Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Taranii se domolisera oleaca dupa ce-si junghiasera porcii si-i bagasera, sarati si bucatiti, in magaziile friguroase. Alergasera intruna pe liniile vatuite cu promoroaca si-asa, sprijinindu-se unii pe altii, implinisera randuiala pagana a Craciunului. Pe care o cinstisera lacom din preaplinul butoaielor cu vin, ca nu cumva Fiul Domnului sa-fii rasuceasca fata de la ei. Bausera strasnic zeama de struguri zobiti ori de dude, fiarta si iute, si mancasera pe saturate. Jumari, pecie si carnati, infulecati cu muraturi sau cu ceapa sparta direct pe genunchi. Acum isi trageau rasuflarea prin obor, trebaluind pe la animalele aduse acasa dinaintea primei zapezi.
Aruncau fan dobitoacelor (cativa le si vorbeau, de se cruceau si curcile!), raneau grajdurile, crapau lemne, taiau poteci prin troienele ridicate pana la streasina... Si intrau mereu in beci, unde sorbeau cu pofta intaratata zaibarul ce sclipea atatator in canile de lut. Barbatii, ca femeile gateau bunatati, framantau paine si cozonaci, teseau macate si presuri, coseau stergare, indrugau lana si cresteau tanci. Da’ ce nu faceau ele?, ca erau tare vrednice si repezite, si fereasca Sfantu’ sa sara pe tine cu gura! Isi propteau mainile-n sold si hait, naiba te lua, melitau de nu se mai opreau! Tate, nu altceva ! Noroc ca nu tineau dusmanie, le trecea repejor, de parca nu s-ar fi petrecut nimic. In a din ultima zi a anului, pe la namiez, islazenii copilariei mele se primeneau cu toalele din odaie, isi dereticau casele si-si maturau bataturile, asteptand, cu masa incarcata, colindatorii din mahalalele dimprejur.
Plecam cu sorcova pe amurgite – vreo trei pispirei, un vecin si o verisoara –, cu stelele in spate, dar nu le simteam valvataia. Omatul scartaia si lucea in lumina tulbure a lunii sticloase. Era atat de ger ca ti se lipea limba pe fierul clantelor de la porti! O coteam in vale, pe 'susaua mica', si mergeam inspre rudele bunicului, aproape de Dunare. Muma, caci astfel ii ziceam, sedea povarnita pe pat, ne intreba ai cui suntem si se interesa de ai ei. Cred ca avea optzeci de ani, insa nu-i mai deslusesc chipul in pacla amintirilor. 'Aa, nepotii lu’ Florache!', se minuna brusc batrana si luneca iarasi pe gandurile intrerupte de etatea precara. Zabovea cercetandu-ne infatisarea, ne intindea un banut, un pumn de nuci si o felie de cozonac.
Ne imbia si cu bautura, insa nu-i prinsesem gustul si nici nu se cadea sa ma arat slab de refuz. Cam la fel se petreceau lucrurile in fiecare gospodarie. In alea cu drugul nepus si necufundate-n bezna, latrate de cainii sloboziti, care se incurau de colo-colo si isi pazeau stapanii nedoritori de musafiri. Altfel, islazenii ne primeau cu felinarele aprinse, ca nu se electrificase satul, si cu inima deschisa. Pretutindeni mirosea a busuioc si-a gutui, a sarbatoare nepangarita si-a sanatate trunchioasa. Camarutele erau scunde si cu pamant pe jos, stropit sa nu se salte praful la tavan.
Varuite si impodobite cu carpete urzite la razboaiele ce se porneau chiar la Boboteaza. Oamenii aceia simpli, cu fruntile arate de plugurile grijilor, pareau niste icoane naive. Heruvimi asupra carora coborasera, prin nuielusele fermecate ale sorcovei, smerenia si sfiiciunea, indumnezeirea. Ma simteam ca un mag, in stare sa-i transform in printi si printese, in personaje de basm. Cu toate ca, imi dau seama abia azi, basm era tocmai ce traiam atunci. Case saracacioase si suflete infiorate, induiosate de mangaierile cantate ale copiilor uratori. Sfincsi de glod, in picioare, inmarmuriti in piosenia clipei tainice.
Cand ma intorceam, tata-mare si ma-marea ma iscodeau nerabdatori, curiosi sa afle, la randul lor, vesti din celelalte ulite. 'Cutare v-a primit? Ati ajuns si la aia?' si cate altele. Povesteam, starnit de importanta capatata dintr-odata, despre oameni si locuri, la cumpana dintre ani, dintre real si ireal. Purtam vorbe intre adulti, eram mesagerul intre generatiile care nu se departasera si traiau laolalta in fundatura aceea de lume primitiva. Curtile nu se pustiisera si-n prispele stramte incapeau familii neciumpavite, de la 'mume' la stranepoti. Boala risipirii le-a atins mai tarziu, secatuindu-le de snaga, de bucuria dainuirii nefaramitate.
Asa era odata in Tara Romaneasca, in vremea colindului. Nu existau telefoane si televizoare, cuvintele calatoreau din gura in gura, de la gazde la prichindeii uratori si de aici mai departe, legand satul, apropiindu-l de vatra straveche. De originile sacre. Neamurile se pastrau inchegate si arar se destramau, modernitatea nu le surpase. Comunitatea rurala, inchisa si rigida, e doar nostalgie, si ce nevoie sa aiba un strigoi de colindatorii inocenti si de basmul scapatat de-a pururi?
