x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce actor era cel mai potrivit pentru Mihai Viteazul şi Maria Tănase?

Ce actor era cel mai potrivit pentru Mihai Viteazul şi Maria Tănase?

de Florin Condurateanu    |    16 Oct 2017   •   07:50
Ce actor era cel mai potrivit pentru Mihai Viteazul şi Maria Tănase?

Sergiu Nicolaescu era vestit pentru viteza cu care filma, o producţie de-a lui bătea recorduri de sprint în a ajunge pe ecrane. Ciupea puţine ore de somn, chiar în vreo rulotă, şi cum mijeau zorile se apuca de treabă, inclusiv dirijând mase mari de figuranţi, vreo 5.000 de soldaţi în superproducţia “Mihai Viteazul”. Însă el mi-a destăinuit că până a stabili actorii cei mai potriviţi pe roluri, deci până la finalizarea distribuţiei, dura lungă vreme. Cugeta, se sucea, iarăşi analiza comparativ care ar fi cel mai indicat actor sau actriţă să joace unul dintre eroi sau din eroine. Au fost situaţii când această opţiune pentru un actor sau altul a întârziat, astfel că până la urmă nu s-a mai realizat filmul. L-am întrebat pe Nicolaescu, amator nu numai de filme istorice sau de thrillere autohtone, dar iubitor şi de filme de dragoste complicată, cu subtilităţi şi zbuciume, l-am întrebat cum de nu l-a tentat să ecranizeze un splendid roman de dragoste scris de Radu Tudoran, “Fiul risipitor”. O poveste ciudată cu dragostea unei femei spectaculoase, cu viaţa făcută ţăndări de bărbatul adorat, care tam-nesam pleca ani lungi. “Cum să nu mă tenteze, sunt fanul acestui roman de senzaţie, dar nu am găsit cea mai potrivită actriţă pentru rolul principal şi rafinat al Evei”. Aceeaşi îndelungă cugetare cu alegerea actriţei pentru rolul genialei Maria Tănase a dus la întârzierea începerii filmărilor şi Sergiu a murit între timp. S-au descoperit notiţe şi poze comparative pentru interpreta Mariei Tănase, erau mai multe variante, cu Angela Gheorghiu, cu Carmen Trandafir, care a jucat rolul şi în teatru, dar Segiu Nicolaescu înclina s-o distribuie pe Jojo, preferata lui. În dosarul viitorului film existau cu Jojo cele mai multe fotografii alăturate celor originale cu inegalabila cântăreaţă. În materie de actori bărbaţi, Nicolaescu avea preferinţe clare: “Cel mai mare actor cu care am lucrat a fost fără dubiu Amza Pellea. Pe locul doi ca măiestrie pentru ecran era Ilarion Ciobanu. Când a fost să dau rolurile celor doi comisari n-am ezitat o clipă: Amza - comisarul de carieră şi Ilarion, comisarul politruc. Pentru rolul Mihai Viteazul era o lungă listă de vedete internaţionale, în frunte cu Charlton Heston. Când s-a manifestat părerea că trebuie să joace un actor român, s-a ales numele meu, am făcut chiar filmări cu mine în rolul lui Mihai. Apoi mi-am dat seama că cel mai nimerit pentru rolul Voievodului este Amza, aşa că am renunţat la scenele filmate cu mine interpretându-l pe Mihai Întregitorul”.

×
Subiecte în articol: Sergiu Nicolaescu