Când era să fiu patriot!

Mai multe au fost perioadele din viaţa mea când cineva sau ceva mă îndemna să fiu patriot! A fost un timp când era obligatoriu să faci armata, că altfel nu-ţi serveai ţara, nu erai bărbat, nu te puteai însura, nu "iereai uom", domnule! Eu am făcut-o, dar fiul meu nu! Înseamnă oare că băiatul meu nu e patriot?

Despre noţiunea de patriotism cred că n-ar trebui să vorbim prea mult. Şi, să fim serioşi, astăzi nici nu se vorbeşte prea mult. Dacă patriotismul se mai predă la şcoală, dacă se mai învaţă din cărţi şi nu se simte în interiorul tău, dacă nu-ţi dă fior de lacrimă, atunci el nu este decât ambalajul strălucitor al unui produs bine ascuns, dar rău la gust şi la miros. Şi vă spun asta eu, cel care am cântat prin anii '80 cântecele neamului, aşa cum se cântau ele, nu cum au început să fie cântate după '90, de toţi cei care păstrau liniile melodice şi schimbau cuvintele care cum credea el că "sună" mai bine! Am văzut destui pe la televizor, înconjuraţi de tricolor, făcând gesturi inutile, patetizându-mi mie momentul fabricat de ei, uneori lăsând vreo lacrimă meschină să cadă cu un zgomot de tinichea pe un obraz prea mult fardat... dar câte nu şterge, câte nu acoperă, câte nu ascunde şi, mai ales, câte nu suportă un banal strat de fard dat în fugă la machiaj, spre-a nu cădea rău vreo umbră pe faţă, spre-a nu luci nepotrivit un nas, o frunte, o bărbie! Patriotismul este atunci când, dacă ai făcut ceva important în viaţa ta, dacă te ştie o lume întreagă şi dacă eşti chemat la ziar sau la televizor să spui sau să explici despre asta, nu găseşti cuvinte potrivite, rămâi tulburat şi laşi tăcerea să vorbească în locul tău. Bineînţeles că nu sunt eu omul potrivit să vorbesc de aşa ceva, dar mai văd şi eu, mai ascult şi eu. Acum vreo 25 de ani, când am păşit prima oară la Ţebea, am văzut un mormânt în curtea bisericii unde era îngropat Avram Iancu pe care era scris doar... Ion! Eram tânăr şi învăţam. M-a tulburat şi m-a urmărit mult imaginea acelei cruci, aşa cum nici astăzi nu-mi poate scoate din cap imaginea tricolorului desenat în arcadă la intrarea în biserica de la Ţebea! Bineînţeles că astăzi pare desuet să spui cuiva că se poate înnebuni şi muri apoi de dor de ţară! Avram Iancu! Pe vremea mea, tinerii erau impresionaţi de astfel de legende, de povestiri adevărate, de trăiri pe viu! Altă dată, la Putna, un coleg de scenă mai rar dus pe la biserici a intrat la mormântul lui Ştefan, a privit icoanele, s-a mirat de picturile de pe pereţii mănăstirii, a coborât apoi privirea spre mormânt şi a întrebat dacă marele voievod e "pe bune" acolo sau e... "vrăjeală"! A aflat imediat, dar eu rareori am văzut un chip atât de uimit, atât de tulburat şi atât de surprins ca al lui! Poate că e parte dintr-o poveste, dar mie îmi place povestea asta mai mult decât imaginea unor politicieni din ziua de azi care se închină şi îngenunchează doar când sunt camere de luat vederi, multe microfoane şi mulţi ziarişti prin jur. Dacă te uiţi pe youtube şi vrei să vezi câte accesări am la piesele care apar acolo la numele meu vei vedea că din cele peste 200 de postări una este cu cel mai mare număr de ascultători... spre 300.000! Este "Treceţi batalioane române Carpaţii!". Nu e nici cântecul meu, nici nu cred că îl interpretez eu cel mai bine şi nici nu l-am postat eu acolo! De ce oare l-a ales lumea tocmai pe acela? Despre noţiunea de patriotism să nu te întrebi prea mult, că nimeni nu-ţi va putea spune prea mult! Încearcă doar, pentru a nu ştiu câta oară, să priveşti în interiorul tău! Acolo, dacă nu ai făcut-o deja, ai putea să-l descoperi pe Dumnezeu!