Botniţa CNA

Cu certitudine, sunt mulţi oameni şocaţi de intenţia mea. De a promova, împreună cu colegii din USL, o nouă lege a audiovizualului, care să reducă substanţial posibilităţile CNA de a interveni în substanţa editorială a televiziunilor. Normal ar fi să adoptăm, cu curaj, modelul american, în care Consiliul Naţional al Audiovizualului pur şi simplu nu există. Dar dacă nu facem acest lucru, din simplul motiv că suntem membru al Uniunii Europene şi avem obligaţia de a respecta acquis-ul comunitar, atunci să realizăm măcar ce au realizat, în acest domeniu, celelalte state ale continentului. În final, să smulgem botniţa pusă televiziunilor.

Ar fi dramatic ca USL, ajuns la guvernare şi dominând Parlamentul cu o largă majoritate, să-şi utilizeze forţa pentru a proceda aşa cum a procedat regimul Traian Băsescu. Adică să restricţioneze libertăţile acelor televiziuni care critică puterea. Utilizând această instituţie, numită CNA, ca instrument de presiune politică. Normal ar fi, şi în această direcţie mi-am propus să acţionez, ca beneficiind de forţa sa, USL să elibereze, în viitor, televiziunile, mai ales cele de ştiri, de orice fel de pericol potenţial de cenzura mascată.

Trăim într-o epocă multimedia. Internetul tinde să acapareze tot ce înseamnă media. Avem o presa scrisă, slavă Domnului, nerestricţionată prin vreo lege. Avem Internetul şi el nerestricţionat. Şi aşa va rămâne. De vreme ce conţinutul presei scrise este liber, de vreme ce conţinutul Internetului este liber şi, în al treilea rând, de vreme ce chiar şi televiziunile se mută pe Internet, o instituţie cum este Consiliul Naţional al Audiovizualului devine pe zi ce trece mai anacronică. Ea este condamnată, în mod natural, la dispariţie. În aceste condiţii, o nouă lege care să pună CNA în acord cu realităţile lumii moderne în care trăim nu poate fi decât benefică.

Anglia, Italia, Belgia, Ungaria şi Muntenegru au găsit soluţia. Au unit CNA-ul lor cu ANCOM-ul lor. În Anglia, instituţia care reglementează audiovizualul se numeşte, din acest motiv, Ofcom. În aceste state, restricţiile privind conţinutul sunt cvasi-inexistente. În niciunul din celelalte state europene, nu se practică, de către instituţiile similare, restricţiile şi cenzura mascată existentă în România. Şi, cu atât mai puţin, în Franţa, al cărei model pretindem că l-am luat.

Dar ce s-a întâmplat de fapt în România? A fost creată o instituţie mamut, în baza tot al unui blestemat de algoritm politic, în care, de la bun început, partidele politice şi preşedinţia şi-au vârât coada. Şi au încercat, mai întâi, prin nominalizarea unor persoane şi, apoi, pe alte căi, să acapareze cât mai multă putere de presiune politică asupra televiziunilor, sub pretextul unui control legitim al derapajelor de conţinut. Şi cum s-a întâmplat asta? În stil românesc. Treptat, Legea a devenit tot mai voluminoasă. Tot mai stufoasă. Ajungând la nu mai puţin de 80 de pagini. În niciun alt stat UE nu există o asemenea lege. Mai mult decât atât, tot în timp, a fost construit un cod de proceduri pe care trebuie să le adopte CNA, care a lărgit şi mai mult posibilitatea ca instituţia să acţioneze împotriva televiziunilor.

Şi am ajuns unde am ajuns. În punctul de la care avem nevoie să o luăm de la capăt. Avem nevoie de o lege nouă.

Sursa: CorectNews