x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Fosilă a unui mic mamifer din era dinozaurilor, descoperită în Patagonia chiliană

Fosilă a unui mic mamifer din era dinozaurilor, descoperită în Patagonia chiliană

de Redacția Jurnalul    |    16 Aug 2025   •   19:40
Fosilă a unui mic mamifer din era dinozaurilor, descoperită în Patagonia chiliană
Sursa foto: Hepta

Cercetătorii au găsit fosila unui mamifer de dimensiunea unui șoarece care a trăit în perioada Cretacicului Superior, acum aproximativ 74 de milioane de ani, în Patagonia chiliană.

Denumit Yeutherium pressor, cântărea între 30 și 40 de grame, fiind cel mai mic mamifer descoperit până acum în această regiune din America de Sud, pe atunci parte a continentului Gondwana, potrivit AFP.

Fosila constă într-o mică bucată de maxilar cu molari, iar analiza dinților indică o dietă bazată pe legume relativ dure. Deși semăna cu un rozător, Yeutherium pressor era un mamifer care probabil făcea ouă, ca ornitorincul, sau își purta puii într-un marsupiu, precum cangurii sau oposumii.

Mamiferul a dispărut împreună cu dinozaurii la sfârșitul Cretacicului, acum circa 66 de milioane de ani. Descoperirea a fost publicată în revista britanică Proceedings of the Royal Society B.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mic mamifer fosila patagonia