Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru că lanţul se strângea şi ameninţa să ajungă la Traian Băsescu, dar şi pentru că în discuţiile în jurul „cazului Rarinca” se cerea insistent demisia Liviei Stanciu şi a Laurei Codruţa Kovesi, marii maeştri ai combinaţiilor s-au gândit că a venit momentul să îi administreze una zdravănă direct lui Victor Ponta. Aşa s-a născut şi riscă să ia amploarea unei veritabile crize la scară naţională povestea cu dosarul deschis de procurorii DNA pe numele primului ministru al României.
Cum nu am veleităţi de Mama Omida ezit să tălmăcesc zicerea oraculară a preşedintelui Klaus Iohannis despre „lucrurile care se decantează, se clarifică”, deşi, luând în consideraţie declaraţiile precedentele, în care cerea în mod imperativ demisia lui Victor Ponta, nu este prea greu de bănuit unde bătea vorba sa.
Firesc, atunci, să ne punem întrebarea: „a avut, Victor Ponta, acel călcâi al lui Ahile care l-a făcut vulnerabil?” Iar dacă stăm şi revedem cu încetinitorul filmul evenimentelor, înclin să cred că, lui Victor Ponta, nu i s-a găsit un călcâi ci mai multe asemenea „călcâie” care l-au expus şi l-au făcut vulnerabil.
Primul - în ordine cronologică, dar nu numai…- îl reprezintă funestul „Pact de coabitare” prin care, după ce a devenit premier, Victor Ponta a bătut palma cu Traian Băsescu. Ceea ce nu numai că nu se afla menţionat, dar, mai grav!, era exact la antipodul promisiunilor făcute electoratului graţie cărora USL a câştigat alegerile. Pact cu care Amiralul Dezastrului Naţional s-a dus glonţ să se fălească în faţa mai marilor UE, în primul rând, a co-militanţilor din PPE, în semn că tot el conduce danţul în România. Dar, din păcate, pact de pe urma căruia, în loc să fie judecat şi condamnat pentru fărădelegile sale, numitul Traian Băsescu a fost lăsat să îşi facă mendrele fără ruşine şi fără teamă.
Culmea cinismului,acum, tocmai Demisul Naţional, făcut scăpat de Curtea Constituţională, dar şi cu un mare ajutor de peste graniţe, iese la rampă şi îl sfătuieşte pe Victor Ponta că trebuie să demisioneze.
Nu poate fi omis din discuţie nici faptul că tot Victor Ponta a fost cel care a acceptat-o, bătând iarăşi palma cu Traian Băsescu, pe Laura Codruţa Kovesi pe post de cea mai tare din parcarea DNA-ului. Falimentară alegere, nu numai ca opţiune pentru o persoană anume ci, în primul rând, ca opţiune de principiu. Mă refer la împrejurarea că Victor Ponta, el însuşi procuror, nu a mişcat un deget pentru a pune capăt măsurii abuzive luate de Monica Macovei în perioada ministeriatul său prin care procurorii au intrat în corpul magistraţilor. Şi nu numai că au intrat, dar s-au auto-impus în (im)postura de a ordona judecătorilor care să fie pedepsele aplicate.
Situaţie care s-a perpetuat şi a fost asumată cu titlul de angajament solemn de către (încă) ministrul de justiţie, Robert Cazanciuc, altă piatră de moară pe care Victor Ponta şi-a atârnat-o de bună voie şi nesilit de nimeni. Care Robert Cazanciuc nu numai că a făgăduit procurorilor că atâta cât va fi el ministru de justiţie aceştia vor rămâne tot magistraţi, ba încă l-a citat în sprijin pe primul ministru, adică pe Victor Ponta, el însuşi procuror. Afirmaţie ce a stârnit vii controverse, pe care premierul nu a confirmat-o şi, mai grav, nici nu a infirmat-o până în ziua de azi. Echivoc în care s-a aflat Victor Ponta şi în dezbaterile asupra „cazului Mariana Rarinca”, dar în special în chestiunea demiterii (nu doar a demisiei!) Liviei Stanciu şi a Laurei Codruţa Kovesi.
Am scris toate acestea cu un profund sentiment de tristeţe. Mai mult, resping categoric rictusul mârşav al celor care îi strigă lui Victor Ponta, cu o cinică satisfacţie, cum că „şi-a făcut-o cu mâna lui”. Deşi, la o adică, trebuie să recunosc: au şi aceştia un pic de dreptate…
M-aş bucura dacă, măcar acum, Victor Ponta va trage învăţămintele cuvenite şi, poate, îşi va aminti vorbele înţeleptului: „Nu i se face rău cuiva, dacă acesta nu lasă loc să îi facă rău!”
Adevăr la care să mediteze Victor Ponta, dar şi alţii, care, aflaţi pe felurite piedestale ale Puterii, cad, prea uşor, pradă iluziei că au devenit infailibili pentru eternitate.
