Brâncuşi n-are oi

Nebun acela care se poate gândi, în zilele acestea încărcate de atâta literă B în condei, la Brâncuşi. Adevăr e că numele lui începe tot cu B, dar nici un duhovnic nu se arată să ne vorbească despre el.

Şi, acum sincer, pe cine ar interesa chestiile necunoscute de publicul larg care îl caracterizau pe Brâncuşi, când mai interesant este faptul că un anume domn B a fost foarte, dar foarte cătrănit că hoţii i-au schimbat fm-ul preferat la radioul din maşină.

Şi, oare, cât de gingaş s-ar fi putut strecura prin pancarta de carton pe care scria "Free Gigi" faptul că lui Brâncuşi îi plăcea să cutreiere cartierele mărginaşe (pariziene, e drept) cu bicicleta, că adora să citească din "Dialogurile" lui Platon, că uneori gătea - şi gătea se pare foarte bine, că uneori sculpta - şi sculpta... se pare... foarte bine, că odată s-a apucat să-şi pozeze atelierul după ce s-a supărat pe un celebru artist-fotograf pe care l-a surprins pudrându-i lucrările!

În 1951, Brâncuşi a oferit României întreaga sa operă, însă oferta i-a fost refuzată, drept pentru care artistul a renunţat la cetăţenia română, dăruindu-şi toate lucrările statului francez. Doi domni în vârstă, în autobuzul 105: "Dom'le, eu am cunoscut un cioban care voia să-şi vândă oile în Germania şi nu l-a lăsat Ceauşescu", "Dom'le, eu l-am cunoscut pe Gigi când păştea oile la Cernica, iar eu construiam poduri. Podul Grant - început în octombrie '74, finalizat în iunie '75... ".

În ţara lui "Free Gigi" nu se mai ştie de e ora două, sau două şi un sfert, Brâncuşi n-are oi, iar noi nu putem renunţa la cetăţenie. Poate doar "Viaţa sexuală după moarte" de care zice Bacalu (iar litera B), să ne ajute să ne-o pierdem.
Cetăţenia.