x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cai

0
Autor: Elsa Exarhu 17 Ian 2010 - 00:00
Cai /Arhiva personală


elsaexarhu.wordpress.com

"Este ceva în înfăţişarea calului care este foarte bun pentru mintea omului"
Winston Churchill

valtrap, greabăn, jaret, chişiţă, herghelie, polo, cravaşă, martingală, ulei de copite, ţesală

Viaţa e insuportabilă în afara unei pasiuni. Ai nevoie de o fantasmă care să te bântuie intens pentru o traversare frumoasă. Eram irascibilă şi pretenţioasă, atentă la multe nimicuri şi deranjată de mai tot de prin jurul meu. Acum o vreme alesesem un drum bun, l-am reluat: călăria. Caii m-au salvat de la depresie, mi-au animat viaţa în cel mai dinamic chip. Deşi nu-mi plăcea să mă trezesc prea devreme, îmi făcusem un program în care ziua începea la cinci dimineaţa, de bunăvoie, cântam sub duş, mă îmbrăcam în nişte zdrenţe englezeşti şi fugeam în pădure la Băneasa să încalec. Mă vedeam în fiecare dimineaţă cu o englezoaică înnebunită după cai şi călărie şi ne încuram în teren. Pe feţele noastre se citea fericirea, obrajii erau roz aprins, iar corpurile, tari ca piatra. Eu ajunsesem să mă pot dezbrăca de nişte jeanşi fără să mai deschid fermoarul, pentru că eram slăbănoagă şi tare ca o stâncă. După partidele astea, pe la nouă dimineaţa mergeam spre birou şi vedeam invariabil în jurul meu tot felul de chipuri palide, îmbâcsite şi încruntate. Eu simţeam că pot să zbor de fericire, în mânecă scurtă şi iarna, cu geamul deschis şi muzica la maximum.

Îmi place noroiul, în manejul descoperit mă pot murdări cât vreau. Îmi fac de lucru, să am ce să spăl, ador periile, ţesalele, bureţii, uleiurile şi ritualurile de îngrijire. Curăţ caii, harnaşamentele, tratez pielea cu un săpun special, şterg şi lustruiesc echipamentele. Aşa am regăsit din jucăriile pe care le credeam pierdute. Mă bucură cărţile şi întâmplările cu cai, solidaritatea şi entuziasmul călăreţilor, ţinutele lor şi limbajul comun.

Apropierea de cai, satisfacţiile acestea mici şi concrete îmi dau aripi.

Sunt de acord cu spusele profetului Mahommed: "Un tânăr persan şi un cal moldovean sunt tot ce poate fi mai slăvit". Şi am putea inversa: un tânăr moldovean cu un cal persan. Sau, mai simplu: un tânăr şi un cal.

Citeşte mai multe despre:   tipi mişto/gagici miştoace

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de