Câinele mecanic care nu făcea ham-ham

Toader Fuşcălău plecase la Floreşti după o adeverinţă că n-avea datorii la stat. Îi trebuia pentru a deschide un atelier de pitici de grădină. Prin sat trecea drumul european şi el, venind de la Bucureşti cu vreo săptămână în urmă, văzuse prin satele de pe parcurs numeroase tarabe cu pi­tici de grădină, scoase la poartă şi vegheate de câte un puşti rufos, cu un crac rupt de la jumătate.

În timp ce aştepta în Centru microbuzul de Floreşti, se repezise la el, gata să-i scoată ochii, nevasta unui casier din satul vecin, venită în Vintileasa să-i dea în bobi vrăjitoarea Pruna Neagră.

Pruna Neagră era pseudo­nimul profesoarei de Geografie din sat. Văzuse la televizor cât câştigă vrăjitoarele şi se hotărî să se reprofileze. Îşi dădu demisia din învăţământ şi-şi obţinu online atestatul. Îşi plantă la poartă, pe şoseaua naţională, un panou uriaş, informându-i pe cei care urcau în munţi sau coborau din munţi că acolo locuieşte vrăjitoarea Pruna Neagră. Ca să fie mai con­vingătoare, pusese pe un nepot de soră cu talent la lucru manual să închipuie o vrăjitoare râzând cu gura până la urechi. Dăduse apoi un anunţ în ziarul judeţean:

"Vrăjitoarea Pruna Neagră din Vintileasa, Născută cu dar de la Dumnezeu, ajută prin iarba fiarelor, rezolvă în şapte zile orice pro­blemă de farmece, dragoste neîmpărtăşită, afaceri proaste, beţie, impotenţă, împreunează iubit-iubită şi invers, vindecă de patima băuturii, aduce prosperitate în afaceri".

La un an după aceea, făcu să apară un nou anunţ, izvorât din realităţi:

"Vrăjitoarea Pruna Neagră din Vintileasa

Rezolvă pe păgubiţii de la jocul Dă un telefon şi câştigă".

Nu exista localitate în judeţ care să nu fi fost lovită de prăbuşirea acestui joc piramidal, înfiinţat de un felcer, care fugise cu o parte din bani peste graniţă şi acum era căutat zadarnic prin Interpol. Femeia din satul vecin venise la vrăjitoare să afle dacă escrocul avea să fie prins. Cum Pruna Neagră i se păruse ambiguă, era acum toată un pachet de nervi.

Cu vreo săptămână în urmă, întorcându-se de la Floreşti pe jos, deoarece scăpase microbuzul, Toader Fuşcălău dădu peste bărbatul femeii, casier pe un şantier de construcţii, zăcând în buruieni beat mort, sub cap cu servieta în care se găseau banii de salariu ai muncitorilor. Toader Fuşcălău îl sculă şi îl duse acasă, chinuindu-se cu el vreo zece kilometri, deoarece casierul refuza să stea în picioare. Zicea că el se culcă la loc în pat, deoarece mai e până se face ziuă. Din câte spunea muierea, după întâmplarea asta, pe bărbatu-său îl dăduseră afară din serviciu. Vinovat de asta - ţipa ea înfierbântată - e el, Toa­der Fuşcălău, care atrăsese atenţia vecinilor bătând în poartă. Dacă l-ar fi lăsat acolo, în şanţ, nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu ar fi fost întâia oară când s-ar fi îmbătat aducând banii muncitorilor. De fiecare dată, avea grijă să-şi pună servieta sub cap şi, după ce trăgea un somn bun, se scula şi se întorcea acasă cu mintea limpede.

Pe Toader Fuşcălău discuţia îl enervase. Şi cum la Floreşti nu făcuse nimic (ghişeul era închis, deoarece funcţionara era plecată să se mărite), în drum spre staţia microbuzului se opri la un magazin de jucării şi-i cumpără lui ăla micu' un câine mecanic, care făcea ham-ham.

Ajuns acasă, scoase cutia din servietă, o tăie cu briciul şi puse câinele pe podea. Toţi cei din casă se strânseră în jurul lui, curioşi să vadă cum face câinele ham-ham. Veni şi vecinul de peste drum, care tocmai atunci îşi luase o pauză din trasul în damigene al rachiului fabricat ilegal.

Mândru nevoie mare, de parcă el ar fi fost câinele mecanic, Toa­der Fuşcălău încercă zadarnic să pună în funcţiune maşinăria. Nu reuşi, deşi se chinui o grămadă. Câinele deschidea botul, mişca fălcile, dar nu emitea nici un ham-ham.

