x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cand isi va spune cuvantul deficitul comercial?

Cand isi va spune cuvantul deficitul comercial?

de Ilie Serbanescu    |    06 Sep 2005   •   00:00
Cand isi va spune cuvantul deficitul comercial?

Deficitul comercial a ajuns ca niciodata de mare, putand atinge, judecand dupa cifrele de pana acum, la circa 10 miliarde de euro la sfarsitul anului. Insa, pe piata, in mod paradoxal, nu numai ca aceasta gaseste finantare, dar bancile, cel putin deocamdata, baltesc de bani, ceea ce impinge cursul leului in continuare in sus. Valuta de pe piata reprezinta contributii europene pentru sustinerea integrarii, investitii straine, remiteri spre tara din partea romanilor aflati la munca in strainatate, bani din indatoriri externe, indeosebi private, precum si intrari de capitaluri cu scop speculativ atrase de dobanzile mai ridicate in Romania decat pe pietele internationale.

Problema centrala este cat va putea dura o asemenea situatie. Aprovizionarile cu valuta ale pietei vor fi mereu suficiente pentru a acoperi un deficit comercial ce tinde sa creasca nestavilit? Sau acesta isi va spune cuvantul si, la o amplitudine inca si mai mare decat cea actuala, va rasturna caruta, inversand complet tendintele din prezent?

Riscurile intr-o atare directie sunt imense si deosebit de palpabile. Inculcarea impresiei ca lucrurile vor continua la fel ca pana acum este cea mai periculoasa. De la un deficit comercial de peste 5 miliarde de euro in primele sase luni, aceasta poate ajunge usor la circa 10 miliarde de euro la sfarsitul anului, pentru ca, daca in prima jumatate a anului a fost vorba de dezmatul importurilor de automobile si electronice, in a doua jumatate vor interveni imperativ importurile energetice de iarna, mereu mai scumpe pe pietele internationale, precum si cele agro-alimentare pentru compensarea efectelor inundatiilor in productia agricola interna.

La 10 miliarde de euro, incendiul este gata. Mai trebuie doar fitilul pentru declansare. Acesta ameninta din mai multe parti. Aprinderea ar putea veni chiar din zona responsabila de inflamarea importurilor: consumul privat. O explicatie pentru care cantitatea de valuta in piata depaseste inca deficitul comercial este ca importurile au fost finantate in mare masura in ultimul timp prin credite din strainatate. Intr-un singur an, datoria externa a crescut cu vreo 6 miliarde de euro si este vorba in proportie majoritara de datorie privata. La primul semn de dificultati de rambursare in sectorul privat debitor, mecanismul extern de retorsiune se declanseaza. Si in acest segment de datorie, rezervele valutare colectate de Banca Nationala, altfel substantiale, nu folosesc la prea mare lucru.

O valvataie ce se va intinde repede poate veni din insasi zona exporturilor. Fiind in proportie de doar 40% exporturi nete, restul reprezentand importuri incluse in livrari externe, exporturile romanesti sunt extrem de vulnerabile. Afectate mai nou si de retragerea bonificatiei de dobanzi pentru creditele obtinute de exportatori, segmente importante din exporturi, care si-asa supravietuiau pe muchie de cutit, vor fi falimentate pur si simplu de aprecierea leului din ultimul timp. Aprinderea poate proveni insa si din zonele cu contributie globala la alimentarea pietei valutare. La o dare inapoi sau chiar numai la o stagnare in remiterile din partea romanilor care lucreaza in strainatate - care sunt inevitabile in contextul restrictiilor din nou prevazute pentru circulatia romanilor in spatiul Schengen - , piata valutara isi va inversa rapid tendintele.

Daca efecte de factura celor mentionate se vor combina - ceea ce este foarte posibil - minunatia ascensiunii leului va apune rapid. Aprecierea acestuia in raport cu euro si dolarul se va transforma in devalorizare. Marile rezerve valutare ale Bancii Nationale ii vor incetini un timp caderea. Dar curand va reveni la cursuri care vor arata de fapt cat ii poate pielea. Este pielea pe care i-o poate oferi economia romaneasca la nivelul la care se afla aceasta in prezent. Nefericirile provocate de aprecierea sa artificiala din actuala perioada de abureala se vor fi produs insa, cu efectele lor nefaste cu tot.
×
Subiecte în articol: editorial