Ca să nu confunde coşciugul cu lada în care ţinea făina

Dirijatul nu-i pune nici o problemă lui Vasile Vasilescu, pitic din naştere. Ca să-l vadă şi cei din ultimul rând al orchestrei, obligaţi, nu de puţine ori, la notele mai ascuţite, să ridice gâtul şi să se cabreze asemenea unor cai brusc priponiţi, şi-a făcut un taburet special, pe care se urcă în timpul concertului, pentru a dirija. Singurul inconvenient e că, având mâinile scurte, nu poate cere cu ele, potrivit partiturii, să-l ia pe do de sus.

*

FURTUL CASTRULUI
Castrul roman, monument trecut de UNESCO în patrimoniul omenirii, a fost furat până la ultima piesă de cei din sat, cu căruţele. Pietrele, aşezate de legiunile Romei cu mii de ani în urmă, ca să apere teritoriul Daciei de năvălirile barbare, s-au dovedit bune ca bolovani de pus în straturile de legume. Alţii însă le-au folosit la privatele din fundul curţii.

N-a fost o idee inspirată. Deja mulţi dintre ei se plâng de dureri de cap. Venită în sat pentru a rezolva problema, după ce presa centrală a dus o campanie viguroasă împotriva nepăsării Autorităţilor, o echipă de medici de la Ministerul Sănătăţii n-a reuşit să stabilească diagnosticul. Asta şi pentru că între enterogastrologul şi neurologul echipei s-a ivit o polemică aprinsă. Primul susţine că totul vine de la fund. Celălalt că, dimpotrivă, de la cap.

Abia când medicilor li s-au alăturat câţiva cercetători de la Institutul de Arheologie al Academiei, graţie efortului comun, s-a putut ajunge la o concluzie.

În timp ce stau pe vine, celor din sat le cad privirile pe literele romane săpate în lespede. Şi cum nu pricep o boabă, efortul de a le descifra, adăugat celui  fiziologic, le dă cumplite dureri de cap. Celor din sat li s-a recomandat să ia câte o tabletă de algocalmin de trei ori pe zi şi să urmeze cursurile de Latină pentru începători, organizate de Facultatea de limbi romanice de la Bucureşti.

*

I S-A FURAT COŞCIUGUL
Lisavetei Lăzuică din Brusturoasa i s-a furat azi-noapte coşciugul, cumpărat cu banii luaţi după un teren cu deschidere la şosea. După ce-i pusese o etichetă, să nu-l confunde cu lada în care ţinea făina, îl aşezase în pod şi-şi văzuse de treburi, moartea fiind pentru ea o perspectivă îndepărtată. Înştiinţat de şeful Poliţiei din sat, Inspectoratul judeţean e în mare încurcătură. Nu ştie dacă hoţul l-a luat ca să-l vândă sau ca să-l păstreze pentru propria-i înmormântare.

*

LACTO-BAR FĂRĂ PERDELE
Prin ferestrele fără perdele se văd mesele butucănoase, acoperite cu pânză murdară, în jurul cărora beau vin prost, din sticle de un litru, inşi în pufoaice şi cu căciulile pe cap. Direcţia comercială, în căutare de noi iniţiative, a hotărât desfiinţarea perdelelor la toate instituţiile de alimentaţie publică ale oraşului. Aşa se face că trecătorii, în drum spre sau dinspre serviciu, se opresc o clipă ca să se holbeze la cei dinăuntru. Iar aceştia n-au de ce să fie complexaţi. Cu sau fără perdele, localul a rămas acelaşi. Ospătăriţa vine să-ţi ia comanda cu acelaşi mers de raţă toropită de căldură. În timp ce-i vorbeşti, privirile ei cată undeva departe, pe deasupra ta, într-o lume numai de ea ştiută, dar care nu poate fi, incontestabil, decât cea a TAPL-ului. Tacâmurile nu s-au schimbat. Furculiţele, din tablă moale, ţi se îndoaie în dinţi, ştirbe de un dinte sau de o coadă. Despre  cuţite nu se poate spune nimic, pentru că acestea nu se dau în sală.  Ca să nu se fure! Chiftelele sunt tari, ca nişte bile de fontă. Chiar dacă ar fi moi, tot cu fonta le-ai compara, dată fiind culoarea lor mai mult decât pesimistă. De mâncare nu e aproape nimic.

*

ÎNTĂMPLARE
Din bara de oţel special, importată din Japonia, a dispărut o bucată de un metru. S-a aflat în cele din urmă c-a fost şterpelită pentru a se face din ea toporişti. Din fericire, contabilul-şef, care a făcut comanda, a trecut cu vreo doi metri mai mult decât trebuia.

*

ANTOLOGIA LITERATURII ADMINISTRATIVE
Din Noul şi perfectul epistolar al amorului şi felicitărilor.

Scrisoare de supărare
Domnişoară,
Mă gândesc a-ţi trimite înapoi portretul d-tale, părul d-tale şi toate scrisorile d-tale, care mi-au jurat atâta credinţă. Ele au minţit, ca şi autorul lor. Deşi sunt victimă a cochetăriilor d-tale, să nu-ţi închipui că eu împărtăşesc capriciile d-tale, ca o mulţime de neghiobi, care n-au ştiut, ca mine, să citească toată perfidia ce domneşte într-însele.

Cel ce a fost el Vasile

P.S. Deşi nu e atât de frumoasă ca d-ta, o prefer pe verişoara d-tale, care e sinceră.