Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Criza financiară internaţională aduce cu sine nu numai pierderi mari şi schimbarea unor lideri (CEO) de organizaţii economice. Ea arată cât de şubrede sunt tezele care, până nu de mult, erau invocate ca definitorii pentru economia de piaţă.
Criza financiară internaţională aduce cu sine nu numai pierderi mari şi schimbarea unor lideri (CEO) de organizaţii economice. Ea arată cât de şubrede sunt tezele care, până nu de mult, erau invocate ca definitorii pentru economia de piaţă.
De pildă, problema realizării echilibrului în economie: a accentua la extrem funcţionarea stabilizatorilor (corectorilor) automaţi echivalează cu recuzarea intervenţiei publice în momente critice. Cei care cred în funcţionarea perfectă a pieţelor, implicit, nu agreează utilizarea instrumentelor de politică economică (monedă şi buget public) pentru evitarea unor dezechilibre majore. Ce se întâmplă acum în SUA, unde se încearcă evitarea recesiunii printr-un stimul fiscal şi relaxarea puternică a politicii monetare, demonstrează că, în viaţa reală, cei care decid au o înţelegere mai rotundă a mersului unei economii, cel puţin în aceste momente (şi chiar dacă măsurile adoptate sunt opuse unor presupoziţii afişate). Drept este că aceasta nu înseamnă că ei nu pot comite erori majore.
Ce doreşte să facă Fed-ul (Banca centrală a SUA) în prezent se încadrează în gama de măsuri care au menirea să apere stabilitatea sistemului financiar (bancar). Aşa s-a întâmplat şi în 1998, când Fed-ul a intervenit pentru salvarea fondului de investiţii LTCM, existând pericolul de contaminare la nivelul sistemului bancar. Injecţii de lichiditate în economie pot amplifica ceea ce economiştii numesc “hazard moral” (comportamentul celui care ştie că, în ultimă instanţă, va fi salvat de autoritatea publică). Dar mai mare este riscul unui colaps al sistemului, aşa cum s-a verificat de-a lungul istoriei economice moderne, în lume. De aceea, bancherii centrali şi guvernele nu prea dau ascultare tezelor fundamentaliste în situaţii critice.
În relaţie cu dinamica pieţelor este şi ipoteza funcţionării eficiente a pieţelor financiare – în sensul că orice informaţie este procesată şi că echilibrul realizat nu ar avea de ce să fie pus la îndoială. Tot viaţa reală subliniază cât de unilaterală este această ipoteză. Este adevărat că pieţele financiare reacţionează la orice informaţie relevantă, dar aceasta nu înseamnă că ele nu pot fi mioape, că nu pot fi purtătoare ale comportamentului de “turmă” (herd instinct), ceea ce conduce la excese extraordinare în mişcarea preţurilor (ratelor de schimb).
De aici apar suprareacţii considerabile. Pieţele valutare se caracterizează prin volatilitate, mişcări eratuice. Criza financiară de acum readuce în discuţie liberalizarea făcută fără grija de a avea reglementări eficace pe piaţă. Mulţi nici nu fac distincţie între pieţe libere şi pieţe reglementate; ultimele sunt şi ele pieţe libere, dar în condiţiile în care norme şi reguli încearcă să promoveze transparenţa, fair-play-ul, evitarea conflictelor de interese şi a abuzului de poziţie pe piaţă.
Fundamentaliştii pieţei
argumentează în favoarea eliminării reglementărilor, ceea ce se poate întoarce împotriva funcţionării bune a pieţelor.
Preluarea, de facto, a băncii Northern Rock de către trezoreria britanică echivalează cu o naţionalizare, fie ea temporară. Şi în Franţa, guvernul Fillon a evocat o posibilitate similară în eventualitatea complicării situaţiei la SoGen. În Germania, statul a acordat mai multe ajutoare unor bănci aflate la mare ananghie, ca urmare a pierderilor rezultate din expunerea la piaţa ipotecară din SUA. Nu comentez aici cât de adecvat este acest sprijin, fiindcă eficacitatea intervenţiei depinde de circumstanţe şi conţinutul tehnic al măsurilor. Lecţia este însă incontestabilă. Cei care nu pregetă să dea sfaturi altora în materie de “practici bune” (good practices) recurg la mijloace pe care nu ezită să le incrimineze la alţii. Este uşor de imaginat cum gândesc acum nu puţini în lumea bancară din Asia, când văd cu ce probleme se confruntă economia SUA şi grupuri bancare mari din UE, la ce modalităţi se recurge pentru ieşirea din impas – adică la mijloace pe care occidentalii le criticau cu tărie în timpul crizei din Asia de acum un deceniu, ca şi cu ocazia altor episoade analoge.
În fine, scandalurile de corupţie, de evaziune fiscală (vezi disputa între Germania şi Lichtenstein), privind câştiguri disproporţionate ale unor conducători de firmă reliefează rolul eticii în afaceri. Teza că economia este “amorală” serveşte numai celor care se fac că nu înţeleg că societatea umană are o dimensiune socială pronunţată, că valorile morale nu pot fi abstrase din relaţiile dintre indivizi şi organizaţii economice.
