O femeie de 66 de ani a ramas insarcinata. Stirea ca o compatrioata de 66 de ani e gravida a fost prezentata de un post de televiziune in termenii unui maxim de senzational, dar si al unei frumoase performante autohtone, in sensul ca vestea a strabatut lumea, cu numele Romaniei scris mare, in titlu.
Suntem cu totii romani, parea sa spuna ciripeala mai mult decat triumfanta a prezentatoarei. Nu ca alde Brancusi, Ionesco sau Cioran, ci ca glorioasa batrana, care, la varsta cand oamenii cauta sa se puna bine cu Dumnezeu, spre a le fi iertate pacatele, i se incontreaza Celui de Sus, exact acolo unde Divinul parea sa aiba toata puterea: in biologie. Sa fi fost numai stirea, poate nu m-as fi intrebat daca intamplarea e de bine sau de rau. Dar cand insasi impricinata a iesit alintandu-se pe micul ecran, ca sa-i explice Romaniei intocmai ca o preoteasa a cauzelor universale, in ce consta bravura ei si in ce chip a colaborat la miracol carnea dumisale stafidita, mi-am dat seama ca e de rau. Foarte de rau! Ca lumea va lega iarasi numele tarii mele de o grozavie. Ca oriunde m-as duce voi fi privit cu stupoare, ca nascut intr-o comunitate umana ce se faleste cu fapte clinice, pe care omenirea le trateaza de regula cu discretie. In nici un caz ca pe izbanzi de seama ale civilizatiei. Nu-i nici o fericire sa fii un dosar medical contra naturii. Cand oamenii se minuneaza de o astfel de intamplare, nu inseamna ca sunt si plini de admiratie.
Ca sa ne dam seama de intregul inteles al incidentului, e de ajuns sa ne imaginam ca el ar fi avut loc in familiile noastre. Ca bunica, pe care o ducem cu evlavie pe la doctori, ca sa-i lungim zilele spre a ne creste copiii si nepotii, hodoronc, tronc e bortoasa. Acesta e cel mai bun examen al parerilor pe care suntem gata sa le exprimam si sa le sustinem, cand e vorba de altii: ne imaginam o clipa ca acei altii suntem chiar noi. Si, brusc, devenim rezonabili. E comic cand strabunica umbla cu burta la gura. Dar nu-i tocmai un fapt pe care sa-l comenteze tot cartierul. E posibil ca septuagenara sa se simta in al noulea cer cu isprava ei, dar odraslele - fiindca are gemeni! - se vor resimti continuu de strania poveste a ivirii lor pe lume. Excentricitatile au un sens doar cand sunt controlabile. Si cu totul altul, cand sunt cumva enorme si ne urmaresc toata viata.
O anume sfiala crestina parca m-ar impiedica sa insist asupra situatiilor ce intereseaza in mod egal medicina si destinul. Numai ca povestea, asa cum e ea infatisata de televiziune, si solidara cu canalul tv de femeia in cauza, devine un afront national. Nu cred ca sarcina mai mult decat bizara a insamantatei impune si evocarea conditiei ei de buna romanca. Ce are a face Romania cu lehuzia? La 66 de ani, nimeni nu poate sa-i garanteze femeii copii frumosi si sanatosi, deoarece un organism obosit da mai departe numai ce are. De ce e nevoie sa palavragim cu atata festivism de o mare performanta a Romaniei, cata vreme nu doar medicina, ci si bunul simt ne-ar obliga la cuvinte mai prudente?
Dragi colegi din studiourile tv, va rog respectuos, in numele tuturor celor multi, care gandesc ca mine, nu mai fiti atat de nationalisti, cand relatati istoriile semenilor cu un singur ochi sau doua si trei capete. Daca priviti nitel in jur, veti observa ca romanii, la fel ca toti oamenii, au doi ochi si numai un cap. Nu-i nici o rusine sa ai pe gat doar un cap! Rusinos e sa-l intrebuintezi nesabuit, facand din tantar armasar si din tragi-comic pagina de istorie a Patriei.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
