Cåt de "platå" este Lumea (II)

Dacă India şi China sunt excluse din eşantionul care măsoară creşterea economică agregată a ţărilor sărace, vedem că inegalităţile s-au accentuat în ultimele două decenii în lume. Dar polarizarea veniturilor s-a accentuat şi în ţările bogate. Când coeficientul Gini (ce măsoară inegalitatea de venituri) creşte în mod dramatic, în ţări bogate şi în ţări sărace, câtă relevanţă mai are indicatorul agregat al venitului/loc? Ceea ce numim coeziune socială intră în atenţia clasei politice, mai devreme sau mai târziu. Paul Krugman, un economist American de frunte pune în legătură lupta politică actuală din SUA cu polarizarea veniturilor; el aduce în discuţie rolul pe care preşedintele Franklin D. Roosvelt, prin politica "New Deal", l-a jucat în crearea unor instituţii progresiste ale societăţii americane moderne, dar care ar fi fost erodate în ultimele două decenii. Politica "Noii Frontiere" a preşedintelui J.F.Kennedy, ca şi măsurile de promovare a "Societăţii Bune" (Great Society) ale preşedintelui Lyndon Johnson se înscriu în tradiţia politicii New Deal.

În ţările Uniunii Europene clivajele sociale încurajează extremismul, fragilizează procesul politic democratic. Cei marginalizaţi protestează, uneori cu violenţă, în afara regulilor jocului democratic (vezi mişcările de stradă în periferii urbane din Franţa). şi în ţările din Europa Centrală, nou intrate în Uniune şi unde ratele de creştere economică au fost relativ înalte (5%-6% în medie anual faţă de media de 1,5%-2% în "miezul" Uniunii), frustrările cresc şi nu puţini cetăţeni acuză polarizarea veniturilor. Ajungem astfel la scrutarea capitalismului contemporan, la aspecte morale, la interjocul între principii de eficacitate economică şi cele de justiţie socială.

Oameni politici şi de stat responsabili reclamă o politică publică la nivel global. Avem internet în expansiune, prin numărul de utilizatori, dar şi numărul statelor eşuate (failed states) creşte. Asistăm la erodarea, uneori voită, a capacităţii instituţiilor multilaterale de a face "guvernanţa globală". Există o asimetrie între globalizarea economică şi cea politică, prin aceasta din urmă înţelegând şi funcţionarea instituţiilor multilaterale. Dar este posibilă o simetrie între cele două procese? Chiar Uniunea Europeană are mari dificultăţi în a adânci integrarea, în a-şi gestiona complexitatea în creştere. Recrudescenţa naţionalismului, în diverse forme (inclusiv sub mantia "patriotismului economic" în ţări ale Uniunii Europene sau exprimând mândria resuscitată a unor popoare), merge împotriva logicii globalizării.

Elemente de dezordine în lume, în contrast cu "Noua Ordine Mondială", anunţată în debutul deceniului trecut ca întruchipare a unei Pax Americana după căderea Cortinei de Fier, l-au făcut pe Robert Kaplan să vorbească despre "Anarhia care vine"; el se plasa astfel la antipozi în raport cu lumea anticipată de Francis Fukuyama în "Sfârşitul Istoriei". Anii din urmă îi dau parţial dreptate lui Kaplan, care a intuit limitele unei politici de export a democraţiei (vezi situaţia dezastruoasă din Irak), mulţimea de state eşuate, proliferarea armelor nucleare, a conflictelor în spaţiul global, din varii motive.

Este mentalul colectiv, chiar unde toleranţa face parte dintr-un ethos cu rădăcini adânci în societatea deschisă, pregătit să accepte intrări masive de imigranţi pe fondul îmbătrânirii populaţiei, al crizei sistemelor asistenţiale? Intervin aici şi accente de xenofobie, care nu ocolesc nici societăţile cele mai liberale şi unde imigranţii sunt mulţi – exemplul cel mai la îndemână fiind SUA, o ţară formată de imigranţi.

Ascensiunea economică a Chinei şi Indiei, care deţin peste 1/3 din populaţia globului, ridică mari semne de întrebare privind ecologia planetei. Să ne gândim şi la situaţia resurselor de apă potabilă, la deşertificarea generată de încălzirea globală, la epidemii. Acestea şi altele pot împinge comunităţi, state, la conflicte majore. La aceste surse de conflict trebuie adăugate "ciocnirea civilizaţiilor", terorismul, care sunt alimentate de disonanţe culturale, fundamentalism religios, resentimente de natură etnică şi sentimente de umilinţă.

Simpla creştere a interdependenţelor economice nu poate oferi poliţa de asigurare de care omenirea are nevoie. Un val intens de globalizare, în secolul XIX (epoca victoriană), a fost urmat de protecţionism, de două războaie mondiale. Globalizarea trebuie să fie gestionată cu înţelepciune, pentru a aduce mai mult bine decât rău. Lumea nu este şi nu poate deveni plată, dar poate fi/deveni mai bună.