Ce mai parodie de ţară!

■ Pe cel mai mare stadion al ţării – “Arena Naţională” ­, înaintea unui meci internaţional, un român sadea împrăştie fire de iarbă pe terenul chel. Nenea ăsta e îmbrăcat în tradiţia locului – maieu şi bermude ­, cu şlapi în picioare. Cară o găleată cu el şi peticeşte gazonul, cu ordin de la şefi, speriaţi de impresia artistică ce ar putea să-i arunce din funcţii. Alteori, spoim cu vopsea terenul. O muncă în zadar, de ochii lumii numai, fiindcă pârloagele vor împestriţa în continuare suprafaţa de joc. De sus, din tribune, spectatorii vor vedea un imens răzor verde, fără pete maronii. Vor trăi o nouă iluzie, în ţara minciunii nelecuite şi reciclate. Ne păcălim dintotdeauna, de bunăvoie şi în băşcălie, căznindu-ne să părem altcumva în faţa străinătăţii. Dă-i în mă-sa, le mai tragem o dată clapa, ce mare scofală! Oricum, ăia sunt fraieri, nu dăştepţi ca noi! Şi hăhăim grosier, încântaţi de convieţuirea în şmecheria de lut. Nici că ne pasă de ce vor spune ceilalţi în urma noastră, clipa e importantă, perspectiva e a altora, de va fi să fie! Gândim mărunt, de azi pe mâine, poimâine aparţine depărtării nefolositoare nouă. Iar de-o veni, ne-om descurca, doar suntem campionii planetari ai improvizaţiei. La terminarea partidei, brazdele dezgolite se arată camerelor de filmat, triste şi părăsite. Nimeni nu e interesat acum să le cosmetizeze niţel şi să le văcsuiască. Gata, joaca s-a sfârşit, a mai trecut o zi, dar cine să se sinchisească de neisprăvirea românească?!...

■ O altă parodie se petrece în partea ţiganizată a României. Acolo, nişte minţi perverse au născocit cândva o curte regală. Înnebuniţi după sclipiciuri de doi bani, magraonii şi-au inventat un rege, să plesnească de necaz exilatul Mihai. Majestăţile de tingire şi-au luat în serios rolul, îndeosebi de când li s-a înfăţişat în bătătură Bulibaşa ăl şantaliu de la Cotroceni. Cu conştiinţa de electori trezită brusc, supuşii Măriei Sale s-au pus pe ciordit voturi. Au prins gustul îmbârligăturilor politice, băgaţi în seamă de liderii locali sau naţionali, cu care s-au înfrăţit întru fraudă. De la o vreme, ţiganiada lor pare să fi cuprins toată ţara şi mă întreb revoltat cum e posibil ca atâtea minţi strălucite să-şi piardă timpul dezbătând false probleme. Chiar nu ne mai putem opri din grotesca parodie? Rege-parodie, împărat-parodie şi, de un an, preşedinte-parodie… Democraţie-parodie… Cât vom suporta oare să ne fie parodiată viaţa? Ce imagine simbolică la catafalcul răposatului Cioabă – un rege închipuit plâns de un preşedinte închipuit...

■ Dacă aşa trebuie să arate capitalismul, atunci scutiţi-mă, spălaţi-vă cu el pe cap, eu sunt deja scârbit! Este scandalos să constaţi că studiourile televiziunilor s-au transformat în şatre, în staboruri jalnice şi hidoase. De bine de rău, comuniştii îi mânaseră la şcoală pe ţigani şi îi legaseră uşor, uşor de meserii, românizându-i. Astăzi, dimpotrivă, lucrurile se întâmplă invers, balaoacheşii ţiganizează majoritatea, cu proastele lor obiceiuri şi cu indiferenţa unui stat debil şi manelizat. I-am şi botezat astfel încât România să fie considerată ţara romilor…
Sau parodiem şi capitalismul, în sminteala ce ne-a stricat definitiv? Ştiţi ceva? aici, în vatra traco-ţigano-dacică, totul e sortit compromiterii. Aduceţi orice în România – om, idee, ideal – şi va fi compromis cât ai bate din palme.
Şi cum naiba să ne respecte cei de afară, când noi ne batjocorim ţara, neamul, limba şi valorile? Păi n-are dreptate ticălosul ăla de scoţian de la “Hunting and Sporting” să ne scuipe pe obraz? Are, de ce n-ar avea dreptul să ne ameninţe cu trufie că ne va ucide toţi urşii, toate păsările din Delta Dunării şi toţi cocoşii de munte, mistreţii şi cerbii? Da, are, căci, vorba lui blestemată, “Sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupţi şi asta meritaţi”.

■ În prima jumătate a anului s-au emis autorizaţii de interceptare pentru 2000 de persoane bănuite că uneltesc împotriva siguranţei naţionale. Adică vreo 333 de atacuri pe lună şi cam 10 pe zi. Biata siguranţă naţională cum de-o mai rezista? Ori miile de suspecţi sunt nişte găinari, neînstare să depăşească jocul copilăriei – hoţii şi vardiştii? Sau sunt adversarii căpeteniilor statului-gaşcă, iar legea cu pricina e pretextul căutării lor în cearşafuri? Îţi vine să râzi, zău, într-o ţară de şpriţangii şi clevetitori să găseşti pe zi, zece duşmani – infractori ai ordinii de drept… Cumva Justiţie-parodie?

■ În curtea Palatului din Deal, un ins invalid, în papuci şi nădragi şui, azvârle cataroaie în stânga şi-n dreapta, parodiind instituţia preşedintelui de ţară. Asemenea îngrijitorului de teren de fotbal, preasuspendatul individ, al cărui nume mă feresc să-l pronunţ încă, îşi cârpeşte imaginea găurită. Iese la bere cu gloata, se pupă cu balabustele înflorate şi se declară garantul independenţei magistraţilor. Înjură guvernul şi plânge pe umărul norodului, înnoadă şi deznoadă destine şi comploturi. Ce mai tura-vura, este maestrul falsificării realităţii! Regele ţiganilor a murit, trăiască ilegitimul histrion!