Blocul cu nici un unghi drept

Lipsa de credinta e de mai multe feluri. Unii nu cred in Dumnezeu, altii in microni sau in unghiul drept.

Pentru mesterii care au construit blocul meu, unghiul de optzeci si cinci, optzeci si sapte de grade era suficient de drept. Ma strecuram pe santier si-i plateam pe ascuns ca sa niveleze peretii ori golurile in care urmau sa fie montate ferestrele, iar ei ma ingaduiau rabdatori ca pe un om fara minte, care insa are bani de aruncat. "Ce ai, bre, cu zidul - rabufnea cate unul, cand ma incapatanam sa-l verifice cu firul cu plumb - , lasa-l asa, ca-i cat se poate de vertical!" I-am aratat inginerului, care conducea lucrarile, una din grinzile din camera de zi, mai groasa intr-un capat cu doisprezece centimetri, iar omul a fost nevoit sa accepte ca aveam dreptate. Apoi, cu un aer de invins, l-a pus pe un zidar s-o incarce in celalalt capat cu ciment. Spre uimirea mea, a stat langa zidar, pana ce acesta si-a terminat bombanind treaba, dar muncit de un gand. Ceva il contraria, il starnea la orgoliul lui de sef.

In ziua urmatoare m-a intampinat cu un "Salut!" victorios si a refuzat demn pachetul de cafea cu care ii fortam din cand in cand bunavointa. "Nu grinda matale e stramba - mi-a zis el, ca unuia capabil sa tina un secret si sa se bucure de toate consecintele viitoare ale acestuia - , tavanul lu’ omu’ de deasupra e inclinat!"

Intr-o zi, inginerul, excedat oarecum de staruinta cu care verificam unghiurile, mi-a facut un hatar: mi-a repartizat o echipa de zidari adventisti. "Cu astia, tovarasu’ - a zis inginerul cu un glas conspirativ, de om castigat intr-un tarziu, dar definitiv la o cauza inalta - , n-ai probleme, ca-s credinciosi."

Unghiul drept, prin urmare, era o chestiune de credinta. Dar si de mandrie profesionala. Un mester de pe santierul blocului vecin mi s-a laudat ca la el unghiurile erau mult mai drepte ca la al meu. "Am oameni unul si unul!", a zis mesterul ca si cum era dovedit ca unghiul drept era si un fapt de pricepere la oameni. Ca absolutul, cand intra pe mana unor constructori destoinici, are grade de comparatie. "La voi - m-a lamurit el, blocul n-are nici un unghi drept, dar la noi mai gasesti cateva." Si pentru ca si adevarul zidarului permitea grade de comparatie, a completat: "Din ce in ce mai drepte!".

N-aveam nevoie de mai mult ca sa ma obraznicesc. Cand blocul meu a fost aproape gata, am observat ca ori el, ori acela al mesterului cu noroc la unghiuri din ce in ce mai drepte era oblu. Conta din ce directie le priveai. Ori mai degraba cu ce stare sufleteasca.

"Ce te strofoci atata de unghiurile altora - mi-a zis inginerul - , ocupa-te de casa ta. Iubeste-o si ai sa vezi ca blocul nostru e cat se poate de vertical. Trebuie doar sa-ti apleci nitel capul si o sa te bucuri de cat de stramb e alalalt."

De atunci am stiut ca, oricat de drept ar fi un unghi, vreo cateva grade din el sunt la oamenii cu trairi bogate si o chestiune de sentiment.