A doua zi, Toader Fuşcălău se sculă cu noaptea-n cap, se înghesui în microbuzul de Floreşti, unde fu cât pe-aci să se ia la bătaie cu un navetist care mirosea a gaz, şi se duse glonţ la magazin, să le ceară socoteală. Aici, după mai multe încercări de a-l pune în mişcare, vânzătorii îi spuseră că maşinăria s-a stricat din cauza lui. A răsucit cheia în sens invers decât trebuia.

Furios, Toader Fuşcălău ceru să vorbească cu responsabilul magazinului. I se spuse că magazinul nu are responsabil, ci patron. Iar patronul nu era în localitate, plecase la Bucureşti după un transport de pisici mecanice. Când le trăgeai de coadă, mieunau şi te scuipau. Fireşte, vânzătorii nu scăpară prilejul de a-i reaminti că magazinele nu mai au de mult responsabil, deoarece nu mai sunt de stat. Luând asta drept ironie, Toader Fuşcălău se enervă şi distruse toate jucăriile mecanice din magazin, cu excepţia unui şarpe boa făcut din plastic şi, deci, imposibil de spart.

Timp de cinci ani munci pe rupte ca să plătească paguba.

Atât de îndârjit să arate celor de la magazin cine e el, încât, după achitarea datoriei, rămase cu o sumă frumuşică, graţie căreia îşi deschise el un magazin cu câini mecanici.

*

Cercul rebusist

La câţiva ani de la transformarea localităţii în staţiune balneoclimaterică, se înfiinţă în Vintileasa Asociaţia rebusiştilor. Preşedinte a fost ales Dumitru Pirpilic, vedeta localităţii şi a întregului judeţ, de când i-a apărut o jumătate de careu la Poşta Redacţiei. Conform Statutului, Asociaţia, afiliată imediat la Societatea Naţională a Re­bu­siştilor, are drept obiective, printre altele:

a) De a propaga rebusismul, aflat în regresiune în rândul oamenilor muncii, al tineretului îndeosebi.

b) De a strânge cât mai mult legăturile de prietenie dintre membri şi dintre aceştia şi alţi rebusişti din ţările de democraţie populară.

c) De a da explicaţiile necesare celor care doresc să intre în rândurile organizaţiei.

De câţiva ani, Asociaţia Rebusiştilor din sat se află în polemică deschisă cu ziaristul Paul Nica, de la o publicaţie a Academiei, pentru grave prejudicii aduse rebusismului din Vintileasa în special şi din ţară în general prin considerarea drept o preocupare de nivel subintelectual.  

Printre alte argumente invocate de Asociaţie la procesul de peste câţiva ani, în care se va cere drept daune morale preţul unui butoi cu vin, a fost şi cazul lui Nelu Ciorovelea, un analfabet care a fost capabil să aducă corecturi Teoriei relativităţii după ce a dezlegat 1.531 de rebusuri.

*

Dulău intelectual

Pamfil Tăchiţă din Vintileasa Vale  i-a pus câinelui ochelari. S-a chinuit o grămadă cu javra, care nu voia nici în ruptul capului să accepte acest semn de persoană intelectuală.

Nu dădea cu laba, ca să-i smulgă, nu se izbea cu capul de lemnul cuştii, ca să-i spargă.

Se aşeza în fund şi începea să urle a pustiu.

Urla atât de jalnic, că, auzindu-l, bătrâna Safta, care stă în capătul uliţei, a declarat imediat că va fi cutremur.

Drept pentru care s-a mutat din casă în ogradă. Aici doarme, aici mănâncă, aici bate mătănii.

- Ce motiv ar avea să urle? Dacă va fi cutremur, lui nu i se va întâmpla nimic, că doar n-o să se dărâme cuşca pe el - i-a zis Pamfil Tachiţă, furios că baba dădea urletului o astfel de interpretare tendenţioasă.

- Nu pentru el urlă - i-a răspuns bătrâna demnă, urlă a pustiul care va fi după cutremur, când nu va mai rămâne piatră pe piatră.

Gigi Tacu, vecinul de peste drum, recent întors din Italia cu nasul rupt dintr-o încăierare cu carabinierii, glumeşte zicând că javra a descoperit lucrul în sine. De fapt, câinele latră ca toţi câinii, numai că, din cauza ochelarilor, lătratul devine urlet.