Cartea şi oraşul

"Parisul e o carte"... multă lume spune acest lucru, de altfel un eminent critic şi istoric literar român care a trăit la Paris, Nicolae Balotă, a scris o... carte cu acest titlu. Parisul este plin de inscripţii, uneori marcate pe plăci de marmură, prin care turiştii sau trecătorii sunt avertizaţi că în cutare casă sau cutare imobil a trăit şi a lucrat cutare artist...

În total există cam 1.200 de plăci comemorative la Paris evocînd oameni şi evenimente istorice. Unele texte de acest gen sunt cît se poate de banale, de tipul: "Hemingway a trăit în acest imobil între ianuarie 1922 şi august 1923" (pe Strada Cardinal Lemoine numărul 74). Banale sunt şi plăcile prin care ni se anunţă că diverşi oameni care urmau să lase urme importante în istoria Franţei s-au născut în diverse case. Există însă şi o mulţime de texte concepute în aşa fel încât să provoace o mare emoţie. Iată un exemplu: "Pe treptele acestei case s-a născut, la 19 decembrie 1915, în condiţii de sărăcie lucie, Edith Piaf a cărei voce, mai târziu, urma să bulverseze lumea" (rue de Belville, numărul 72).

Cum spuneam, plăcile comemorative de la Paris evocă naşterea sau moartea unor oameni celebri, evenimente tragice sau fericite, revoluţii, războaie, fapte de eroism sau de rezistenţă în condiţiile ocupaţiei naziste, şi aşa mai departe... Excedaţi însă, poate, de tonul solemn al unor astfel de plăci, au apărut la Paris şi unii... indivizi care instalează plăci comemorative tocmai pentru a ironiza existenţa plăcilor comemorative. Cu cîţiva ani în urmă, pe strada Bancherului din arondismentul al XIII-lea trecătorii puteau citi următorul text gravat pe o placă de marmură: "La 17 aprilie 1964 aici nu s-a întîmplat nimic". Umorul acestor antiplăci comemorative merge şi mai departe. Iată un alt text absurd care putea fi citit în celebrul cartier Marais, vis-à-vis de un tribunal admi-nistrativ: "Această placă a fost pusă pe data la 19 decembrie 1953".

Cum majoritatea copleşitoare a plăcilor comemorative au un raport cu persoane sau personaje celebre, unii au decis să-i omagieze şi pe anonimi. Aşa au apărut plăci care parodiază textele pompoase. In cartierul Belleville se putea citi pe o faţadă: "Karima Bentiffa, funcţionară, a locuit în acest imobil între 1984 şi 1989". Sau, în zona Halelor, se putea citi: "Pierre Salatier, programator, s-a născut în acest imobil la 12 august 1976". Şi mai ironic este însă acest text de pe cheiurile canalului Saint Martin: "Jérôme Bozel, instalator, a trăit în acest imobil între 1972 şi 1979".

Spun că toate aceste texte se puteau citi întrucât deseori ele dispar după ce sunt instalate, nu este exclus ca un anumit serviciu al primăriei pariziene să "vâneze" falsele plăci comemorative sau cele ironice.
Nu este exclus să apară însă, în anii următori, şi plăci indicând naşterea sau sejurul fictiv al unor personaje literare în anumite imobile pariziene. Spun acest lucru pentru că tocmai a apărut la Paris un ghid mai special prin care autorul său, Didier Blonde, îşi propune să-i plimbe pe vizitatori pe urmele unor personaje celebre. Pentru că personajele de roman, deşi au fost fictive, au avut deseori adrese reale la Paris.

Aşa este cazul cu celebrul muşchetar d'Artagnan imaginat de Alexandres Dumas: el a locuit, dacă e să-i dăm crezare marelui romancier, pe Rue des Fossoyeurs, nu departe de biserica Saint-Sulpice, ori această stradă chiar există. Sau, cei fascinaţi de un alt personaj celebru, hoţ şi gentleman în acelaşi timp, Arsène Lupin, pot merge cu ajutorul acestui ghid pe Strada Charles-Lafitte, în cartierul Neuilly unde l-a localizat creatorul său. Şi tot aşa, cei care vor să decopere unde îşi avea salonul un personaj imaginat de Proust, Madame Verdurin, se pot deplasa, cu ghidul respectiv în mână, pe Rue Montalivet, la doi paşi de Palatul Elysée.

Parisul are această calitate de a împleti ficţiunea cu realitatea. Două oraşe se suprapun de altfel peste ceea ce numim Paris: un oraş făcut din cărţi şi legende, şi un oraş făcut din piatră şi din ziduri. Nu întâmplător Parisul este oraşul cel mai cunoscut din lume. Nu pentru că toată lumea l-ar fi vizitat, ci pentru că mai fiecare a citit câte ceva despre Paris. Oamenii care au iubit marea literatură franceză, autori precum Dumas, Hugo, Balzac, Maupassant sau Malraux, când ajung la Paris, nu pot să nu asocieze un monument precum catedrala Notre-Dame cu romanul "Notre-Dame de Paris" scris de Victor Hugo... Scriitorul italian Italo Calvino spunea că Parisul poate fi parcurs ca şi cum ar fi o carte: iar fiecare cartier vizitat, fiecare monument şi fiecare piaţă sunt capitolele acestei cărţi.