Călugărul pirat

În urmă cu mai bine de un deceniu, într-o noapte de insomnie am luat hotărârea (nu foarte fermă) să nu mai citesc biografii, profund dezamăgit de câteva lecturi din domeniu. Nu m-am jurat că nu voi face asta vreodată, sunt destul de superstiţios. Au trecut câţiva ani şi am descoperit o lectură care mi-a stârnit ambivalenţa, rubrica "O viaţă pe zi" publicată pe net de Dicţionarul Oxford de biografie.

Strict limitat la cei născuţi în Marea Britanie şi care îşi dorm somnul de veci prin cimitirele Regatului Unit, dicţionarul s-a dovedit a fi de obicei o lectură profund somniferă, rareori înviorat de istoria unei personalităţi deosebite. În masa amorfă de farmacişti, autori de manuale şcolare şi predicatori, nobili mărunţi si comercianţi de anvergură, exploratori şi militari, sclipeşte din când în când (foarte rar, ce e drept) câte un personaj exotic.

Până acum, cel mai interesant (pentru mine) erou al vremii sale mi se pare Eustatiu Călugărul, trăitor între 1170 şi 1217. "Călugărul" nu este nicidecum o poreclă, Eustatiu a fost pe rând călugăr în ordinul Benedictinilor, căpitan de vas şi pirat. Era fiul lui Baudoin Busket, un nobil din comitatul Boulogne. A studiat magia neagră la Toledo, în Spania.

La întoarcerea acasă hotărăşte să devină călugăr la Mănăstirea St. Samer, aflată în apropiere de Calais, pe care o părăseşte pentru a încerca să răzbune asasinarea tatălui sau, eveniment petrecut în 1190. Unele mărturii documentare ne arată că, pe la 1200, Eustatiu era un important ofiţer (seneschal) al contelui de Boulogne, Renaud de Dammartin. Peste doar patru ani, cei doi intrau într-un conflict care avea să ducă la dezertarea lui Eustatiu.

O biografie romanţată, aparţinând unui poet anonim din Picardia, redactată cândva între 1223 şi 1284, descrie în amănunt aventurile lui Eustatiu. Acesta se ascunde prin codri, se deghizează în toate felurile şi îl umileşte pe fostul lui stăpân, Renaud, prin ambuscade îndrăzneţe în care îi fură caii în repetate rânduri. Asemănarea cu istoriile în care eroul se numeşte Robin Hood pare evidentă.

După 1205, Eustatiu îşi stabileşte reşedinţa în insulele din Canalul Mânecii şi pradă corăbiile în trecere pe acolo, mai întâi pe cont propriu, ca pirat, mai apoi în slujba regelui englez John, în permanent conflict cu Philip August al Franţei. Deşi primise funcţia de comandant a peste 30 de nave, Eustatiu abandonează serviciul coroanei britanice şi intră în slujba regelui Franţei şi mai apoi a fiului acestuia, Louis. Explicaţia acestei schimbări (ca să nu folosim cuvântul trădare) este alianţa dintre Renaud Dammartin şi regele John, care nu îl mai vede cu ochi buni pe fostul călugăr.

Spectaculoasa carieră a lui Eustatiu se încheie atunci când este înconjurat şi capturat de flota engleză. Ofertele de răscumpărare sunt refuzate şi este decapitat chiar pe puntea navei sale.

Peste puţină vreme aveam să întâlnesc un personaj cel puţin la fel de exotic. Dar deloc războinic. Lista profesiunilor practicate de acesta este nu mai puţin impresionantă decât cea a călugărului Eustatiu: matematician, pianist, logician, filozof taoist şi scamator. Numele său este Raymond Smullyan, născut în 1919, autorul primului studiu care a contribuit la înţelegerea teoremelor lui Goedel privind incompletitudinea şi nedemonstrabilitatea. Totul într-un limbaj surprinzător de inteligibil. A scris relativ multe cărţi de matematică şi logică recreaţională, una dintre ele cu un titlu care stârneşte în egală măsură interesul şi uimirea: "Ce titlu are cartea asta?".

Marea slăbiciune a lui Smullyan o reprezintă enigmele. Cele mai simple, populate doar de Cavaleri şi Mincinoşi, cele ceva mai complicate, în care nu se ştie dacă "da" înseamnă "da" sau "nu", şi cele foarte complicate, care ating dimensiunile unor nuvele sau chiar romane. Inspectorul Craig, personajul principal al acestor enigme romanţate, explica rezolvările pentru cititorul mai puţin perspicace. Pe lângă activitatea literară şi didactică, Raymond Smullyan a imprimat câteva discuri cu muzică de Bach, Scarlatti şi Schubert. Filmul biografic realizat de Teo Ruspoli se numeşte: "Filmul acesta nu are nevoie de titlu".

Mărturisesc că nu auzisem de Eustatiu până la lectura din dicţionarul pomenit. Nu ştiam nici de Smullyan, pe care l-am descoperit prin intermediul lui Umberto Eco. Prozatorul citează în "Pendulul lui Foucault" o remarcă a logicianului scamator care poate pune pe gânduri mulţi cititori.
El spune: "Superstiţiile poartă ghinion".