x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Când scăpăm de ăştia?.

0
Autor: Lucian Avramescu 23 Mai 2011 - 21:00
Când scăpăm de ăştia?.


Soare cu lopata dimineata. Nameti de lumina indesata prin geamuri. Ploi cu galeata seara. Tropice la Sangeru, tropice si la Bucuresti. Vreau sa fug cateva zile din calea, caile, cararile care m-ar obliga sa dau nas in nas cu politica. Nu vreau nici o atingere cu Boc, astup informatiile care turuie ca puterea asuda pentru popor, scutur orice scama de Basescu de pe rever. Sunt invitat la doua intalniri nepolitice. Voi merge la amandoua. Joi, la Clubul Diplomatic, Borsecul ma invita prin iscalitura lui Octavian Cretu, la o aniversare – 205 ani de cand aceste ape minerale care tasnesc din altarul subteran al muntilor Romaniei au adus nu doar medalii de aur, ci si consacrarea mondiala a unui simbol de puritate. Nu e politica. Deci nu calc pe obligatia autoimpusa. Sam­bata, la Valenii de Munte, ora­selul liceanului care am fost, sunt invitat de profesoara mea Eugenia Bra­­garencu – Dumnezeule, cata ves­nicie a trecut de atunci! – la ziua ei de nas­tere. Implineste 98 de ani si eta­leaza o vitalitate intelectuala si trupeas­ca de necrezut. Nimic politic. Merg. Sa vad cum se respira, cum se tra­ieste fara refrenul Basescu-Udrea-Boc. Gata cu ocupatia nazisto-stali­nista. Ma las cotropit de pri­ma­vara. Imi iau concediu de la ob­se­sia ca scrisul meu poate repara ceva.

Cu o ora inaintea inceperii pe­trecerii din padurea, in acea parte inca neatinsa, a Herastraului, ploua torential. Vor mai sosi invitatii lui Cretu si Palfi, doi dintre putinii investitori romani care au rezistat taifunurilor declansate impotriva capitalului autohton? Gazdele sunt in usa. Intru dupa nea Nicu Vacaroiu (cat l-am mai tandarit pe omul asta cat a fost prim-ministru, uneori nemeritat!) si inaintea unor parlamentari din opozitie. Poze, pupaturi, lume buna. Dau mana cu cineva care-mi zambeste generos. Combati, combati! Imi place, zice el. Cand scapam de astia? Na-ti-o franta ca ti-am dres-o! Miroase a politica si vreau sa-mi respect angajamentul. Baigui ceva si o sterg. La masa numele meu e scris intre Nicolae Vacaroiu si Sorin Oprescu. Primarul general intarzie. Fostul premier ma imbie cu o chifla de secara. Incerc sa tencuiesc pe ea o bucatica alba pe care o credeam unt. Vacaroiu ma atentioneaza ca e ou de prepelita. N-au colesterol, zice. Imi povesteste despre cele 25 de gaini pe care si le-a cumparat la tara, in Arges. Ouale au galbenusul roscat. Ma laud si eu cu orataniile mele de la Sangeru, cu muzeul pietrei la care asud. La aceeasi masa circulara sunt si doi tineri parlamentari liberali, Diana Tusa, nevasta colegului Buble, si Andrei Gerea. Din discutie sunt intrerupt de cineva care ma bate pe umar. Curajos, curajos, bravos! Cand ne scapati de astia? Eu?! – ma mir, de-a dreptul bulversat. Omul, pe care-l stiu si nu-l stiu, arata semnificativ in sus si nu incape indoiala la cine se refera si de cine vrea sa-l scap eu. Sunt un gazetar si atata tot. Dau cu pixul. Scriu ce gandesc, nu pot face mai mult. Cat despre curaj... La varsta mea nu-mi mai ingadui luxul fricii. Dar de ce nu-i intrebati pe domnii din opozitie, simpaticii mei convivi? Sau pe domnul Vacaroiu, ca e mai-ma­rele Curtii de Conturi? Chiar, domnule Vacaroiu, controlati utilizarea banului public. Fura astia cat nu s-a furat in Romania de la voievodate pana la ei! Nimic, chiar n-ati gasit nimic? Cititi, zice Vacaroiu, in stilul lui asezat, prima fraza din raportul Curtii pe anul trecut. Inteleg ca sunt circa 10 miliarde de euro din banul public papati fara justificare. O spune Curtea de Conturi, dar organele care sa umble dupa vinovati sunt chiar in mana si la cheremul vinovatilor, asa ca ioc masuri punitive. Afara incep artificiile, o orchestra face placut mediul sonor, gazdele saluta invitatii si rezuma in cateva cuvinte simtite truda lor care e mai ampla si mai nemiloasa decat o spun. Scap de riscul de a vorbi din nou despre politica si mizeriile care fac irespirabila Romania. Ma intretin placut cu Valer Dorneanu. Ne amintim o calatorie in Golf. El, sef al unei delegatii parlamentare, eu, unul din gazetarii care trebuiau sa relateze. In Kuweit, unde am fost doua zile, inaintea plecarii la Cairo, era febra iminentei razboiului. Peste o saptamana, americanii – hotelul era plin de americani – incepeau bombardamentele asupra Bagdadului. Azi de ce nimeni din conducerea Romaniei nu se mai intalneste cu nimeni? Imi amintesc si despre lansarea unei carti a domnului Dorneanu, unde am cuvantat si eu. Imi datorati o bere, zic, v-am facut Shakespeare! Radem. E ziua mea de post politic. Copacii, umezi de ploaie, ca niste boturi de vitei, mangaie cerul care s-a inseninat brusc. Imi iau ramas bun de la gazde, Sofia, chinezoaica lui Tavi Cretu, devenita crestina si mama a doi romanasi superbi, imi promite o vizita la Muzeul Pietrei, cineva afara cheama un taxi. E o doamna amabila care accepta cu gratie sa cheme doua, unul pentru mine. Inainte de a urca in ta­xiul ei imi arunca o intrebare, asa, de ramas bun: Cand scapam de astia? Arata spre varfurile copacilor. Stiu ca nu s-a referit la copaci. Habar n-am, doamna, zic, poate ca niciodata! Masina ei a demarat in tromba. Plec si eu obsedat de o intrebare pe care am tot evitat-o, dar care se tine scai de mine.

Inutil sa spun ca sambata, la Valenii de Munte, in curtea cu bolta de vita a profesoarei mele aproape centenare, prima intrebare care mi-a fost pusa de una dintre rudele sarbatoritei sau de un vecin invitat si el la petrecere a fost – Cand ne scapati de astia? La masa era si istoricul si scriitorul valenar Bocioaca. Zambeste cu talc. Nu mai exista echivocul eliberarii colective prin voia cerului, ci mi se aplica o raspundere directa. Eu, ziaristul, eu, poetul, trebuie sa comit ceva – minunea de a salva poporul de boala incurabila Basescu. Ei bine, chiar daca am iesit deja din postul negru al zilelor fara politica, tare mi-e teama ca, la cata apatie si neputinta domnesc in tara asta, n-o sa reusesc. ªi apoi, poporul chiar vrea?!


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de