Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Susținere care este absolut necesar să se exprime atât printr-un asumat consens național, cât și pe toate canalele și prin mobilizarea, de către europarlamentarii români, a familiilor politice reprezentate în Parlamentul European din care fac parte, pentru ca, în urma votului care va fi dat în sesiunea 17-20 octombrie și a celui de la Consiliul JAI din decembrie care va reuni șefii de guverne din statele membre ale Uniunii Europene, României, Bulgariei și Croației să li se aprobe acest statut. Statut pe care țara noastră are deplină îndreptățire să îl obțină cu atât mai mult cu cât, încă de acum 11 ani, au fost îndeplinite toate criteriile tehnice. Că tot de 11 ani suntem mereu amânați, invocându-se, nu o dată, motive care, de-acum au devenit simple sloganuri propagandistice, asta se datorează, după cum știm, unor nu prea corecte jocuri de interese și unor oculte condiționări. Capitol la care Țările de Jos, mai precis premierul Mark Rutte, recunoscut spirit ultra-puritan, dețin calitatea de purtător de stindard. Și din păcate, lista punătorilor de piedici nu se oprește aici…
Nu este, însă, mai puțin adevărat-haideți să o spunem și să o recunoaștem!- că și noi avem, pentru asta, o deloc neglijabilă parte de vină. Fac o afirmație pornind de la faptul că, nu de azi de ieri, dovedim că avem năravul mersului cu jalba în proțap la Înalta Poartă, chiar dacă ea și-a schimbat, din timp în timp, punctul terminus. Destinație care, acum, a devenit Bruxelles sau, după caz, sediul unor anumite ambasade acreditate în Capitala scumpei noastre patrii. Iar, dacă este să respectăm cursul real al evenimentelor, atunci vom costata că acel nenorocit MCV, cu regulile parșiv schimbate în timpul jocului, ne-a fost pus în cârcă la solicitarea expresă a Monicăi Macovei, notoriu procuror al regimului partidului-stat care, în decembrie 1989,s-a dat de trei ori peste cap pentru a deveni ferventă GDS-istă și, bineînțeles!, neîmblânzită anticomunistă. Această murdară uneltire împotriva Interesului Național fiind pusă în act în perioada în care Monica Macovei era ministru de justiție, mai precis în primul mandat al funestei dictaturi prezidențiale a Amiralului Dezastrului Național. A lui Traian Băsescu, cel care a ridicat ura și dezbinarea, asmuțirea românilor cu românii, la rang de lege a statului fără-de-lege.
În acest fel, unii dintre noi am ajuns să uităm bunul obicei al rufelor murdare care se spală în familie și, prin asta, am livrat-nu o dată contra cost!- muniția propagandistică pentru cei care aveau și încă mai au murdare interese pentru a face din România „Vestul sălbatic al Europei”, așa cum și-a permis să debiteze, de la tribuna Parlamentului European un specimen din clanul extremei drepte al cărui nume îmi este scârbă să îl pomenesc. Spre cinstea lor, mai mulți europarlamentari români, reprezentând diverse partide de pe scena politică a țării și a comunității europene, i-au dat individului replici categorice, neiertătoare, dovedind, în acest fel, că știu și pot să promoveze și să apere Interesul Național al României Europene.
Dar nu numai învățătura din bătrâni despre rufele murdare care se spală în familie au uitat-o și o ignoră, în mod deliberat, șoptitorii la auguste urechi comunitare, ci, în special, luminoasa învățătură a unui document de referință al istoriei României postdecembriste. Mă refer la Declarația de la Snagov, adoptată pe 21 iunie 1995, în care liderii tuturor partidelor politice parlamentare își exprimau acordul și susținerea pentru strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. Din păcate, înalta lecție civică și morală a acestui document cu adevărat istoric a fost nedrept de repede dată uitării de către următorii diriguitori, așa încât în nefericitul deceniu al președinției lui Traian Băsescu, dar și pe parcursul mandatelor prezidențiale ale lui Klaus Iohannis, ura, neîncrederea și învrăjbirea au luat locul unirii care face puterea.
Iată de ce, salut și sprijin intervențiile curajoase și demne ale mai multor europarlamentari români, aparținând unei largi diversități doctrinare, care, în ultima vreme, au venit la tribuna Parlamentului European și au cerut ca României să i se facă dreptate și să i se aprobe accesul în Spațiul Schengen. Spunând lucrurilor pe nume și fără a se pierde în eufemisme de circumstanță. Luări de poziție care sunt convins că au fost receptate cu interes și cu bună credință de către personalități marcante ale statelor membre ale UE și ale elitei comunitare. În acest fel se explică și faptul că, la ora actuală, admiterea țării noastre în Spațiul Schengen este susținută de președintele Franței, Emmanuel Macron și de cancelarul Germaniei, Olaf Scholtz, existând ferme asigurări din partea Cehiei, care exercită președinția rotativă a Consiliului Europei, de a avea, până la sfârșitul acestui an o decizie favorabilă pentru admiterea României în Spațiul Schengen. Decizii favorabile urmând să fie luate, la același termen, și pentru Bulgaria și Croația.
Așa se prezintă situația la zi și nu pot decât să îi dau dreptate președintelui Klaus Iohannis care a declarat că „există această posibilitate, dar garanții trebuie să o spun foarte clar că nu există”. De aceea este de la sine înțeles că perioada următoare va fi una a unor intense negocieri și demersuri persuasive, pe canale de comunicare statale, parlamentare și ale Uniunii Europene. De aici și interesul deosebit cu care este așteptata apropiata vizită în țara noastră a premierului Olandei, Mark Rutte, vizită de ale cărei rezultate, cu siguranță, va depinde și decizia finală în această mult prea tărăgănată cauză.
Dar, fie și dacă ne referim numai la o concluzie de etapă, cred că putem spune că, din examenul de admitere în spațiul fără controale la frontiere al Uniunii Europene, avem, de-acum, un prim bun câștigat. Mă refer la faptul că sunt încurajatoare semnale că începem să învățam, de fapt începem să reînvățăm, lecția unității forțelor politice mature și responsabile ca garanție fermă a recunoașterii, respectării și, la nevoie, a apărării Interesului Național al României Europene. Nu contest, s-ar putea să mă grăbesc atunci când trag asemenea concluzii, iar declarațiilor care m-au impresionat și mai bucurat să le urmeze alte ciorovăieli propagandistice, de ochii lumii. Dar nu ar fi deloc bine să se întâmple așa, fiindcă această salutară lecție de unitate ne va fi, cu siguranță, de foarte mare trebuință și după ce vom fi admiși în Spațiul Schengen.
