Ce mai vrea FMI de la noi?

Inceput de octombrie. A sosit in Romania o delegatie a Fondului Monetar International. Desigur, pentru o analiza de rutina intr-o tara membra. Negocierile de altadata, cu delegatiile FMI, sunt acum trecut. Sunt istorie. S-au dus vremurile negocierilor dramatice din anii ’90 si din anii 2000-2005.

Pentru Romania, aceste negocieri erau atat de importante incat, atunci cand esuau, tara noastra era nevoita sa-si amane pentru anii viitori mai multe proiecte vitale, intre care finantarea reformei intreprinderilor din credite de la institutiile internationale si din fonduri autonome, provenite din investitii straine. Pentru ca resursele interne nu ne ajungeau niciodata.

Ce vroia partea romana e limpede: acorduri care sa aduca Romaniei atat imprumuturi de la FMI si, apoi, de la Banca Mondiala, cat si - cu deosebire! - deschiderea usilor pe pietele financiare internationale. Plus un important aflux de investitori.

Ce vroia in schimb FMI? Aceasta intrebare era insotita adeseori de prejudecati, de temeri, de emotii. Autoritatile statului erau acuzate, pe plan intern, ca se lasa coplesite de pretentiile Fondului Monetar International. Persista credinta ca negociatorilor de la FMI li se canta prea mult in struna, desi ei vor sa faca din Romania o simpla piata de desfacere pentru Uniunea Europeana si pentru alte zone economice dezvoltate.

Suspiciunea privind transformarea Romaniei in piata de desfacere nu a avut niciodata o baza reala. De altfel, pe o piata de desfacere e nevoie de bani, care nu pot fi obtinuti decat prin amplificarea productiei. Altceva vroia Fondul Monetar International: pregatirea economiei romanesti pentru o integrare optima in economia globala.

De altfel, si acum, cand nu mai incheiem acorduri speciale, miza FMI este participarea tuturor economiilor, inclusiv cele din tarile cu venituri mici, la economia globala. In prezent, Fondul pledeaza pentru accelerarea punerii in practica a principiilor proprii intr-un spirit reinnoit, de parteneriat. Sunt stipulate cerinte in deplin consens cu exigentele acestui inceput de veac. In primul rand, este accentuat faptul ca politicile monetara, fiscala si de restructurare sunt complementare; ele se potenteaza reciproc. Combinarea optima a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea conditiilor unei cresteri neinflationiste, dublate de o oferta de noi locuri de munca, importanta pentru coeziunea sociala.

Fara indoiala ca acum FMI are preocupari menite sa blocheze o dubla criza: a unor tari si a unui sistem. Evitarea unei crize de mare amploare, ce ar putea fi propagata pe trei trepte - 1) o criza macroeconomica clasica; 2) o criza a structurilor bancare; 3) o criza a gestiunii dezvoltarii - constituie astazi o preocupare fundamentala. Suntem in secolul al XXI-lea. Este nevoie sa repunem ceasurile la ora actuala.

E cert ca s-a produs un soc intre modelele de dezvoltare invechite si disciplinele proprii globalizarii economice. Asa ca fiecare tara trebuie sa vizeze excelenta in practica sa macroeconomica. Dreptul de a gresi nu mai exista. Iata, in mare, ce vrea FMI astazi! In schimbul culoarului verde, deschis pe pietele internationale, si al unui nou semnal incurajator pentru investitorii straini, vrea sa asiguram la noi acasa o buna functionare a economiei. Prin urmare, ne cere sa fim performanti, sa obtinem stabilitate interna, politica si economica, sa devenim competitivi, pentru a putea fi luati in calcul in sistemul economiei globale. Si, intai si intai, in Uniunea Europeana.