Canapelele babei

Cineva, un om milos, desigur, i-a adus cersetoarei o canapea.

In primele seri, mai ales ca se culca devreme, cand lumea inca mai iesea la promenada, situatia femeii care dormea pe canapeaua lipita de zidul bisericii li s-a parut multora inacceptabila. Dar cum biata de ea nu mai dormea pe cartoane si ziare, ci pe o canapea, situatia a parut curand acceptabila. Surprindea, dar numai pe turisti si pe cei care nu aveau drum prin centrul orasului, obiceiul ei de a cersi cincizeci de euro. "Cucoana - i-a zis nevesti-sii domnul Bouleanu, privind de aproape la canapeaua babei - sa stii c-o sa-i dau cincizeci de euro. Si-i dau si dormeza noastra, aia scalciata de pe hol, daca-mi cedeaza canapeaua". Baba a luat banii, seara s-a lungit pe dormeza domnului Bouleanu, iar acesta s-a dus cu canapeaua babei la un restaurator de mobila care, dupa ce a examinat-o in tacere pe toate partile, i-a oferit pe ea morocanos trei sute de euro. "Daca matale o vrei pentru trei sute - s-a prins pe loc domnul Bouleanu - inseamna ca valoreaza o mie." Restauratorul avea insa replica pregatita. Era genul de discutie pe care n-o purta pentru prima oara. "O s-o vand intr-adevar cu o mie, dar dupa ce-o curat, o incleiez si-i fac tapiteria. Toata treaba te-ar costa sapte sute. Trei sute si cu sapte fac fix o mie. Cu trei sute insa iti cumperi o canapea noua."

"Are dreptate smecherul - i-a zis domnul Bouleanu sotiei, fluturand cei trei sute de euro - , acum zau ca ma simt nitel vinovat". "De ce sa te simti vinovat? - l-a consolat, fericita ca avea un barbat destept, doamna Bouleanu. A luat omul marfa, a platit". "Nu fata de puslamaua de restaurator, ci fata de baba. Nu i-am dat cincizeci de euro, i-am dat cincizeci de dolari. O sa ma bata Dumnezeu." "Ce, parca Dumnezeu umbla cu valuta - a zis doamna Bouleanu, uimita de cat de corect putea sa fie uneori sotul ei - si, in plus, tot ce-i pe langa biserica se iarta." In drum spre magazinul de paturi si canapele de comanda, domnul Bouleanu a trecut prin fata atelierului de reconditionat mobilier de epoca. In vitrina, ce sa vezi?!, canapeaua babei. Aproape sa n-o mai recunoasca. De fapt, intai nici n-a recunoscut-o. Si-a adus aminte ca vazuse ceva asemanator intr-o carte cu printi. Cat despre pretul canapelei, sa innebunesti, nu alta: trei mii de euro. Domnul Bouleanu a intrat in atelier hotarat sa-l stranga de gat pe mester. "Care-i problema - a intrebat acesta la fel de mohorat ca in ziua in care facusera tranzactia. Ce, nu cunosti zicala: vazut, placut, achitat si hai noroc!?" Domnul Bouleanu nu cunostea zicala, dar nu din cauza ei era sa-l loveasca apoplexia. In mijlocul atelierului, doi ucenici ii impachetau unui client dormeza lui din hol. Restaurata, tapitata, lustruita, dormeza pe care se odihnise cateva nopti baba semana perfect cu aceea pe care o vazuse el candva intr-o carte cu imparati. Observand cat de socat era Bouleanu, cumparatorul dormezei a simtit nevoia sa-i tradeze un secret: "E uimitor ce poti sa gasesti in dughenele astea de cartier! Cu numai zece mii de euro iau un lucru pe care la Paris nu-l scot cu o suta de mii. Norocul nostru, nu-i asa, ca mai exista si fraieri!