Băsescu şi Parkinsonul politic

După ieşirea de starletă ce-şi ia adio - fluturându-şi mâna pe Facebook, ca într-un soi de Parkinson politic - de la fanii despre care zice că au dezamăgit-o, după ce a izbutit să îngroape până şi PDL-ul, care nu s-a trezit şi nu l-a repudiat mai din vreme, cu tot cu Elena Udrea, mă aşteptam ca Traian Băsescu să se retragă în bunkerul de la Cotroceni. Unde să-şi lingă rănile, să se calmeze cu multă gheaţă, să judece lucid şi să ajungă la concluzia că - dacă astă vară, la referendumul de demitere, a încasat 90% din voturi contra sa, dacă apoi, la alegerile locale şi la cele parlamentare, electoratul a dat iarăşi de pământ cu băsismul - e cazul ca, barem în ceasul al doisprezecelea, să dea dovadă de o minimă decenţă: să-şi dea demisia, să urmeze un curs scurt pentru bunicuţi şi să lase dracului în pace ţara asta. Pe care, de aproape nouă ani, o ţine în haos economic, social şi politic. Sau cel puţin - profitând de o anume abulie cu care copreşedinţii USL, sub presiunea unor băsişti de pe la Bruxelles şi din alte vreo trei capitale, nu mai iau în calcul, deocamdată, o nouă suspendare, în pofida curentului public - să stea cu capul între umeri în palat, să-şi încaseze indemnizaţia, diurnele şi alte privilegii şi să numere zilele până la expirarea mandatului. Cu somnul, e drept, tulburat de coşmarul unor dosare penale pe coperta cărora îi e caligrafiat numele. Dar şi cu un sentiment de remuşcare că, în întreaga carieră, a călcat pe cadavre, spre a se căţăra el. Ultima oară - pe un cadavru politic colectiv, a cărui prăbuşire el - "liderul autoritar, sub care partidul a funcţionat democratic": o aberaţie, o contradicţie în termeni mai mare nici că se putea - nici nu se gândeşte să şi-o asume.

M-am înşelat. Băsescu nu şi-a îngăduit o clipă de răgaz. Fără a mai avea legitimitatea de a vorbi în numele cuiva, nici măcar în numele pedeliştilor, care încă de acum câteva luni i-au zis "Băsescu, lasă-ne!", iar sâmbătă, la vot, i-au pus şi capac, onoratul prezident a ieşit luini dimineaţa iar şi imediat la rampă. Cu o scrisoare adresată lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. În care le propune un "parteneriat pentru statul de drept consolidat". Un parteneriat între el, Parlament şi Guvern, pentru intrarea în spaţiul Schengen, în Zona euro şi pentru implementarea unor măsuri pe care le înşiruie ca într-un ordin de front, pe puncte (opt) şi cu termene de executare. Ca şi cum până acum Guvernul şi Parlamentul ar fi dus o politică antinaţională, ca şi cum cele două instituţii sunt populate cu tembeli şi nepricepuţi, dacă nu cumva de trădători de ţară. Fie spus, să nu uităm că asemenea etichetări au fost folosite de Traian Băsescu în conferinţa de presă de săptămâna trecută...

Fireşte, sunt urgente (aici îi dau dreptate, deşi îşi însuşeşte inventarea roţii) aplicarea Statutului deputaţilor şi senatorilor şi a unui cod de conduită al acestora. Desigur, sistemul judiciar trebuie protejat de ingerinţe şi presiuni, dar nu Băsescu e cel mai în drept să zică asta. De bună seamă, corupţia trebuie jugulată, inclusiv în sfera achiziţiilor publice, dar, dacă ar cere o informare de la DNA, ar afla că sub regimul său jaful a atins cote inimaginabile, nu sub cel actual. Din "ordinul pe unitate" al lui Băsescu nu lipsesc punctele-cheie, care-ll obsedează: supunerea fără crâcnire la enormităţile cuprinse în raportul MCV, strecurate de Monica Macovei, ca şi "urgenţa numirii procurorului general şi a şefului DNA". Cum Daniel Morar tocmai a ieşit din cărţi, Băsescu dându+i, ca Ţrăsplată a jerftei patrioticeŢ, o sinecură de nouă ani, ca judecător la Curtea Constituţională, e de urmărit pe cine va împinge acum în faţă.

De pe lista de obiective înşiruite de Traian Băsescu e absent un punct esenţial pentru a stopa haosul politic în care acesta se simte atât de bine. Anume, stabilirea şi a unui cod de conduită a preşedintelui. Încercaţi să i-o sugeraţi şi veţi primi înapoi propunerea cu rezoluţia olografă "Hă, hă, hă!".