Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pa-Pact! Din Pactul de coabitare nu a mai rămas decât actul de coabitare. Care şi ăsta este un fel de “coitus interruptus”.
Ponta e uşor de “citit”. S-a văzut cu sacii în căruţă, aşa că gândeşte în termeni de largă perspectivă, gen “România 100 de ani de existenţă”. I-a pus pe miniştri să facă planuri până în 2018 cu obiective de îndeplinit. Nu i-a şi nominalizat, ca să ştim şi noi cine este exclus de la orice remaniere. În ceea ce-l priveşte, vede cu ochii deschişi o autostradă care să străbată ţara de la sud la vest şi de la nord la est era să adaug eu, ca un incompetent. Acum, lăsând deoparte întrebarea “ce-o să facem noi peste vreo cinci ani?”, merită să ne concentrăm pe realitatea imediată şi să constatăm că prim ministrul nu este deloc ezitant şi abordează, nu neapărat în forţă, însă cu superioritate, relaţia cu preşedintele României. Pe care încearcă să-l înghesuie într-o periferie a politicii alături de PMP şi PDL. Traian Băsescu se zbate din toate puterile pentru a scăpa din izolarea asta. Ceea ce-i cam cauzează robusteţii şi vigorii cu care obişnuia să ne impresioneze. Acum ne prezintă mai degrabă imaginea unui “bunic”, intrigant şi mereu nemulţumit, care face din înţelepciunea pe care i-o presupune statutul o armă a tăcerii pline de răutate. Cu Partidul ăla (se poate spune că Mişcarea Ioanei i-a luat-o-nainte mezinei) parcă poţi să înţelegi ceva. Lui Traian Băsescu îi e groază de postura în care se află acum Emil Constantinescu, iar de ceea ce face şi de locul pe care îl ocupă Ion Iliescu nici nu poate fi vorba. Un partid aflat sub autoritatea celei care l-a născut iar aceasta avându-l drept “tătic”, de data asta, pe Traian Băsescu e o structură potrivită pentru retragerea unui fost preşedinte de ţară. Şi ce dacă ea n-o să funcţioneze? Există multe premize pentru ca PNL să radă tot ce există pe Dreapta eşicherului politic, dintre care amintesc numai una, pentru că nu comentariul subiectului ăsta face obiectul matrialului de faţă. Liberalii se vor desprinde de pesedişti în două trepte, una fiind la începutul anului viitor, ceea ce va da timp electoratului să se acomodeze cu acţiunea unui partid independent.
Dar pe Traian Băsescu nu-l interesează foarte tare succesul politic al nepotului său, vrea mai degrabă ca acesta să aibă grijă de el, să-i asigure o bătrâneţe liniştită. Cu totul altfel stau lucrurile în privinţa privatizării CFR Marfă. Întrebarea pe care cred că o urlă în surdină milioane (7,4?) de români este “domn’e, tu cu cine ţii???!!!”. Este haluciant ce se întâmplă. Cred că e o părere unanimă referitoare la faptul că CFR Marfă reprezintă un interes strategic naţional. Dacă tu ştii că ăla de vrea s-o cumpere n-are bani, spune-o! Nu vorbi în dodii!!! A, sau nu carecumva tocmai aici e vorba despre responsabilitatea politică? Nu carecumva primul bărbat al ţării se dă pe după plopi după ce a comis afirmaţia cu Gruia Stoica? Pentru că altfel eu nu mai înţeleg nimic. Lasă-l încolo de CSAT, dă-i un telefon lu’ Ponta, trimite-i un consilier cu un plic la Palatul Victoria! Prim-ministrul nu este inconştient, îşi dă seama că ratarea privatizării ăsteia îi va greva toată cariera politică. Având informaţiile necesare privind insolvabilitatea GFR nu va risca. Retrăgându-şi propria semnătură de pe contractul de privatizare ar fi un fel de a îngenunchia în faţa lui Traian Băsescu. Nu-şi dă seama a doua oară reinstalatul de asta, nu ştie că “prezentând dovada”, câştigă în orice situaţie în faţa lui Ponta? Poate că Traian Băsescu nu-şi mai dă seama când e vorba despre un joc de imagine şi când despre transportul feroviar de mărfuri pe teritoriul României. Dar şi asta este o explicaţie puţin plauzibilă. De unde un incompetent ca mine, care-şi aminteşte de “beletul” lui Tăriceanu, trage concluzia că drept urmare, carevăsăzică, nu îl are!
P.S
Poate că toate acţiunile Justiţiei din ultima perioadă au ca justificare puterea exemplului. Însă dacă aceasta nu redă încrederea de sine în rândul cetăţenilor, nu face nimic altceva decât să oripileze.
