x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băsescu ţine degetul pe trăgaci

Băsescu ţine degetul pe trăgaci

de Petru Calapodescu    |    08 Mai 2012   •   09:55

La ceremonia de depunere a juramantului de catre Cabinetul Ponta, presedintele Basescu a avut - printre zambete strepezite si glumite privind culoarea orange a rochiei nevestei premierului (desi confuzia cu o pedelista era exclusa, Mme Udrea si celelalte preferand acum verdele soparlos, de camuflaj) - o afirmatie ce trebuie sa retina atentia. "Nu voi ramane impasibil, a zis el, daca va incepe un proces de restauratie".

Si a adaugat ca, neindoielnic, cere noului Guvern sa-i continue reformele si sa nu-i treaca prin cap sa umble la masurile luate, sub bagheta sa, in domenii cum sunt cele ale Muncii, Invatamantului sau Justitiei. Altfel spus, nu care cumva sa se schimbe ceva din legislatia pe care o vrea batuta-n cuie. Ideea, de altfel, fusese prefigurata, cu cateva ore inainte, de interventia artagoasa a Elenei Udrea, la sedinta de investire din Parlament, cand s-a aratat oripilata ca noul Cabinet intentioneaza sa modifice "atatea legi" benefice Romaniei.

Nu stiu cine i-a suflat lui Basescu cuvantul "restauratie", dar acesta defineste fie o perioada istorica, de readucere la tron a unei dinastii, fie, dupa 1989, revenirea la putere a neocomunistilor. Nu cred ca Ponta are sange de Bourbon si nici ca moare de dorul comunismului, regim in care era copil. Oricum, nu era cazul folosirii, intr-o ceremonie a carei gazda Basescu era, a unor asemenea termeni. Dupa cum amfitrionul mai bine tacea, decat sa socoteasca perfecte masurile luate, la indicatia si de catre valetii lui detasati la Victoria, in domeniul Invatamantului, de pilda. Domeniu unde Legea Funeriu a instalat haosul, mai ales in invatamantul preuniversitar, a afectat autonomia universitara, a golit catedrele de universitari de varf. Sau in sfera Muncii, unde Codul, scris mai mult la dictarea Consiliului investitorilor straini, a restrans brutal drepturile angajatilor, a redus la tacere sindicatele, a desfiintat dialogul social. Ori in zona Justitiei, unde fixarea procurorilor, a carierei lor, sub autoritatea Executivului a permis nu doar suspiciuni de influenta politica si de dirijare a anchetelor, de terorizare a oponentilor. Nu mai vorbesc de inumana lege a asistentei sociale.

Iata, insa, ca Traian Basescu ameninta deschis ca orice tentativa a noii guvernari de a repara, prin legislatie, nu prin discretionarism, asemenea abuzuri ale epocii portocalii va fi taxata drept "actiune antireforma". Fie spus, constitutional, nu vad cum ar putea, daca nu-si arunca iarasi la cos fisa postului, reactiona Basescu fata de legi adoptate de un Parlament care are sansa sa reinvie, sa iasa din conditia de turma manata de Guvern si de Presedintie. Presedintele poate refuza o singura data sa promulge o lege, retrimitand-o Legislativului.

Reprimind-o, e obligat sa o promulge. Traian Basescu nu pare catusi de putin dispus sa fie, altfel decat in vorbe, "un partener" corect al Guvernului. Ca intotdeauna, vrea sa fie buricul tarii, sa aiba ultimul cuvant. Ponta si ministrii sai nu vor avea viata usoara, nici barem onest institutionala, in raporturile cu Cotroceniul. Cheia e, insa, la ei si se numeste Constitutia Romaniei.
Apropo de hartuire. Potrivit unei stravechi zicale, "cainele care latra nu musca". Da, asa e. Dar intarata restul haitei, iar aceasta, bulgarita de la ciolan, e furioasa si vrea sange.

×
Subiecte în articol: editorial