Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ar trebui sa existe o pictura de Rembrandt intitulata "Batran numarandu-si maruntisul" si ea sa fie achizitionata de Guvernul Romaniei la un pret exorbitant pentru a fi afisata la intrarea principala din Palatul Victoria. Acolo pe unde se fac primirile oficiale, acolo pe unde barosanii lumii si ai finantelor vin sa-si dea cu parerea, acolo pe unde in fiecare dimineata se pravale la serviciu, din limuzine cu sofer, paziti de SPP, norocosii natiunii. Sa beleasca ochii la ea, la ipotetica panza a inegalabilului maestru al luminilor, toate huidumele imbuibate si toate piticaniile nevertebrate care viermuiesc prin viata si paraziteaza conditia umana. Toti aia care vorbesc despre idealuri pipaindu-si portofelul din buzunarul de la piept al sacoului (ala din partea stanga, bineinteles!). Toti meschinii carora le sclipesc ochii dupa orice para pe care o pot culege. Aia care surubaresc, metrosexuali cu manichiura facuta la cabinete de lux, afaceri murdare, unsuroase pana la voma, sa arunce o privire tampa catre ceea ce ar merita sa fie, daca ar exista, un simbol national. Mi-o inchipui asa: la lumina unei lumanari pe jumatate arsa, un batran imbracat curat, cu haine candva la moda, sprijinit intr-un baston de boier, cu maciulia de argint, figura plina de riduri, pometii obrajilor proeminenti, parul nepieptanat si barba neingrijita, lunga, tine in mainile cu articulatiile deformate hidos o punga cu blazon, jerpelita, din care curg, pe o masa aflata in semiintuneric, niste bani sub privirea batranului care trece prin ei: miopie si clipa de visare.
Un tablou de asta, imens, ar trebui sa troneze la intrarea in Guvernul Romaniei. Si indiferent de banii care ar fi cheltuiti pe el nu ar fi bani aruncati. Ca aia pentru frunza pictata de nu-stiu-cine care ar trebui sa ne reprezinte in lume. (Desi daca te gandesti la expresia "esti ca frunza-n vant"...) Cand vin sa faca socoteala vistieriilor, contabilii cifrelor astronomice sa dea cu ochii de imaginea inaltatoare a celui care isi numara, impreuna cu monedele din buzunar, zilele pe care le mai are de stat pe pamant.
Dupa aia ar trebui sa mai existe un tablou, opera colectiva de dimensiuni monumentale, pictata la initiativa si sub patronajul unei companii de telefonie mobila, de exemplu, sau a uneia de bauturi racoritoare si intitulata "Hai sa ne pisam pe noi de ras". Ea ar fi cazul sa reprezinte "o sama" de tineri in curtea liceului. De aici incolo imaginatia colectiva isi poate lasa amprenta in varii motive. In fata unor rezultate la examene, in sala de clasa, batand mingea in curtea scolii, caterinca la adresa unui profesor sau folosind partenera de banca intr-un alt fel de parteneriat. Cineva ar putea sa imagineze, spre exemplu, un adolescent beat ranga la volanul unui superbolid de jdemii de euro. O asemenea creatie ar trebui sa fie asezata, unde altundeva?, pe o fatada a Casei Poporului, pe care sa o acopere in intregime, asa cum fac unele afise electorale sau reclame. Cred ca in felul asta, intr-adevar, am putea sa cream un obiectiv turistic de importanta strategica pentru Romania. Si ce ne-ar putea reprezenta mai bine decat insusi viitorul pe care, iata, il avem inaintea ochilor, il putem atinge cu mana si cu care deja cochetam tandru: hai sictir, obositule!
Asta cred ca ne-ar fi necesar si suficient pentru a cuprinde acest prezent plin de trecut si mustind de viitor – un tablou de Rembrandt intitulat "Batran numarandu-si maruntisul" si o opera colectiva infatisand adolescenti sub titlul "Hai sa ne pisam pe noi de ras". Pentru ca noi, astalalti, generatia intre 40 si 50 de ani, nu mai existam, ne-am neantizat, am disparut ca neavand ancore nici in trecut, nici in viitor. (Mai bine opera colectiva cu "teenager"-i s-ar numi "Hai sa ne pisam pe voi de ras")
