"Gandeste-te la iubire ca la un pahar cu apa. In cazul de fata, paharul este corpul tau. Daca paharul are foarte putina apa, el este considerat gol. Tu nu poti umple paharul cu apa declarand razboi golului sau luptandu-te cu el. Golul dispare de la sine atunci cand umpli paharul cu apa. In mod similar, atunci cand nutresti un sentiment negativ, tie iti lipseste iubirea. Daca iti vei cultiva aceasta stare de spirit, sentimentul negativ va disparea de la sine", spune Rhonda Byrne in cartea sa, "Puterea" (E. Adevar Divin). Ceva similar spunea Maica Teresa: "Eu nu lupt impotriva razboiului, ci pledez pentru pace". Este o chestiune de atitudine interioara, care face diferenta, una esentiala chiar, intre negativitate si frumusete interioara, intre bine si rau, intre iubire si absenta ei. Cu toate ca diferenta dintre a fi negativ si pozitiv tine doar de atitudinea amintita, aparent simpla si usor de inteles, avem undeva, in interiorul nostru, un soi de inocenta si un soi de inconstienta, care ne predispune continuu la cadere, la deruta si la uitare. Concentrarea pe iubire sau pe ura ne creeaza atitudinea, iar atitudinea este cheia razboiului sau a pacii, a iubirii sau a urii, a lucrurilor bune sau a celor ce merg din rau in mai rau.
Concentrarea pe iubire e o putere de neimaginat, capabila sa disipeze de la sine ura si raul. Mintea, ca un cal salbatic, trebuie tinuta in frau, trebuie concentrata asupra binelui, caci alergarea ei spre negativitate se intampla fara nici un efort, fara intentie, fara ratiune si fara concentrare. Cel mai usor lucru din lume pentru toate mintile, fie ele ale gunoierilor sau ale savantilor, este acela de a gandi negativ. Pare ca gandul rau e sadit in genele noastre, pare ca gandul rau e facut sa fie usor si la indemana, pare ca pentru a-l gandi nu ai nevoie nici de educatie, nici de sensibilitate, nici de inteligenta, nici de capacitate de discernamant. Gandul rau, gandul aspru, gandul obraznic, gandul care distruge, ucide, striga, se enerveaza, deruteaza si ne inchide usa catre fericire e la fel de iute curgator ca raul, ca sageata, la fel de firesc cum e Soarele sau foamea. Nu trebuie sa cultivi capacitatea de a gandi negativ, nici sa faci vreun masterat pentru a fi specialist. Se intampla de la sine, poate-i chiar un soi de dat al fiintei umane, un fel de umbrela a experientei, unii spun chiar ca-i una necesara constientizarii si intelegerii existentei.
Sa stralucesti in minte, in inima, in adancurile tale e un fel de cuceri Everestul: stanci periculoase si obstacole apar in cale si pare ca fiecare-i anume asezata acolo sa cazi. Fiecare eveniment de viata se prezinta ca un povarnis, ca un stimul pentru alunecare din gandul bun; sa cazi din Rai, caci Raiul ar putea fi chiar iubirea din noi insine, e floare la ureche. Sa te intorci din iadul gandurilor negre e o chestiune de vigilenta, de insistenta, de transpiratie si de munca necontenita. Din cauza asta prea putini se incumeta pe drumul catre iubire, dar aceia ce tin calea, aceia ce au rabdare, aceia ce renunta la deliciile aparent fascinante ale lumii negative din propria minte sunt recompensati dumnezeieste. Dintre ei se ridica sfintii si sufletele cele mai frumoase care traiesc pe Pamant. Putem si noi sa alegem drumul "in sus", asumandu-ne faptul ca vom calca peste multe stanci, uneori vom pica, alteori ne vom accidenta, dar dincolo de aceste firesti povarnisuri – ne asteapta ceea ce cautam in lume, dar nu vom gasi niciodata in ea din simplul motiv ca noi cautam iubirea, iar iubirea nu-i in afara noastra.