar însemna să-l cred pe Băsescu capabil de empatie, de sentimente pur omeneşti. Nu e cazul. L-a folosit pur şi simplu, şi de astă dată, pe Florin Cioabă drept un instrument în răfuiala lui cu Guvernul, cu Ponta. Ştia prea bine că efectul practic al trimiterii în Antalia a profesorului Brădişteanu era nul, ştia că SMURD nu-şi poate trimite oriunde şi oricând avionul sau elicopterele, că lansarea pe piaţa mediatică a ideii nu are alt rost decât să inducă opiniei publice, mai ales romilor, ideea “ce omenos e Băsescu şi ce câinoşi sunt Arafat şi Ponta!”. Desigur, o ceată întreagă de trâmbiţaşi portocalii, fie politicieni de două parale, câţi au mai rămas în jurul lui, fie nişte fâţe cititoare de prompter (care au împins ipocrizia până la a se îmbrăca în doliu, ceea ce nici coetnicii lui Cioabă nu făceau) au preluat, ca de obicei, “diapazonul” jupânului. 

Care e interesul lui Băsescu şi al făcăturilor sale? E jenant de transparent, e mai indecent decât peticelul cu care favorita sa (la succesiune, desigur, nu vă gândiţi la alte prostii), Elena Udrea, a încercat să mai încingă, vine totuşi, o vârstă, imaginaţia imberbilor pe la Mamaia, prin Deltă sau pe Facebook. Toate farsele jucate în această vară de Băsescu, de Udrea şi de şleahta lor au, ca întotdeauna, ţinte pur electorale. Care nu se suprapun obligatoriu. Amândoi, Băsescu şi Udrea, vânează USL ca nişte tractorişti iepurii, braconând noaptea cu farurile, pe mirişte. Udrea a simţit astă în decembrie, la alegeri, că de la glorie la eşec lamentabil e doar un pas: abia i-a păcălit pe romaşcani, strecurându-se pe furiş, de pe locul doi, în Parlament. Aşa că nu-i dezinteresată de o cursă pentru Cotroceni, în condiţiile în care lideriilor USL nu le vine mintea la cap (şi aşa, Băsescu a punctat în această vară). Mai grea e ofensiva pe care o duce Băsescu, fiind explicabile şi scopul, şi mijloacele parşive pe care le foloseşte. Orice anexă secretă o mai fi având “pactul de coabitare”, lui Băsescu ar trebui să-i fie clar că, dacă USL rămâne la guvernare şi după 2014, apoi se poate aştepta să reînveţe cum ajunge la DNA sau la ÎCCJ. El şi camarila lui. De asemenea, nu-i poate fi indiferent dacă mezina sa ­ personaj de antologie prin mostrele de analfabetism şi gafele politice ­ rămâne la primăvară fără suculentul mandat de europarlamentar, un loc fiind, chiar pentru Băsescu, infinit mai greu de obţinut prin voturi la comandă. Mai sunt apoi deconturi pentru “sponsorizările” din 2009 şi 2010, care, PDL fiind debarcat de la putere, n-au apucat să fie echivalate şi achitate prin contracte cu statul, ceea se pare a începe să işte crâcneli din partea celor rămaşi cu buza umflată. Aşa că, în ultima săptămână, continuându-şi fâţâiala prin ţară, organizându-şi pe seama RAAPPS şi sindrofii cu foştii colegi de la Marină, Băsescu a ţinut-o lanţ cu cacealmalele politice. E, se pare, lucrul la care se pricepe mult mai bine decât adversarii săi. 

Cât priveşte suferinţa legată de pierderea prietenului său, îl ia deja în antrepriză pe Dorin, urmaşul “regelui”: orice mie de voturi ale ţiganilor atârnă mult mai greu decât darurile pe care aceştia i le-au făcut, fără să-şi dea seama cu nu primesc nimic în schimb şi că sunt doar o masă de manevră electorală. Nu ştiu dacă Băsescu va boci la funeralii, dar nu e exclus. L-aş crede, însă, sincer, dacă el, ca preşedinte al tuturor românilor, nu doar al romilor, ar fi găsit de cuviinţă vara asta (ca şi în anii trecuţi, sub regimul său) să se aplece şi asupra tragediei miilor de români bolnavi de cancer, îndurând suferinţe atroce şi fiind trecuţi pe oribile “liste de aşteptare a morţii”, pentru că statul nu le asigură citostatice sau analgezice. Aceşti nefericiţi, însă, nu provoacă actorului de la Cotroceni nici compasiune, nici reacţii publice faţă de contabilii de la Guvern şi de la CNAS, pentru care sunt doar un balast care iese în ritm rapid, “pe cale naturală”, din sistem.