Are o anumită notă de demnitate. Asta mi-a atras atenţia. Este aşezată într-o mică intersecţie, undeva la captăul străzii Popa Nan. bănuiesc că a fost ridicată prin anii '30. Are un etaj şi un balconaş elegant. Demult, poate în acest balconaş ieşea o doamnă fragilă, cu un evantai, şi privea la robota străzii. Şi asculta zumzetul făcut de oltenii care veneau cu legume şi fructe sau asculta alte oferte. Şi apoi trimitea slujnica să-i cumpere marfă proaspătă. Sau poate în acest balconaş ieşea o domnişoară îndrăgostită şi ofta cu gândul la cel iubit şi cu privirea la stele.
Căsuţa are şi o grădiniţă. Asta o ghiceşti, căci acum sunt nişte porţi mari din metal care ascund orice poveste pe care ţi-au putea-o închipui.
Căsuţa are o anumită notă de demnitate. Altfel, dacă priveşti mai atent vezi cum din ea se revarsă mizeria. Nu poate să nu te doară ferestrele într-o rână, pereţii înnegriţi de fum şi zidurile care au început să moară, să cadă. Şi balconaşul are un început de moarte.
Acum, din căsuţa elegantă, pe balcon poate că iese o doamnă încruntată care, cel mult, scuipă seminţe. Oricât aş vrea să visez , este peste puterea mea să văd o zână.
Pe zidurile casei nu scrie cine a proiectat-o. Este abandonată. Este orfană.