x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Careul de aşi din 2010

0
Autor: Adrian Vasilescu 26 Dec 2010 - 20:03
În prag de An Nou, deşi contabilizăm foarte multe eşecuri, sunt tentat să scriu despre reuşitele lui 2010 în economia românească.

Întâi şi întâi, am scăpat de un crah financiar. Deşi prezicerile că încetăm plăţile n-au fost deloc puţine. Ne-am obişnuit însă. De mai bine de un deceniu, ori de câte ori au fost furtuni pe pieţele financiare, oriunde în lume, ni s-a cobit: furtuna va ajunge inevitabil în România. N-a fost în ’99? Va fi în 2000! Cazul Ecuadorului arătase cât de intransigenţi pot fi creditorii internaţionali. Dar România n-a cedat. Nici în 2000, nici în 2002, nici acum. Dacă nu ne-am prăbuşit, cum sunau relele prevestiri, asta s-a datorat faptului că Banca Naţională a introdus filtre eficiente, ce au oprit intrările masive de capitaluri speculative, cum s-a întâmplat în Rusia în 1998. Apoi, flotarea liberă a cursului leu-euro a accentuat imprevizibilitatea ratei de schimb şi stabilitatea pieţei valutare. Sigur, nu strică niciodată ca astfel de avertismente să fie luate în seamă. Trăim doar într-o lume plină de capcane şi de riscuri. Numai că, iată, acum, ca şi atunci, toate calculele pentru 2010 au arătat fără echivoc: un crah în România este exclus. Timpul însă a confirmat că n-a fost nici un fel de crah. Cum nu va fi nici în 2011. Şi nici în anii următori.

Veţi spune: n-a fost crah, dar am avut recesiune. Întocmai. Iar mo­toa­rele economiei româneşti n-au repornit în 2010. Câteva  schimbări în bine s-au produs însă şi în acest an, care vor contribui probabil la ieşirea din  re­­cesiune. O noutate: producţia in­dus­trială şi-a reluat urcuşul şi, prin ur­­mare, în 2011 va fi nevoie de mai multă forţă de muncă în sectorul privat. Productivitatea urcă şi ea, semn că am trecut peste un prag critic în in­dustrie. În plină criză, exporturile au crescut cu 26%.

Al doilea şoc al preţurilor, deşi era aşteptat, n-a mai venit. Inflaţia, ca­re ne-a dat de furcă tot anul, a început să se domolească în trimestrul al patrulea, fără să ne mai temem că reversul ar putea fi creşterea şomajului. Aşa cum ne-am temut ani la rând.

În acei ani în care societatea noastră aluneca spre convingerea – desi­gur falsă! – că inflaţia şi şomajul nu pot fi ţinute în frâu împreună. Această opinie nu este însă unanimă. Nu­me­roşi economişti predică încă insistent că dacă vrem să scăpăm de in­fla­ţie n-avem decât să dăm drumul la şo­maj. Sau dacă, dimpotrivă, nu do­rim să suportăm o creştere masivă a şo­majului n-avem decât să ne dăm pe mâna inflaţiei. Viaţa ne-a arătat în­să, atât nouă, cât şi vecinilor noştri, că scăderea inflaţiei poate avea ca re­vers creşterea şomajului doar pe ter­men foarte scurt. Pe termen mediu în­să, la noi sau oriunde în lume, lupta îm­potriva inflaţiei constituie cea mai bu­nă soluţie a menţinerii ori chiar a creş­terii locurilor de muncă. Sigur, lucrurile nu pot fi simplificate.

În ecuaţie sunt mai multe ne­cu­nos­cute. E un fapt cert însă că alterna­tiva inflaţie-şomaj nu poate fi abso­lu­ti­zată.

Preţurile tind să meargă la braţ cu rata de schimb a monedei na­ţio­na­le în raport cu principalele valute. Cur­sul leu-euro, înscriindu-se în linia pe care a plecat la începutul anului, ex­primă atât un nivel al ratei de schimb acceptat în egală măsură de ex­portatori şi de importatori, cât şi sta­bilitatea pieţei valutare. Iar do­bânzile plătite populaţiei, la de­po­zitele bancare, se situează deasupra ratei inflaţiei, încurajând eco­no­mi­sirea în lei.

Apoi, să nu uităm că istoria o fac oamenii… dar de la un dat încolo.  Acel dat ce încorporează darurile de la Dumnezeu. România, cu o populaţie relativ numeroasă, de 21 de mi­lioane de locuitori, are o piaţă internă mare. Dacă avem în vedere proverbul că "tot răul e spre bine", putem nota că, în condiţiile actualului nivel al salariilor şi al cursului de schimb, forţa noastră de muncă este competi­tivă – din punctul de vedere al costu­rilor – cel puţin cu ţările Europei Centrale. Potenţialul turistic al ţării ar putea avea şi el un cuvânt greu. În com­pletare vine apoi situarea Ro­mâ­niei, ţară a Uniunii Europene, în imediata apropiere a căilor de transport ma­ritim. Aşadar, ţara are posibilita­tea de a atrage un nou flux considera­bil de investiţii străine productive. Numai că, la ce ne-a dat Dumnezeu, e nevoie să adăugăm inteligenţa şi munca întregii noastre societăţi.

La masa de joc a economiei, în 2010, am reuşit să adunăm un careu de aşi: scade inflaţia, creşte gradul de ocupare în sectorul privat, produc­ti­vitatea urcă, iar piaţa valutară e sta­bi­lă. Semne bune. Dar economia este în recesiune. Trei mari deficite ne aver­tizează că încă n-am câştigat partida: deficitul de performanţă, deficitul bugetar şi deficitul de valoare adău­gată. Trei redute care trebuie să ca­dă în 2011.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de